Dacă în octombrie 2022, când s-au tras la sorți grupele pentru Euro 2024 la Frankfurt, cineva ar fi zis că România va găzdui meciul cu Elveția din ultima etapă, din postura de lider în grupa I, cu biletele spre Germania deja în buzunar, acel om ar fi fost privit ca un nebun!

Astăzi însă, fix acest scenariu s-a adeverit și, diseară (ora 21.45, Antena 1), vom asista la o mare sărbătoare pe „Arena Națională“, plină până la refuz în meciul cu Elveția. Având în vedere că acest „maraton fotbalistic“ al preliminariilor, început în martie, se încheie după opt luni, merită să disecăm ce s-a întâmplat cu naționala noastră. Pentru a savura, cu simțul măsurii, o performanță remarcabilă, dar și pentru a evita greșelile pe care le-am tot comis, în ultimii ani, după astfel de momente fericite.

Capitolul I: Edward Iordănescu

*Ales românește, dar cu merite incontestabile – Instalarea și menținerea lui Edward Iordănescu pe banca naționalei au dovedit, încă o dată, că la Federația Română de Fotbal nu competența e primul criteriu, când se fac astfel de numiri. Pentru că nici astăzi, după calificarea României la Euro 2024, nu poate exista termen de comparație între CV-ul lui Edward Iordănescu, alesul federației, și cel al lui Ladislau Bölöni, antrenorul gonit de FRF în 2022. Chiar și așa, lăsând deoparte acest aspect, meritele lui Iordănescu în obținerea calificării la Campionatul European sunt incontestabile. Mai ales că această campanie reușită a venit după una catastrofală, în Liga Națiunilor. Și foarte puțini oameni au crezut că fiul „Generalului“ Iordănescu va redresa corabia în preliminariile Euro 2024. Adică, fix ceea ce a reușit selecționerul cu un lot format din niște jucători limitați!

*Când greșeala riscă să devină un obicei – Problema e că, după acest episod cu Edward Iordănescu, foarte probabil, și pe viitor vom mai asista la astfel de numiri, în care FRF nu va ține cont de criteriul competenței. Dacă mutarea cu Edward Iordănescu „a mers“ acum, de ce să nu se întâmple la fel și pe viitor? Nu degeaba a spus, cândva, Carlos Quieroz, fostul antrenor al Realului: „Cel mai rău lucru în viață e să mergi pe drumul greșit și să ajungi la destinație. Pentru că atunci greșeala va deveni un obicei“.

Și încă un lucru care trebuie reținut: vom juca la Euro 2024, însă contează și ce vom face acolo! Pentru că, dacă ne vom întoarce din Germania cu coada între picioare și apoi, tot cu Edward Iordănescu pe bancă, vom rata calificarea la Mondialul din 2026, atunci înseamnă că, trăgând linie, mandatul selecționerului a avut mai multe eșecuri decât reușite.

Capitolul II: Norocul

*O idee falsă – Să pui calificarea României la Euro 2024 pe seama norocului, în întregime, e o idee care nu stă în picioare. Când ești pe primul loc, după 9 din 10 etape, când n-ai pierdut niciun meci până acum, când ai cea mai bună apărare din grupă și una dintre cele mai solide defensive din aceste preliminarii, nu mai poate fi vorba exclusiv de noroc. Înseamnă că, în spatele acestor rezultate, a fost și un volum titanic de muncă de calitate. Și de sacrificii, și de spirit de grup și de dăruire și, în general, de niște „ingrediente“ fără de care doar norocul nu te poate împinge spre o asemenea performanță.

Și ar mai fi ceva de subliniat: norocul joacă și el un rol decisiv în orice performanță. Și nu doar în cazul naționalei noastre. Faptul că am picat într-o grupă accesibilă nu e „vina“ nimănui. De aceea, stabilierea grupelor se face în cadrul unui eveniment denumit „tragere la sorți“. Pentru că e singura etapă în care soarta / norocul decide. Ceea ce e valabil pentru toate echipele angrenate în preliminarii. Iar dacă am picat într-o grupă ușoară, doar nu era să refuzăm șansa care ni s-a ivit și să cerem ca UEFA să tragă, din nou, grupele! În plus, poți rata calificarea și dintr-o grupă extrem de ușoară! Avem chiar în aceste preliminariie exemple în acest sens. Norvegia, cu marele Erling Haaland în echipă, s-a clasat pe 3, după Spania și Scoția, devansând doar Georgia și Cipru.

