România, la Euro 2024. Amânăm desfacerea șampaniei. Miza enormă a meciului de marți cu Elveția
România a obținut, după victoria din meciul cu Israel, calificarea matematică, la Euro 2024. Deși ar trebui să desfacem șampania și să savurăm performanța, marți urmează pentru națională un alt meci crucial, cu Elveția.
Meleul bucuriei trebuie continuat și la meciul cu Elveția. Foto Profimedia
Sărbătoarea trebuie dublată de un rezultat pozitiv contra favoritei inițiale a grupei , Elveția, care ne asigură câștigarea actualei ediții a preliminariilor. Pentru că toate naționalele aflate pe prima poziție vor face parte din urnele 1 și 2 la tragerea la sorți de la turneul final.
La Euro 2024 vor participa 24 de formații: Germania, țara gazdă, 20 de echipe venite din preliminarii și alte 3 echipe venite pe traseul play-off-ului Ligii Națiunilor. Cele 24 de participante fi împărțite în 6 grupe de câte 4 echipe fiecare, urmând să meargă mai departe spre faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă plus cele mai bune 4 ocupante de locuri trei.
Tragerea la sorți pentru grupele Euro 2024 se face exclusiv în baza performanțelor din aceste preliminarii, urnele fiind alcătuite în funcție de poziția ocupată la final în grupele preliminare. Dacă nu vom pierde cu Elveția la București vom încheia grupa pe locul 1 și implicit vom evita grupe cu forțele fotbalului european, păstrând șanse de calificare în fazele superioare, având în vedere că și locurile 3 au șanse de a merge mai departe.
Urnele de la Euro 2024
Urna 1: Germania și top 5 câștigătoare de grupe funcție de punctele obținute
Urna 2: Câștigătoarele de grupe clasate 6-10 + cel mai bun loc 2 din preliminarii
Urna 3: Locurile 2 din grupe, clasate pe pozițiile 12-7 în clasamentul final al preliminariilor
Urna 4: Locurile 2 din grupe, clasate pe pozițiile 18-20 în clasamentul final al preliminariilor + cele 3 calificate prin play-off-ul Ligii Națiunilor
Cu cine am putea juca la Euro 2024
- Grupă de foc: Franța, România, Olanda, Elveția
- Grupă ușoară: Austria, România, Slovenia, Slovacia
Preliminarii Euro 2024, grupa I
1. România 9 5 4 0 15-5 19
2. Elveția 9 4 5 0 22-10 17
3. Israel 9 3 3 3 9-11 12
4. Kosovo 9 2 5 2 10-9 11
5. Belarus 9 2 3 4 8-14 9
6. Andorra 9 0 2 7 3-18 2
*România și Elveția vor merge la Euro 2024.
Rezultate de sâmbătă
Belarus - Andorra 1-0
A marcat: Laptev (83)
Elveția - Kosovo 1-1
Au marcat: Vargas (47)/ Hyseni (82)
Israel - România 1-2
Au marcat: Zahavi (2)/ Pușcaș (10), Hagi (63)
Marți se joacă
România - Elveția (21.45, Antena 1)
Andorra - Israel (21.45)
Kosovo - Belarus (21.45)
Sursa: adevarul.ro