România merge la Olimpiada Gastronomică Mondială. Singura Lady Chef din țară: „Vom pleca înarmați cu pasiune”

România merge la Olimpiada Gastronomică Mondială. Singura Lady Chef din țară: „Vom pleca înarmați cu pasiune”

România trimite cei mai pricepuți bucătari pe care îi are la Olimpiada Gastronomică Mondială IKA din Stutgard Germania. Competiția gastronomică va avea loc în perioada 2-7 februarie.

Desert cu castane realizat la IKA/Culinary Olympics. FOTO savor.blog

Desert cu castane realizat la IKA/Culinary Olympics. FOTO savor.blog

În total, peste 2.000 de participanți din 70 de țări vor fi jurizați de bucătari de top.

Judeţele Braşov şi Prahova au propria echipă care va participa în luna februarie la Olimpiada Gastronomică Mondială IKA din Stutgard Germania . Din echipele participante face parte şi brașoveanca Lady Chef, Cornelia Ghişoi, singura Lady Chef din Romania şi din sud-estul Europei.

Aceasta este maestru în Arta Culinară și Secretar General al Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor. „Cu mândrie națională, suport din partea sponsorilor și a famililor noastre, vom pleca și anul acesta înarmați cu pasiune, determinare dar și cu materie primă locală, la cel mai important concurs gastronomic din lume”, a scris, pe Facebook, Cornelia Ghișoi.

Lady Chef Ghisoi Cornelia. FOTO Facebook

Lady Chef Ghisoi Cornelia. FOTO Facebook

Olimpiada Gastronomica Mondiala IKA se ţine ca şi cea sportivă din 4 in 4 ani, iar prima participare a ţării noastre a fost în 1972 şi a fost reprezentată de maeștrii bucătari din Brașov.

De aproape 125 de ani, această competiție reunește cei mai talentați bucătari din lume , transformând gastronomia într-o adevărată operă de artă. Echipele de profesioniști culinari se întrec în creativitate și abilitate, aducând pe masă o simfonie impresionantă de arome, texturi și prezentări vizuale care captează simțurile și imaginația.

Echipa României. FOTO Asociatia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism

Echipa României. FOTO Asociatia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism

Cu ce bucătari se duce România la Olimpiadă

19 bucătari profesioniști, membri ai echipelor de seniori și juniori, sunt pregătiți să aducă pe buzele consumatorilor rețete inedite care îmbină gusturi tradiționale cu tehnici de producție moderne și care pun în evidență tezaurul gastronomiei din România.

Echipa națională de seniori: Emanuel Mocan (Căpitan), Marinică Bejenaru, Marian Zăncianu, Alexandru Vreme, Alin Murariu, Georgian Țufa, Daniel Nistor, Florin Ciobanu, Mihai Ciprian Necula, Flavian Dobre și Dragoș Bercea (Manager Echipă).

Echipa națională de juniori: Munteanu Dadiana (Căpitan), Paul Antohi, Filip Adam, Mihai Petre, David Toader, Andreea Buzatu, Andrei Miron și Bogdan Cozma (Manager Echipă).

Vor fi două probe pentru fiecare echipă, prima probă fiind „Restaurantul Națiunilor”, în cadrul căreia echipele de seniori și juniori vor pregăti un meniu format din trei feluri pentru 110 persoane și respectiv 70 de persoane. A doua probă se numește „Chef’s Table” și presupune ca bucătarii concurenți să gătească un meniu de gastronomie fină cu șapte feluri, pentru o masă de 10 persoane”, a precizat Laurențiu Mâță, director de comunicare și evenimente ANBCT România, citat de horeca.ro

Echipa României. FOTO Asociatia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism

Echipa României. FOTO Asociatia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism

IKA/Culinary Olympics

Fondată în 1896 la Frankfurt, Germania, IKA/Culinary Olympics se desfășoară o dată la patru ani și adună echipe naționale, regionale și bucătari individuali din întreaga lume.

Aceștia se întrec în diferite categorii, de la gătit, la arta preparării deserturilor și sculptură în alimente. Evenimentul este cunoscut pentru standardele sale înalte și pentru celebrarea diversității și excelenței în arta culinară, fiind un loc de întâlnire pentru cei mai talentați bucătari din lume și un spectacol impresionant pentru pasionații de gastronomie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”