Fuga de realitate e „specialitatea casei“ în sportul românesc. Plus ambalarea nimicului într-o cutie frumoasă cu care să ne păcălim după un eșec până la următoarea competiţie majoră.

Handbalul nostru feminin demonstrează perfect această realitate. Vorbim despre un sport în care am inventat o anomalie pe care o și menținem de ani buni. Concret, avem unul dintre cele mai bogate campionate interne din lume, dar cu rezultate zero. Practic, aruncăm banii publici pe apa sâmbetei ca să n-avem handbal!

La nivel de cluburi, CSM București a devenit o „gaură neagră“ în care pompăm bani, „doar“ 2,9 milioane de euro pe an după cum s-a plâns managerul Vlad Enăchescu, cu obiectivul de a câștiga Liga Campionilor. Rezultatul? Un singur trofeu, cucerit acum șapte ani, în 2016. Iar începând din 2018, CSM n-a mai depășit faza sferturilor în Ligă! În ciuda acestor rateuri, „câinii latră, caravana trece“. Iar bucureștenii, fără apă caldă și căldură, continuă să cotizeze la salariile de la 12.000 de euro în sus ale „tigroaicelor“. Și atenție: aceeași anomalie, cu finanțarea cluburilor din bani publici, o vedem și în alte orașe cu echipe în Liga Florilor.Vorbim despre o competiție în care româncele fac tușa în umbra străinelor care vin la noi pe salarii astronomice.

Decontul pentru această situație vine, an de an, în turneele rezervate echipelor naționale. Practic, în 2018 am avut ultimul rezultat notabil cu prima reprezentativă, obținând un loc 4 la Campionatul European din Franța. De atunci, suntem în cădere liberă. Dar ne păcălim cu vorbe goale, cu promisiuni despre viitorul glorios care ne așteaptă și, bineînțeles, strigând ce ne place cel mai mult: „Ne fură arbitrii“.

Ne numărăm marile victorii pe degete

După acel European din 2018, în care, într-adevăr, am făcut furori, punctul culminant fiind victoria fabuloasă cu Norvegia (31-23), naționala noastră feminină a avut o cădere zgomotoasă. Care continuă după cum s-a văzut și acum la Mondialul găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia.

Dincolo de clasările noastre slabe în diferite întreceri, e șocant că ne putem numără pe degete victoriile importante din ultimii ani. După Euro 2018, vorbim despre patru meciuri mari în care am învins, iar aici am inclus, cu indulgență, și rezultatul obținut acum, la Herning (Danemarca), în fața Serbiei. Asta deși această națională nu mai e ce a fost, fiind în proces de reconstrucție.

Mai grav e că, pe lângă faptul că nu mai putem emite pretenții în fața adversarelor puternice, am și devenit carne de tun pentru ele! Ceea ce reiese din statistica partidelor în care am dat de forțele handbalului feminin. Nu doar că am pierdut astfel de confruntări, dar diferența de pe tabelă a fost colosală! Acum, la CM 2023, Danemarca ne-a spulberat, iar acest eșec a venit în completarea altor rezultate similare. Concluzia? Așa ne-am obișnuit să pierdem, la diferențe mari, cum dăm de Franța, Norvegia, Suedia și alte echipe de acest calibru.

Arbitrajul, obsesia noastră

Primul mare semnal de alarmă pentru naționala noastră a fost la Mondialul din 2019, găzduit de Japonia. În care am obținut un dezolant loc 12 – câștigaserăm bronzul mondial în 2015 (!) -, iar în ultima partidă, Japonia ne-a dat cu terenul în cap: 37-20! Am trecut această competiție la capitolul „accidentelor“.

Această abordare s-a dovedit a fi una profund greșită. Pentru că apoi, în 2020, am terminat tot pe 12, dar la un Campionat European, acesta fiind cel mai slab rezultat al fetelor din istorie la o întrecere continentală. Ce a urmat? Nimic bun. În lipsa unor măsuri radicale, fără o reformă adevărată, în 2021, am „reușit“ să o dăm în bară de două ori! Ambele eșecuri cu Adrian Vasile pe bancă. Adică, un antrenor fără rezultate internaționale la CSM București pe care l-am promovat la națională!

