40% din gazul consumat în UE este din Rusia, iar acesta reprezintă 30% din exporturile sale. Asta înseamnă că Rusia este mai dependentă decât Europa de o astfel de tranzacţie. Stocarea gazului va deveni imposibilă, iar oprirea producţiei este extrem de costisitoare pentru Gazprom. Oprirea importurilor de gaze ruseşti este cea mai bună variantă pentru UE, pe termen mediu şi lung, nu însă şi fără costuri pe termen scurt.
UE consumă 155 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale ruseşti anual, care ar trebui înlocuite chiar de anul acesta. Cu eforturi logistice şi mici întăriri de reţele, 70 bcm pot fi înlocuiţi cu importuri de gaz natural lichefiat (GNL), 60 bcm prin eficienţă energetică şi substituţie cu alţi combustibili, iar 15 bcm ar putea fi importaţi suplimentar din Norvegia sau Algeria. Diferenţa de 10 bcm poate fi acoperită, pe termen scurt, din depozitele de înmagazinare.
Zăcămintele de pe uscat ale României se epuizează treptat şi, în afară de Black Sea Oil and Gas, care a intrat în producţie în iunie, nici unul dintre celelalte zăcăminte noi nu e pe cale să înceapă producţia efectivă. Demararea noilor proiecte ar putea fi posibilă cel mai devreme în 2023, ceea ce înseamnă că exploatarea estimată de 30 de ani, se apropie periculos de 2050, când UE îşi propune să ajungă la net zero emisii.
Pe lângă investiţiile uriaşe necesare noilor exploatări, guvernul alocă 21,403,250,000 de lei prin diferite programe pentru extinderea reţelelor de gaze, în condiţiile în care nu este clară direcţia pe care România o va avea în ceea ce priveşte exploatarea gazului, iar facturile continuă să crească.
“Motivul pentru care ne-am mişcat greu cu creşterea producţiei de gaz în România, ca în orice alt domeniu din energie, este că nu avem aproape nicio politică pe energie care să fie coerentă, consecventă şi pe care să existe consens între aproape toţi politicienii şi între autorităţi centrale şi locale”, consideră Otilia Nuţu.
“Nu suntem conectaţi deloc la discuţiile şi problemele europene, în ciuda ambiţiilor de jucător regional. De pildă, deşi suntem ”al doilea mare producător de gaze din UE”, n-am avut nicio poziţie în strategia europeană privind emisiile de metan sau propunerea de regulament de anul trecut şi nici nu facem parte din vreuna din zecile de organizaţii internaţionale care se ocupă de subiectul gazului, nici cu reprezentanţi ai statului, nici din companiile private. România e cam singurul loc din UE unde producţia de gaze naturale poate creşte în aceşti câţiva ani “, spune expertul.
Preţurile mari descurajează consumul casnic şi există riscul să construim reţelele de gaze şi să nu le folosim. Extinderea reţelei înseamnă că se va realiza infrastructura stradală, apoi fiecare gospodărie ar trebui să-şi facă instalaţia de încălzire în interiorul casei şi apoi să plătească factura. Nu ne aşteptăm ca preţurile să scadă în anii următori, pe platforma Bursei Române de Mărfuri, preţurile rămân la fel de mari şi pentru contractele cu livrare în 2023, iar Comisia Europeană a avertizat că preţurile la energie ar urma să rămână mari până cel puţin în 2024-2025.
La nivel european, gazul poate va fi acceptat drept ”combustibil de tranziţie”, dar situaţia va fi cu siguranţă temporară şi avem nevoie de un plan concret cu care să-l înlocuim, începând cu 2050. Totodată, prin REPower EU, am putea beneficia de fonduri substanţiale pentru investiţii în energii regenerabile, care ar pune România pe traiectoria pentru îndeplinirea ţintelor climatice.
Uniunea Europeană s-a angajat să respecte un obiectiv colectiv de reducere a emisiilor globale de metan cu 30% până în 2030, comparativ cu 2020, iar noua variantă a Regulamentului privind emisiile de metan va fi adoptată la începutul lui 2023.
Raportul a fost realizat de 2Celsius cu sprijinul Environmental Investigation Agency UK, ca parte a demersurilor sale de a promova reducerea rapidă a emisiilor globale de metan în acord cu recomandările ştiinţifice privind schimbările climatice şi cu ţintele asumate prin Acordul de la Paris.
