România ocupă locul 41 în topul global, din perspectiva activelor financiare nete per capita (studiu)

România ocupă locul 41 în topul global, din perspectiva activelor financiare nete per capita (studiu)

Activele financiare brute ale României au crescut anul trecut cu 3,3 procente, iar activele financiare nete cu 5,1%, ambele mai lent decât media statelor comunitare din Europa de Est, statul român ocupând locul 41 în topul global, din perspectiva activelor financiare nete per capita, potrivit celei de-a șasea ediție a publicației 'Global Wealth Report', realizată de Grupul Allianz.

Lucrarea analizează situația activelor și datoriilor gospodăriilor private din peste 50 de țări, concluziile indicând faptul că, în 2014, au fost depășite pentru prima dată trei praguri în evoluția activelor financiare. Astfel, activele financiare globale nete ale gospodăriilor private au depășit pragul de 100 trilioane de euro, activele financiare private ale Chinei le-au depășit pe cele ale Japoniei și numărul celor care se încadrează în clasa de mijloc la nivel global a ajuns la un miliard.

În România, activele financiare brute au crescut anul trecut cu 3,3 procente, iar activele financiare nete cu 5,1%, ambele mai lent decât media statelor membre UE din Europa de Est. După o scădere de 1,8% în anul 2013, datoriile s-au redus cu încă 1,2 procente anul trecut. Ca o consecință, rata datoriilor (datorii ca procent din PIB) a scăzut cu 1,4 puncte procentuale, până la 23,8 procente. Atât îndatorarea relativă, cât și cea absolută, în România se situează mult sub media regională. În statele membre UE, rata datoriilor a ajuns în medie la 32,9%, în vreme ce rata datoriilor per capita totalizează 3.370 de euro, media din România fiind de aproximativ 1.640 de euro.

Ponderea relativ mică a regiunii în clasa de mijloc la nivel global este de altfel reflectată și de topul celor mai bogate 20 de țări (active financiare nete per capita), în condițiile în care nicio țară din Europa de Est nu se află încă în acest top 20. Mai mult, dincolo de top 20, vorbim de o imagine mixtă a Europei de Est.

Dacă unele țări au urcat în top față de anul 2000 — țările baltice, de exemplu — altele au coborât cu cinci sau chiar mai multe locuri, așa cum este cazul Croației, Poloniei și Slovaciei. Cu active financiare nete per capita în medie de 4.230 de euro, România s-a situat pe locul 41 în topul internațional, urcând 4 locuri.

'Astfel de topuri nu trebuie luate drept adevăr absolut', a explicat Michael Heise, economist șef în cadrul Allianz.

'Cu toate acestea, evoluțiile pe termen lung sunt semnificative, iar mesajul este clar. Evoluția regională a activelor financiare este departe de a fi omogenă. Există diferențe uriașe între țări, multe dintre ele mai au mult de recuperat', a adăugat el.

Pe plan global, activele financiare nete globale ale gospodăriilor private au crescut cu 7,1% în anul 2014, deci creșterea robustă din anii anteriori a continuat, cu toate că într-un ritm mai lent. Din ce în ce mai mult, creșterea este determinată de gospodăriile care au accelerat procesul de economisire. În Asia și America, bursele au continuat să impulsioneze creșterea, iar acest lucru a determinat activele financiare globale brute să atingă un nou nivel record de 136 trilioane de euro, mai mare decât valoarea tuturor companiilor listate la bursă în întreaga lume și a tuturor datoriilor suverane.

'Numeroși observatori vor interpreta aceste cifre drept o evidență privind saturarea economiilor, însă aceasta este o perspectivă eronată. Pe fondul ratelor scăzute ale dobânzilor, prea multe gospodării încă nu economisesc suficient pentru vârsta pensionării. Factorii de decizie nu ar trebui să încerce să restricționeze economisirea și mai degrabă să găsească noi căi și elemente de motivare pentru a promova cererea de capital. Nu există nicio lipsă de oportunități de investiții, deoarece provocările pe care le avem de înfruntat sunt imense: schimbarea climatică, sărăcia și migrația, revoluția digitală, infrastructura depășită, ca să ne referim doar la câteva", a precizat Heise.

Mai lent decât activele financiare, datoriile globale ale gospodăriilor private au crescut cu 4,3%, până la un total de 35 trilioane de euro anul trecut, conducând la o creștere a datoriei globale până la cel mai înalt nivel atins de la izbucnirea crizei financiare.

La fel ca în anul anterior, creșterea activelor financiare la nivel de regiuni diferă foarte mult. Campionul absolut în ceea ce privește creșterea, rămâne Asia (ex. Japonia), unde activele financiare nete au crescut cu 18,2% în anul 2014.

Principalul factor determinant al acestei evoluții crescătoare a fost creșterea accentuată, și câteodată nesustenabilă, a titlurilor de valoare, în special în China. În celelalte două regiuni în dezvoltare ale lumii, Europa de Est și America Latină, pe de altă parte, evoluțiile au fost mult mai estompate: activele financiare au crescut cu 8,6% (Europa de Est), respectiv 4,2% (America Latină).

Pentru Europa de Est, această evoluție este echivalentă unei scăderi cu trei puncte procentuale comparativ cu 2013. Totuși, ratele de creștere la nivel regional au fost departe de a fi omogene. În vreme ce unele țări — în special Turcia — au accelerat, altele, așa cum este cazul Rusiei, Ucrainei sau României au suferit un regres major.

Pentru prima dată de la criza financiară, zona euro și-a accelerat creșterea mai mult decât America de Nord în 2014. Creșterea puternică de 6,2% (comparativ cu 5,3 procente în America de Nord) a fost datorată în mare măsură unei 'discipline a datoriilor' mai stricte: în numeroase țări europene, reducerea datoriilor private a continuat și în anul 2014. Mai mult, distribuția bogăției diferă mult nu doar între țări, dar și în interiorul țărilor, se mai arată în raport. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!