*Nu toate calificările sunt la fel – Respingând ideea că această calificare a fost una norocoasă nu înseamnă că, automat, trebuie să închidem ochii la o altă realitate incontestabilă. Și anume că am avut o grupă foarte ușoară. Până și oficialii FRF au admis acest lucru, nu o dată, pe parcursul preliminariilor. Așadar, deși performanța tricolorilor trebuie prețuită și respectată, pe de altă parte, nu toate calificările sunt la fel. De pildă, România a ajuns la Euro 2008, câștigând o grupă din care au făcut parte Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania, Slovenia și Luxemburg. Atenție: Olanda, pe care am bătut-o atunci, pe mocirla din Constanța, avea superjucători: Van Nistelrooy, Robben, Seedorf sau Van der Vaart. Iar Bulgaria nu era echipa decăzută de acum, din moment ce a strâns 25 de puncte în grupă și a ratat Euro 2008 „la mustață“, la doar un punct de Olanda.

Revenind la grupa noastră de calificare pentru Euro 2024, clasamentul FIFA și tradiția fotbalistică a echipelor cu care ne-am bătut redau fidel nivelul seriei din care am făcut parte. Excluzând România și Elveția, celelalte echipe din grupa I nu există, pur și simplu, la nivel internațional! Pentru că Andorra, Kosovo și Belarus n-au nicio calificare la turneele finale de nivel înalt, în timp ce Israel are una. Obținută acum 53 de ani, la Mondialul din 1970, pe când naționala acestei țări juca în Asia!

În fine, să facem un exercițiu de imaginație: dacă mâine, într-un turneu fotbalistic, România ar câștiga o grupă cu Irak (locul 68 FIFA), Congo (65), Burkina Faso (56) și Jamaica (55), cu siguranță, nu ne-am rupe cămășile de pe noi de bucurie. Apropo, toate aceste naționale sunt mai bine clasate decât Israel (locul 71 FIFA), Belarus (100), Kosovo (105) și Andorra (159), cu care ne-am duelat în preliminariile Euro 2024. În schimb, dacă vom surclasa Elveția (locul 14 în ierarhia FIFA) și vom termina înaintea ei în grupa pentru Euro 2024, atunci această performanță va fi una cu adevărat prețioasă.

Capitolul III: Jucătorii

*„Forța grupului“, marea noastră calitate – Când se vorbește despre echipa națională, în ultimii ani, tot auzim despre unitate, forța grupului, etc. Pentru că, realist vorbind, geniile fotbalistice de altă dată, jucătorii capabili să câștige meciurile de „unul singur“, precum Hagi, Adi Ilie sau Mutu, ne lipsesc cu desăvârșire. Vestea bună e că, în aceste preliminarii, în sfârșit, forța grupului, acest șablon fotbalistic, a fost chiar principalul nostru atu. Și a contat enorm în calificarea obținută.

*Să nu visăm cai verzi pe pereți - Deși performanța lor e mare și trebuie respectată, calificarea la Euro 2024 nu ne transformă jucătorii în altceva decât sunt, peste noapte. Adică, niște muncitori. Am visa cai verzi pe pereți, dacă am crede altceva. E suficient să ne uităm pe lotul naționalei pentru a vedea unde evoluează ai noștri, în încercarea de a păstra contactul cu realitatea: Al-Okhdood, Pafos, Damac, Pisa, Ankaragücü sau Al-Muaither.

Capitolul IV: Federația

*Burleanu, decent după calificare – Dacă punem rateurile noastre fotbalistice în cârca federației – pe bună dreptate, de altfel, în condițiile în care vorbim despre niște oameni aflați la putere de un deceniu deja! – atunci, ar fi normal ca acum, după această calificare, să vorbim și despre meritul federației conduse de Răzvan Burleanu. Și de decența șefului FRF de a nu ieși cu pieptul în față, imediat după fluierul final al meciului cu Israel. Burleanu a avut bunul simț de a fi mai discret, lăsând ca jucătorii și stafful tehnic să culeagă laudele și să iasă la interviuri, imediat după obținerea calificării. Primul interviu acordat de șeful FRF a venit la o zi după meci. Și a avut declarații de bun simț.

