România oferă Republicii Moldova 130.000 de metri cubi de lemn pentru încălzire

România oferă Republicii Moldova 130.000 de metri cubi de lemn pentru încălzire

Executivul a aprobat, miercuri, un Memorandum pentru acordarea unei cantități de circa 130.000 de metri cubi de lemn pentru încălzire, la solicitarea Republicii Moldova.

130.000 de metri cubi de lemn va oferi România Republicii Moldova pentru încălzire FOTO Arhivă

130.000 de metri cubi de lemn va oferi România Republicii Moldova pentru încălzire FOTO Arhivă

Ministrul Mediului Tanczos Barna a explicat la finalul ședinței de Guvern că Memorandumul a fost aprobat ca urmare a unei solictări din partea Republicii Moldova.

„Ultima temă pe care am abordat-o la capitolul memorandumuri, cu ocazia vizitei preşedintei Maia Sandu a fost prezentată părţii române o solicitare prin care se solicita un sprijin pentru Republica Moldova, din cauza crizei umanitare şi economice în care se află această ţară, din cauza refugiaţilor şi din cauza problemelor cu gazele naturale, agravată de război”, a explicat ministrul Tanczos Barna.

Potrivit ministrului, „solicitarea s-a referit la acordarea unui ajutor de 200.000 metri steri lemn de foc pentru Republica Moldova, ca ajutor de criză pentru această ţară”.

„Am decis astăzi ca ajutorul să fie furnizat de Romsilva, într-un parteneriat cu Moldsilva, compania pe silvicultură de stat din Republica Moldova. Preţul la care se va vinde această cantitate de lemn este preţul mediu ponderat practicat de Romsilva anul acesta în cazul vânzării sortimentului de lemn de foc şi se va asigura transportul până la graniţă, unde se vor transporta aceste cantităţi prin mijloace de transport, pe cale ferată mai mult ca sigur”, a mai explicat Tanczos Barna.

Rușii îi amenință pe moldoveni că-i lasă fără gaze naturale

Republica Moldova se confruntă cu mai multe probleme legate de încălzire, în condițiiile în care Gazprom a anunțat că va lăsa statul fără gaze naturale, dacă țara nu va plăti până în data de 20 octombrie facturile restante. De altfel, compania a și redus cantitatea de gaze livrată.

Autoritățile de la Chișină acuză, de asemenea, că rușii încalcă angajamentele asumate.

Ajutorul oferit de România

România a anunțat că poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural. Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: „Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni - Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult”, a explicat șeful Guvernului român.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”