România LOR/Acestor SUB-OAMENI ar trebui să li se retragă urgent licența de emisie. Povestea AUDIERII de la CNCD!
Luați de valul de rahați pe care slugile lui Voiculescu îl aruncă zilnic în ventilator aproape că uitasem că nenorociții le-au făcut unor confrați plângere la CNCD după mizeria de miting-manipulare din Piața Constituției. O primă audiere a avut deja loc. Antena 3 a reclamat trei jurnaliști la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru ca i-ar fi „discriminat” pe participantii la mitingul organizat in urma cu doua saptamani, in Piata Constitutiei. Unul dintre jurnaliști, Andrei Manțog, cunoscut sub denumirea de Mantzy, de la Kamikaze , a povestit ce s-a intamplat in timpul audierii de la CNCD.
Iată ce POVESTEȘTE Mantzy
Mă tot întreabă lumea dacă am fost la CNCD după ce Mihai Gâdea mi-a făcut (în cel mai pur stil turnătoresc învățat de la patron) sesizare că i-aș fi discriminat pe bătrâni. Am fost. Nu voiam să povestesc până când nu se va lua o decizie, dar deh. Momentan am fost doar audiați. Da, am fost mai mulți. Eu, Dan Tăpălagă și încă un ”băsist” pe care nu l-aș numi, vă spun mai încolo de ce.
Da, ați citit bine. Lui Dan Tăpălagă i s-a făcut plângere la CNCD. E același cu omul a cărui fetiță de 10 ani a fost expusă în cel mai jegos și mai banditesc stil antenatreistic oprobriului public de forma de viață subumană Oana Stancu, care i-a adresat o scrisoare în care-i spunea că taică-su e ticălos. Tot lui i s-a făcut plângere, că deh, trăim în România, vorba unui rahat care apare zilnic la TV.
Al treilea ziarist n-a avut o perioadă prea bună. A povestit comisiei cum i-a murit mama recent și, în timp ce era la parastas, primea zeci de mesaje pe Facebook, urmare a faptului că este supus aproape zilnic unui linșaj mediatic la Antena 3. Unele dintre mesaje erau despre cum ar trebui să-și violeze mama. Povestind asta, omul care FUSESE RECLAMAT DE ANTENA 3 la CNCD a izbucnit în plâns. Și nu s-a mai putut opri.
Ca să ne înțelegem, oamenii ăștia doi scriseseră texte chiar cuminți, incomparabil mai blânde decât ale mele. Ei fuseseră chemați, cel mai probabil, doar pentru că nenorociții ăia încearcă să distrugă pe cei pe care ei îi consideră dușmani pe toate căile. Cam cum m-a dat pe mine Oana Stancu în judecată. Și cum îi dă pe toți, de altfel. Apropo, Dan Tăpălagă n-o s-o dea pe nesimțită în judecată, pentru că spune că astfel o să-și expună copilul și mai mult și nu vrea asta. Așa fac oamenii cu bun-simț. Nu m-ar mira să-l dea tot Oana Stancu în judecată pe el, găsește ea vreun motiv.
Deci, da, eu eram probabil cel mai vinovat de acolo. Sau, în orice caz, nu mă puteam da drept victimă. Nefiind atât de celebru ca ziariștii ceilalți (s-a făcut un dosar comun, pentru toate cele trei publicații sesizate), mie nu-mi este dat numele în clar la televizor de către gașca de asasini media.
În principiu, cam toți trei am spus comisiei că ni se pare incredibil că ne aflăm acolo. Eu am povestit cum presa creștină de dreapta mă face de ani de zile poponar și comunist și țigan și chiar mi-a făcut plângere la poliție când am luat apărarea homosexualilor, când cu proiecția aia de la MȚR. ”Andrei Manțog, muistul lui Mircea Toma”, așa sunt descris, simpatic de altfel (căutați, dacă nu credeți), în video-ul de pe YouTube în care creștinii au spus că m-au reclamat la poliție.
Nu mi-am dat seama dacă cei 5 membri ai comisiei ne dădeau dreptate sau nu. Mă cam nelinișește gândul că înțeleg că sunt numiți politic, or am văzut în Parlament cam ce înseamnă politica la noi. Doar unul dintre membri mi-a părut, la rândul lui, scandalizat de situație. Președintele comisiei ne-a explicat calm că așa e procedura, că până și Vadim a făcut multe reclamații pentru diverse discriminări, la vremea lui. Dar despre Antena 3 nu s-au pronunțat. Bănuiesc că e corect. Al treilea ziarist prezent, despre care vă spusei, le-a zis franc: ”Sper că vă dați seama că dacă nu ne amendați veți fi următoarele ținte ale Antenei 3. Băsiștii de la CNCD țin partea naziștilor care vor să omoare bătrâni, așa veți fi făcuți. Așa cum li se întâmplă tuturor judecătorilor sau procurorilor sau ziariștilor care îndrăznesc să se ia de Dan Voiculescu și ceilalți infractori din trust, așa cum i se întâmplă zilele astea Cameliei Bogdan, Liviei Stanciu sau Laurei Codruța Kovesi.”
Antena 3 e cel mai clasic caz de hoți care strigă ”hoții!”. De securiști turnători care strigă ”securiștii turnători!”. De jeguri penale care strigă ”Huo, discriminarea”. Nu-mi vine să cred că încă se invocă prostia aia cu ”libertatea de exprimare”, având în vedere execuțiile publice pe care le fac acești mișei la televizor seară de seară. Cu orice risc, luând în calcul orice precedent periculos care s-ar putea crea, acestor sub-oameni ar trebui să li se retragă urgent licența de emisie. Dar cine s-o facă, când Parlamentul ăla infect format din bandiți ticăloși le ține partea aproape în unanimitate?