România LOR! Ăsta, fost ȘEF DE PENITENCIAR, are CEA MAI MARE PENSIE din România!

România LOR! Ăsta, fost ȘEF DE PENITENCIAR, are CEA MAI MARE PENSIE din România!

Gheorghe Bălășoiu, un fost șef de penitenciar din județul Argeș, încasează cea mai mare pensie din România.

În fiecare lună acesta primește aproximativ 34.000 de lei, adică în jur de 8.000 de euro. Pensionarul de lux a lucrat mai întât în magistratură, apoi a fost şef al Penitenciarului Colibaşi.

Dar surpriză! Fix înainte să iasă la pensie, în 2005, a fost încadrat iar ca procuror. Bălăşoiu a stat doar două săptămâni la Curtea de Apel Piteşti, dar s-a asigurat astfel că pensia nu îi va fi modficată, potrivit unei note a departamentului de resurse umane al CSM.

În ultimul an de muncă, Bălășoiu a renunțat la concediul de odihnă și culmea, a avut și foarte multe deplasări în interes de serviciu.

De ce este important acest lucru? Pentru că banii pentru deplasări şi concediu s-au adunat la salariul din ultima lună, luat în calcul pentru stabilirea pensiei. Și astfel a ajuns domnul procuror să ia o pensie de 34.000 de lei.

De menționat că magistrații au regim special. Ei, spre deosebire de restul bugetarilor, iau pensie 80% din salariu.


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?