România are cea mai ridicată populație de urși și lupi din Uniunea Europeană, iar pădurile din Munții Carpați cuprind o faună extrem de diversă. Animalele sălbatice au produs adesea pagube, însă specialiștii susțin că oamenilor nu trebuie să le fie teamă de ele.

Șacalii, urșii, lupii s-au numărat printre speciile de animale sălbatice în România care au produs pagube, iar viperele sunt și ele, adesea, privite cu teamă. Unele estimări arată că numărul animalelor sălbatice a crescut în ultimii ani, însă românii nu ar trebui să se teamă de ele, chiar și în cazul unor întâlniri neprevăzute.

Urșii, stăpânii Carpaților

Munții Carpați din România adăpostesc cea mai mare populație de urși din Europa, cu excepția Rusiei.

Potrivit estimărilor din ultimii ani, în jur de 8.000 de urși trăiesc în România, adică jumătate din numărul lor de pe continent, cu excepția Rusiei. Ținuturile sălbatice și rezervațiile naturii din Munții Carpați au fost din cele mai vechi timpuri habitate ideale pentru ursul brun (video - Parcul național Retezat).

În urmă cu două milenii, populația de urs din Europa se cifra la câteva zeci de mii de exemplare, însă cu timpul animalele sălbatice au pierdut habitatul, datorită urbanizării, agriculturii și vânătorii.

„Un alt motiv al reducerii numărului lor a fost persecuția de către oameni din cauza amenințărilor percepute la adresa animalelor și a siguranței. Mai târziu, de asemenea, vânătoarea sportivă și cererea de părți de urs în medicina și ritualurile tradiționale au contribuit în mod colectiv la o scădere semnificativă a populațiilor de urși bruni de pe întregul continent”, arată wilderness-society.org.

Numeroșii urși care populau pădurile întinse și extrem de puțin exploatate ale Daciei nu puteau trece neobservați de strămoșii noștri, iar unii istorici arătau că daci, le fel ca alte triburi antice, aveau un cult pentru urs.

Tot mai mulți urși în România

Populația de urs s-a redus în România în primele decenii ale secolului XX, iar în anii celui de-al doilea război mondial, unii oameni de știință reclamau riscul dispariției acesteia. În anii ‘60, estimările oficiale arătau că în Munții Carpați din România trăiau aproximativ 2.000 de urși. Reglementările cu privire la protejarea lor și a vânătorii au dus la creșterea populației în următoarele decenii.

Dispăruți în mai multe state din vestul Europei, urșii au găsit un habitat ideal în România, însă prezența lor în preajma așezărilor umane a stârnit controverse. În ultimii ani, mai mulți români au avut de suferit în urma întâlnirilor cu urși. Unii dintre ei au fost turiștii care i-au „căutat” pe șoselele montane care le traversează habitatele și care s-au apropiat prea mult de ei. Alții au fost atacați în încercarea de a-și apăra turmele sau în urma unor întâlniri neprevăzute cu sălbăticiunile.

„În zonele în care urșii și oamenii împart habitatul, conflictele apar de obicei atunci când urșii au învățat să vâneze animale. Un alt motiv important este extinderea așezărilor umane în teritoriile urșilor și disponibilitatea deșeurilor generate de activitatea umană. Toate aceste activități fac ca tot mai mulți oameni să se deplaseze în apropierea habitatelor urșilor, ceea ce crește semnificativ riscul de conflicte”, arată wilderness-society.org, al unei asociații europene de protecție a animalelor.

Haitele de lupi, temute de-a lungul timpului

La fel ca urșii, și lupii (video - Parcul Natural Apuseni) au inspirat teamă multor români, chiar dacă specialiștii considerată temerile legate de atacurile acestor animale sălbatice.

În 2023, pagubele produse de lupi în România conform dosarelor de despăgubiri depuse de români la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) au fost estimate la peste două milioane de lei, de cinci ori mai mici față de cele produse de urși. Animalele din gospodării și turmele de oi au fost cel mai adesea atacate de sălbăticiuni.

Un raport publicat în 2023 de Comisia Europeană arăta că populația de lupi de pe teritoriul statelor UE a fost estimată la 11.000 - 17.000 de exemplare, în perioada 2013 - 2018. Cele mai multe animale sălbatice din specia lup, între 2.500 și 3.000, trăiesc în Munții Carpați din România.

La fel ca urșii, și lupii au fost prezenți din cele mai vechi timpuri în cultura popoarelor care au trăit pe teritoriul României. Potrivit unor autori, dacii îi considerat animale sacre și personificări ale unor zeități.

Se cunoştea un ritual iniţiatic, ce presupunea transformarea tânărului războinic în fiară. Tinerii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru, arăta istoricul Mircea Eliade.