Mai întâi, a fost rateul de la turneul preolimpic, în martie 2021. La Podgorica, am terminat pe ultimul loc, după Muntenegru și Norvegia, care au obținut biletele pentru Tokyo. Am pus și această contraperformanță pe seama arbitrajului, obsesia noastră. „Nu în meciul cu Muntenegru, ci în cel cu Norvegia s-a pierdut calificarea. Trebuie să facem o analiză a arbitrajului din meciul cu Norvegia, fiindcă mie mi s-a părut că ceva n-a fost OK“, a fost declarația dată de Alexandru Dedu, șeful FRH în acel moment.

Vasile și Dedu, așii vorbelor goale

După ce am fugit, din nou, de realitate, ea ne-a dat încă o „palmă“, de această dată cu ocazia CM 2021 din Spania. Unde ne-am clasat pe 13. Și acest eșec a fost băgat sub preș cu vorbăraie de Adrian Vasile. Iată „radiografia“ sa: „Nu pot să mă uit la locul 13 şi să fiu mulţumit, dar modul în care au abordat fetele competiţia arată multe lucruri bune despre ele, au un viitor frumos. Au intrat în teren, crezând că pot învinge orice echipă, mă refer la meciurile cu echipele mari. Acest turneu arată că am făcut un pas în plus la pregătirea fizică. Pentru mine, partea bună a anului e că echipa progresează şi o face foarte frumos. Mi-e greu să zic o notă pentru echipă, dar e o notă de trecere“.

De remarcat că, după spusele selecționerului, fetele au intrat pe teren „crezând că pot învinge în meciurile cu echipele mari“, însă le-au pierdut pe toate! Iar dacă Adrian Vasile n-a iritat suficient de mult prin acest discurs absurd, în schimb, șeful său de la federație, Alexandru Dedu, ne-a oferit o veritabilă capodoperă în materie de vorbe goale. „Per total, sunt mulţumit pentru felul în care fetele s-au dăruit pentru handbal şi pentru România. Sunt prestaţii corecte, reale. N-am ce să reproşez echipei şi staffului. Am văzut o echipă. Am apreciat modul în care s-au luptat. E un început de drum. Aşteptăm reîntoarcerea Cristinei Neagu (n.r. – a lipsit de la Mondialul din 2021) pentru a pava drumul către Jocurile Olimpice de la Paris în 2024“, a spus Dedu.

Din păcate, „viitorul frumos“ despre care au pomenit Adrian Vasile și Alexandru Dedu avea să fie, de fapt, o prelungire a șirului de eșecuri. Cu alți oameni în fruntea handbalului românesc.

Am coborât ștacheta, dar degeaba

Pe fondul unor rezultate extrem de slabe, România a evitat să ia măsuri pentru redresarea handbalului. În schimb, am coborât ștacheta, propunându-ne o clasare între primele 10 la Euro 2022! De această dată, cu Florentin Pera selecționer. Degeaba însă! N-am fost în stare nici să prindem Top 10 la întrecerea găzduită de Danemarca, repetând clasarea pe 12 de la Euro 2020. Și după acest eșec, am dat vina pe arbitraj, făcând un scandal monstru după partida pierdută cu Muntenegru. La vremea respectivă, „Adevărul“ a și scris că am comis încă o dată această greșeală teribilă, reducând toată participarea noastră la Euro 2022, cu rezultate foarte slabe, la arbitrajul cuplului Vranes – Wenninger (Austria) din meciul cu Muntenegru!

Ca de obicei însă, am preferat această evadare din realitate, în detrimentul analizelor serioase, urmate de măsuri drastice. Iar prăbușirea handbalului nostru feminin va continua, cât timp vom proceda așa și vom ignora, de pildă, o declarație dată de legendara Mariana Tîrcă, încă din 2021: „Dacă noi nu ştim să ne creştem talentele, nu vom avea niciodată echipă naţională!“.

Firește, talentele noastre nu pot crește într-o competiție internă, Liga Florilor, în care româncele fac tușa. Iar această anomalie vine în completarea haosului de la competițiile juvenile. Și dacă abordăm și subiectul referitor la lipsa antrenorilor formatori competenți, o „boală“ a sportului românesc, avem tabloul dezolant al handbalului nostru la ora actuală.