*Bilanțul rămâne negativ - Chiar și cu această calificare, administrația Burleanu rămâne cu un procentaj dezolant al calificărilor obținute cu prima reprezentativă, România U21, România U19 și România U17. În luna iulie, o analiză „Adevărul“ a arătat că, începând din 2014, cu actuala echipă de la Casa Fotbalului, 79,2% din calificări au fost ratate cu echipele enumerate mai sus. Desigur, accederea la Euro 2024 va îmbunătăți puțin procentajul campaniilor reușite, însă, per ansamblu, bilanțul administrației Burleanu rămâne unul negativ. Iar după trei mandate succesive la federație (2014-2018, 2018-2022 și 2022-2026), actualul președinte FRF nu mai are ce oferi fotbalului nostru. Și e avertizat că tinde să devină un fel de Ceaușescu, adunând mandatele cu „mașinăria sa de vot“, bine pusă la punct, după modelul preluat de la predecesorul său, Mircea Sandu. Dacă Burleanu își va face ieșirea de pe scenă în 2026, lăsând loc unui om cu forțe și idei noi, decizia sa ar trebui socotită drept o mare surpriză plăcută. În schimb, dacă Burleanu va „flutura“ această calificare la Euro 2024, în scopuri propagandistice, pentru un nou mandat în perioada 2026-2030, atunci, pe termen lung, fotbalul nostru va pierde mai mult decât va câștiga de pe urma acestei calificări.

Concluzia: Să nu ne păcălim. Ca de obicei...

În timpul meciului Israel – România (1-2), comentatorii Emil Grădinescu și Costi Mocanu au făcut referire, de mai multe ori, la faptul că acest meci de la Felcsút s-a jucat la 30 de ani și o zi după altă partidă memorabilă pentru fotbalul românesc: Țara Galilor – România (1-2) pe 17 noiembrie 1993, la Cardiff. Remarca celor doi comentatori a fost una inspirată, din punct de vedere statistic și emoțional, dar ar trebui să ne dea acum un pic de gândit.

Se spune că, la Cardiff, s-a născut Generația de Aur. Care, ulterior, a făcut furori la Mondialul din 1994 și care a defilat în preliminarii, ajungând, pe rând, la Euro 1996, Mondialul din 1998 și Euro 2000. Exceptând Euro 1996, echipa „născută“ la Cardiff a avut rezultate fantastice în toate aceste întreceri.

Revenim în prezent. Desigur, această calificare la Euro 2024 trebuie celebrată, fiindcă e o reușită. Pe de altă parte, trecutul ne arată că, mai ales în ultimii ani, fix în astfel de momente, ne-a lipsit simțul măsurii! Și exagerăm atât de mult, încât ajungem să ne păcălim, pur și simplu. Mai pe românește, ne îmbătăm cu apă rece! Exemplul cel mai bun: semifinala Euro 2019, atinsă de naționala de tineret sub comanda lui Mirel Rădoi. Dacă cineva ar parcurge, astăzi, materialele din presa de atunci, probabil, s-ar îngrozi! Ba l-am „transferat“ pe Ianis Hagi la Barcelona și Manchester City, ba am scris despre George Pușcaș că se bat pe el marile cluburi europene, ba l-am evaluat pe Florinel „Mbappe“ Coman la 20 de milioane de euro!

Ce a ieșit după aceste exagerări? Un șir de eșecuri fotbalistice. Mai întâi, în preliminariile Euro 2020, cu jucătorii promovați masiv de la Under 21, Spania ne-a dat cu terenul în cap: 5-0 la Madrid. De altfel, am și ratat Euro 2020, în fața Islandei, o națională care pe noi ne-a bătut cu 2-1, iar apoi, în următoarele zece partide a înregistat 2 victorii (cu Liechtenstein și Feroe!) și 8 înfrângeri! Apoi, în campania pentru Mondialul din 2022, am eșuat încă o dată, terminând grupa după Germania și... Macedonia de Nord! Iar ca seria rateurilor naționale, cu jucătorii mult lăudați de la Under 21, să fie completă, am terminat pe ultimul loc și în Liga B a Națiunilor. Ceea ce înseamnă că, la următoarea ediție, vom juca în „C“, lângă Luxemburg, Feroe sau Azerbaidjan.

Așadar, normal ar fi să ne bucurăm de calificarea la Euro 2024, însă cu simțul măsurii. Abia aceasta ar fi o performanță cu adevărat surprinzătoare pentru fotbalul românesc!

11

turnee finale au fost după Euro 2000, care a marcat ieșirea Generației de Aur de pe scenă. Bilanțul României: două calificări la Euro 2008 și Euro 2016.