România – Israel, tratament pentru „depresie fotbalistică“: Miza marelui meci din această seară

România – Israel, tratament pentru „depresie fotbalistică“: Miza marelui meci din această seară

79,2 la sută. Acesta e procentul calificărilor ratate pentru administrația Burleanu, aflată la putere la Federația Română de Fotbal (FRF) din martie 2014. Adevărul a explicat, pe larg, acest bilanț îngrozitor într-un amplu material de analiză aici.

Fanii români, în așteptarea unei calificări la Euro 2024. FOTO: Arhiva Adevărul

Fanii români, în așteptarea unei calificări la Euro 2024. FOTO: Arhiva Adevărul

Așadar, prima reprezentativă, naționalele U21, U19 și U17 au adunat eșecurile, iar Burleanu și echipa sa alegerile câștigate. Ultimele, cele din 2022, cu unanimitate de voturi, fără contracandidat pentru șeful FRF, în aplauzele celor prezenți. Iar când ne aducem aminte și de rezultatele de mai jos, ne dăm seama, încă o dată, cum a decăzut fotbalul românesc:

*Ultimul loc în Liga Națiunilor, urmată de o retrogradare în „C“.

*Ultimul loc la Europeanul de tineret pe care l-am găzduit cu Georgia.

*Eliminarea echipelor românești, în corpore, de la cupele europene, ediția 2023-2024.

În acest decor dezolant, naționala poate furniza acum niște rezultate pe post de „calmant“. Care să amelioreze durerea, să aducă o bucurie rară pentru fani și să ne apropie de o prezență la un turneu final după 8 ani de așteptare. Asta după ce actuala federație a „reușit“ să rateze, pe rând, Mondialul din 2018, Euro 2020 și Mondialul din 2022, singura calificare fiind obținută de naționala mare la Euro 2016.

Șase puncte și, brusc, vom uita de tot

În ciuda acestor probleme, un lucru e clar: dubla cu Israel și Kosovo e un moment al adevărului pentru echipa națională în această campanie de calificare pentru Euro 2024. Nu degeaba până și Răzvan Burleanu și Edward Iordănescu au spus, răspicat, că vrem 6 puncte din 6. Explicația e simplă: întâlnim, acasă, în decurs de trei zile, echipele cu care ne batem la locul 2, ultimul care duce la turneul final. Și având în vedere că deja stăm mai bine decât ele în clasamentul grupei I, dacă le și învingem pe Arena Națională, atunci putem spune că suntem cu un picior în Germania pentru Europeanul care se va juca, la anul, între 14 iunie și 14 iulie.

Practic, România are șansa unei „resuscitări“ fotbalistice. Lucru de care sunt conștienți, din fericire, și jucătorii convocați.

Obiectivul e să luăm cele 6 puncte. Jucăm acasă, avem fanii alături și trebuie să fim montați și să câștigăm ambele meciuri. Eu sunt bine, încrezător, e o șansă unică pentru noi și trebuie să profităm de ea. Nu contează cine marchează, important e să câștigăm. Le promit fanilor că vom da totul pe teren. Îi așteptăm alături de noi și sper să ne bucurăm împreună la final. Cred că e visul oricărui fotbalist să ajungă la un turneu final alături de națională. Chiar dacă n-am reușit să trecem de grupe la Euro 2016, a fost un moment foarte important din cariera mea“, a spus Denis Alibec pentru FRF TV.

Costi Mocanu și Emil Grădinescu vor comenta România – Israel (ora 21.45) la Prima TV.

uefa euro 2024

Preliminarii Euro 2024, grupa I

Sâmbătă

Andorra – Belarus 19.00

România – Israel 21.45

Kosovo – Elveția 21.45

Clasament

1. Elveția 4 3 1 0 12-3 10

2. România 4 2 2 0 6-3 8

3. Israel 4 2 1 1 5-6 7

4. Belarus 4 1 0 3 4-10 3

5. Kosovo 4 0 3 1 3-4 3

6. Andorra 4 0 1 3 3-7 1

*Primele două clasate vor obține calificarea la turneul final.

Denis Alibec

Denis Alibec

Programul tricolorilor până la finalul campaniei

România – Israel (sâmbătă, ora 21.45, Arena Națională, Prima TV)

România – Kosovo (marți, ora 21.45, Arena Națională, Antena 1)

Belarus – România (12 octombrie, ora 21.45, Budapesta)

România – Andorra (15 octombrie, ora 21.45)

Israel – România (18 noiembrie, ora 21.45)

România – Elveția (21 noiembrie, ora 21.45)

Lotul României

*Portari: H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB), Aioani (Farul)

*Fundaşi: Raţiu (Rayo Vallecano), Manea (CFR Cluj), Burcă (Al-Okhdood), Rus (Pafos), Drăguşin (Genoa), Racoviţan (Rakow), Camora (CFR Cluj), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocaşi: Screciu (Universitatea Craiova), Băluţă (Farul), M. Marin (Pisa), Olaru (FCSB), Cicâldău (Konyaspor), Stanciu (Wuhan Three Towns), R. Marin (Empoli), Sorescu (Rakow), Moruţan (Ankaragucu), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB), Mihăilă (Parma)

*Atacanţi: Puşcaş (Genoa), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)

Selecționer: Edward Iordănescu (45 de ani)

Lotul Israelului

*Portari: Glazer (Steaua Roşie Belgrad), Daniel Peretz (Bayern Munchen), Jarafi (Hapoel Haifa)

*Fundaşi: Miguel Vitor (Hapoel Beer Sheva), Revivo (Maccabi Tel Aviv), Lemkin (Şahtior Doneţk), Yehezkel (Hapoel Beer Sheva), Dasa (Dinamo Moscova), Goldberg (Maccabi Haifa), Davidzada (Maccabi Tel Aviv).

*Mijlocaşi: Gloukh (Red Bull Salzburg), Dor Peretz (Maccabi Tel Aviv)), Jaber (Maccabi Haifa), Haziza (Maccabi Haifa), Lavi (Gamba Osaka), Safouri (Hapoel Beer Sheva), Abu Fani (Ferencvaros), Kinda (Kansas City).

*Atacanţi: Abada (Celtic), Solomon (Tottenham), Baribo (Philadelphia Union), Weissman (Maccabi Haifa), D. David (Maccabi Haifa), Turgeman (Maccabi Tel Aviv)

Selecționer: Alon Hazan (55 de ani)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…