România, pe deficit în comerțul cu produse agroalimentare la 11 luni, în 2016; grâul domină exporturile, iar carnea de porc, importurile
România a înregistrat un deficit de 292,4 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare după 11 luni din 2016, în condițiile în care, în perioada similară din 2015, era pe un excedent de 65,3 milioane de euro, conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), furnizate la solicitarea AGERPRES.
Exporturile au totalizat 5,427 miliarde de euro, în creștere cu 2,7% (142,5 milioane de euro) față de aceeași perioadă din 2015, în timp ce importurile au depășit 5,719 miliarde de euro, fiind cu 9,6%, respectiv cu 500,3 milioane de euro, peste valoarea corespunzătoare din anul precedent.
Potrivit datelor MADR, grâul domină structura exporturilor, cu încasări de 1,024 miliarde de euro și un volum de peste două ori mai mare, de 6,29 milioane de tone, față de exporturile realizate în intervalul similar din 2015.
De asemenea, au mai avansat în primele 11 luni, în principal, exporturile de semințe de rapiță (+225,6 milioane de euro), preparate alimentare (+25,8 milioane de euro), animale vii din specia bovine (+25,4 milioane euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți (+16,6 milioane de euro), ciocolată (+15,2 milioane de euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+14,3 milioane de euro), carne de porc (+11,9 milioane de euro), semințe de floare-soarelui (+11,5 milioane de euro) și preparate și conserve din carne (+8 milioane de euro).
"Valoarea exporturilor a fost afectată în principal de scăderea încasărilor la porumb cu 259,5 milioane de euro și la țigări cu 166,4 milioane de euro, dar au mai scăzut și exporturile de orz (-91,3 milioane de euro), ulei de floarea-soarelui (-49,1 milioane de euro), turte din extracția grăsimilor vegetale (-28,4 milioane de euro), carne de pasăre (-17,5 milioane de euro), șroturi de soia (-8,6 milioane de euro) și miere naturală (-3,6 milioane de euro)", menționează MADR.
Pe de altă parte, importurile au avansat la majoritatea grupelor de produse agroalimentare, respectiv la grâu (+108,5 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți (+40,9 milioane de euro), ciocolată (+36,1 milioane euro), brânzeturi (+34,8 milioane de euro), preparate alimentare (+32,7 milioane de euro), cafea (+23,7 milioane de euro), citrice (+21 milioane de euro), banane (+19,4 milioane de euro), carne de pasăre (+15 milioane de euro) și lapte și smântâna (+12,2 milioane de euro).
În perioada 1 ianuarie — 30 noiembrie 2016, importurile de porumb au scăzut 180,2 milioane de euro, cele de șroturi de soia cu 57,2 milioane de euro), tutunul brut, cu 30,7 milioane de euro, iar cele de animale vii din specia porcine, cu 6 milioane de euro.
Carnea de porc a rămas și în primele 11 luni din 2016 principalul produs alimentar importat, pentru care au fost cheltuite peste 311 milioane de euro.
"Importurile de carne de porc (principalul produs alimentar importat) au însumat 311,4 milioane de euro, cu 46 milioane de euro mai mult față de perioada corespunzătoare din 2015, pentru o cantitate totală de 179.800 tone. La tomate, importurile s-au majorat cu 16,6 milioane de euro, totalizând 62,4 milioane de euro, la un volum de 68.500 tone, ceea ce reprezintă o creștere cantitativă cu 35,2% față de același interval din anul anterior", se precizează în analiza MADR.
Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul agroalimentar al României, livrările de produse agroalimentare către această destinație având o pondere valorică de 54,4% din total exporturi, iar achizițiile din statele membre UE au deținut o pondere de 73,9% din totalul importurilor.
Ministerul Agriculturii intenționează să aloce, în 2017, printr-o schemă de ajutor de stat, 86 de milioane de euro crescătorilor de porci din România care livrează animale pentru abatorizare, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență. Implementarea acestui ajutor de stat are ca scop depășirea dificultăților din sector, în sensul dezvoltării activității de creștere a porcinelor și al menținerii, cel puțin, la nivelul actual de producție. Necesitatea acestui program a apărut din cauza presiunilor cu care se confruntă producătorii de carne de porc din România în valorificarea producției și a importurilor masive de carne de porc care, conform statisticilor, s-au ridicat în 2015 la 230.000 de tone.
Pentru tomate, un alt produs cu importuri masive, MADR a demarat deja un program de sprijin pentru roșiile cultivate în sere și solarii, alocând 40 de milioane de euro în 2017. Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafață de 1.000 de metri pătrați.
Potrivit datelor MADR, până la data de 16 februarie 2017, au fost primite 2.253 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii. Acestea provin din 38 de județe, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Dolj, Galați, Teleorman și Buzău, care sunt, de altfel, puternice zone legumicole.
Estimările experților din MADR indică un număr de 8.023 potențiali beneficiari la nivelul întregii țări.
AGERPRES