„Pentru a deveni războinic redutabil se asmila magic comportamentul fiarei, în special al lupului şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, arăta istoricul Mircea Eliade, în lucrarea sa „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Folclorul românesc abundă de povestiri în care lupul este considerat un animal de care este bine ca românii să se teamă. Populația de lupi a scăzut în primele decenii ale secolului XX, însă în ultimele decenii, după ce specia a intrat sub protecția legii, nu a mai fost pusă în pericol. Unii autori susțin, însă, că temerile românilor cu privire la lupi sunt nefondate.

„În ultimele trei decenii, dezbaterea publică privind refacerea populațiilor de lupi în Europa s-a concentrat pe amenințările percepute la adresa siguranței umane. Contrar miturilor, dovezile științifice arată că lupii nu reprezintă un pericol pentru oameni: ei nu îi văd pe oameni ca pe o pradă și, în general, evită contactul cu oamenii, recunoscându-i pe aceștia drept o amenințare. Prezența lupului în peisajele europene a generat emoții negative, alimentate de preocupările legate de prădarea animalelor și competiția cu vânătorii. Cu toate acestea, realitatea este că prădarea are loc atunci când prada naturală lipsește sau când există o supraveghere sau o protecție inadecvată pentru animale”, arăta Cristian-Remus Papp, coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), pe site-ul organizației.

Haitele de lupi au făcut de-a lungul timpului numeroase victime în România, însă pericolul reprezentat de acestea s-a diminuat în ultimele decenii.

Șacalii, prădătorii din Delta Dunării

Și șacalii se numără printre animalele sălbatice pe care unii români îi consideră amenințări față de siguranța lor și mai ales a gospodăriilor.

Numărul lor a crescut rapid în ultimele două decenii, de la circa 1.600 de exemplare, estimate în 2007, la peste 16.000 de șacali, în 2020, potrivit unei statistici a Ministerului Mediului.

Șacalii au putut fi întâlniți cel mai adesea în județele Tulcea, Dolj, Constanţa, Vaslui, Călăraşi şi Olt. Delta Dunării a fost regiunea din România în care localnicii au semnalat cele mai multe pagube produse de șacali.

„Este o specie invazivă. Șacalul, spre deosebire de lup, ucide din plăcere. Nu vânează strict pentru hrană. Face pagube mari în rândul căpriorilor, cerbilor și inclusiv în rândul puietului de mistreț. Nu mai vorbim despre iepuri sau fazani”, informa Cosmin Humelnicu, președintele Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani.

Viperele atacă doar când simt pericolul

Viperele (video, Marius Turc) și-au găsit loc printre animalele sălbatice a căror prezență a fost privită adesea ca o amenințare pentru om, din cauza veninului lor, care poate fi fatal. Ele nu atacă omul, susțin specialiștii.

În Antichitate, șerpii erau priviți ca întruchiparea unor zeități protectoare, și pe teritoriul actual al României.

În România trăiesc mai multe specii de vipere, cea mai întâlnită fiind vipera comună (berus), care trăiește în Carpați.

Vipere în România

Vipera cu corn (ammodytes), pe care unii specialiști o consiederă cel mai veninos șarpe. poate fi întâlnită în zonele montane din Banat, Hunedoara și Oltenia, dar și în Dobrogea. Viperele de stepă (ursini) au fost semnalate în zonele montene ale Bucegilor și Făgărașului, iar vipera renardi mai poate fi întâlnită în Delta Dunării.

Vipera neagră (video, Adrian Vrăbiescu) are o lungime de până la un metru și trăiește la altitudini mari, de peste 1.500 de metri, nefiind deranjată de diferențele mari de temperatură și de umiditate.

Potrivit specialiștilor, speciile de vipere întâlnite în România au un corp gros, lung de maxim 100 de centimetri, iar pe spate an un desen maro sau negru sub formă de zig-zag. Vipera cu corn are în plus o proeminenţă pe bot de la care i se trage şi numele. Ambele specii au un V desenat pe cap.

„Când mușcă, mușchii faciali apasă pe pungi și proiectează un jet de venin prin orificiul din dinți în rană, ca o seringă. Deci, atenție, excursioniști!”, informa revista Magazin, în 1976.

Șerpii veninoși nu au simțul auzului, astfel că ideea că ele ies în calea excursioniștilor pe munte, pentru că sesizează sunetele, este greșită.

„Aceste reptile au obiceiul de a ieși din tufărișuri, din mediul lor specific de trai, atunci când climatul se schimbă și anume când vremea a devenit blândă, însorită și umed călduroasă. Nu rareori, ele ajung astfel în poteca drumețului, pe porțiuni scăldate de soare. Drumeții pot trece peste viperele din drum, fără a le atinge, depărtându-se fără teamă. Viperele atacă mai cu deosebire când sunt atinse (lovite) sau când un obiect este agitat în imediata lor apropiere, simțindu-se atunci instinctiv în pericol”, arătau specialiștii citați de revista Almanah Turistic.