România, plusuri și minusuri înainte de Mondiale. Cele 18 „amazoane” cu care abordăm turneul final
România va participa la Campionatul Mondial de handbal feminin, care debutează miercuri în Danemarca, Norvegia și Suedia. Reprezentativa „tricoloră“ merge la Herning cu un singur gând: accederea în fazele eliminatorii ale competiției, care asigură calificarea la turneul preolimpic, iar de acolo, la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Naționala de handbal a României, învingătoare la Trofeul Carpați . Foto Facebook
Naționala lui Florentin Pera își va începe aventura la Mondialul din 2023 chiar de Ziua Națională, când are meci cu o echipă mai modestă, Chile. Pe 3 decembrie va întâlni Serbia, iar pe 5 decembrie - naționala-gazdă, Danemarca.
Calificarea în faza grupelor principale va fi o formalitate pentru „tricolore“, însă punctele din ultimele două meciuri ale Grupei E vor fi decisive pentru a aborda faza următoare cu șanse reale de a ajunge în etapa eliminatorie. Pentru că obiectivul fixat pentru Campionatul Mondial e clasarea pe unul dintre locurile 1-7, astfel încât naționala să abordeze apoi turneul preolimpic, unde poate obține biletele pentru Paris.
Înainte de plecarea spre Danemarca, România a câștigat Trofeul Carpați, unde a întâlnit Elveția, Portugalia și Austria, echipe din eșalonul 2 al handbalului. Toate cele trei meciuri au arătat atât plusuri, cât și minusuri în jocul fetelor noastre, care, trebuie spus, au fost lipsite de aportul Cristinei Neagu, în refacere după o accidentare.
Victorii pe linie în meciurile de pregătire
Cu Elveția, România a făcut o primă repriză bună , intrând la pauză cu un avans de nouă goluri (20-11). În partea secundă, „tricolorele“ au ratat mult și au făcut o serie de erori care i-au permis adversarei să se apropie la trei goluri, 25-22 (min. 45). România a câștigat până la urmă cu 33-28.
Contra Portugaliei, începutul a fost anevoios, cu multe greșeli. Însă handbalistele din națională s-au dezlănțuit, ducând scorul de la 6-6 la 17-7 la pauză. A doua repriză a fost echilibrată, România menținând ecartul față de lusitane și încheind victorioasă, 32-22.
Cădere inexplicabilă cu Austria
În „finala“ de sâmbătă, cu Austria, „tricolorele“ au controlat prima repriză şi au intrat la pauză cu un avans de şapte goluri, 24-17. După pauză, diferența a crescut la 11 goluri (29-18, 30-19), iar în min. 42 tabela arăta 32-23. A urmat o cădere inexplicabilă a naţionalei României, care nu a reuşit să marcheze timp de zece minute, dar a primit opt goluri la rând, scorul devenind 32-31 (minutul 52). Un time-out al selecţionerului Florentin Pera le-a trezit la timp pe tricolore, care au revenit şi s-au impus cu 41-35.
„Centrii“ Eliza Buceschi și Cristina Laslo au arătat evoluții constant-bune, pivoții Crina Pintea și Lorena Ostase au avut prestații solide, iar poarta a avut momente de siguranță, alternate cu nereușite. Per total, având în vedere că va reveni și Cristina Neagu, România poate avea la Mondiale un parcurs bun. Asta chiar dacă, din 2015, când a luat bronzul, naționala a avut evoluții mediocre la turneul final: locurile 10, 12 și 13, la edițiile din 2017, 2019, respectiv 2021.
Jucătoarele convocate de Florentin Pera pentru CM 2023
- Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari)
- Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga)
- Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan (interi stânga)
- Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri)
- Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta)
- Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta)
- Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)
Sursa: adevarul.ro