România, fără Neagu în primele meciuri de la Mondiale: Cât de greu ne va fi fără Cristina

România, fără Neagu în primele meciuri de la Mondiale: Cât de greu ne va fi fără Cristina

Mondialul de handbal feminin a început de ieri, găzduit de trei țări: Danemarca, Norvegia și Suedia. Grupa în care e plasată naționala României, E, e ultima care programează partidele din prima etapă.

Cristina Neagu, aflată la ultimul Mondial din carieră

Cristina Neagu, aflată la ultimul Mondial din carieră

Mâine, de la ora 19.00 (Digi Sport, Prima Sport), jucătoarele convocate de Florentin Pera vor înfrunta Chile, în cea mai ușoară partidă de la acest Mondial pentru naționala României. Apoi, vor urma confruntările cu Serbia ((duminică, ora 19.00) și cu Danemarca ((marți, ora 21.30), toate partidele tricolorelor din prima fază a grupelor fiind găzduite de Herning (Danemarca).

Problema e că, în aceste trei partide, nu o vom avea pe Cristina Neagu (35 de ani), aflată la ultimul Mondial din carieră. În cel mai bun caz, „Cris“, accidentată, se va reface pentru meciurile din Grupele Principale, în condițiile în care primele trei clasate vor avansa în această fază.

În absența lui Neagu, liderul României din teren va fi Crina Pintea (33 de ani), la rândul ei o handbalistă experimentată la acest nivel. Iar Pintea e sigură că ne vom descurca și fără Neagu.

Nu mi se pare o grupă foarte grea, însă depinde foarte mult de noi. E un pic mai uşor faţă de anii trecuţi, când întâlneam echipe foarte puternice de la început. Pare că e un pic norocul de partea noastră, îmi doresc foarte mult să ne facem treaba bine şi să ne îndeplinim obiectivul (n.r. – clasare între primele opt și accederea la turneul preolimpic). Eu nu simt nicio presiune, merg din 2012 la Mondiale sau Europene, întotdeauna s-a vorbit de o medalie, dar eu mă bucur de handbal. Îmi doresc, normal, medalia, dar trebuie să luăm totul pas cu pas“, a explicat Pintea.

26

de participări în 26 de ediții ale Mondialelor are România, fiind singura naţională care a fost mereu prezentă la acest turneu final.

Cupa Mondială găzduită de Danemarca, Norvegia și Suedia

*Grupa A: Suedia, Croația, China, Senegal

*Grupa B: Muntenegru, Ungaria, Camerun, Paraguay

*Grupa C: Norvegia, Coreea de Sud, Groenlanda, Austria

*Grupa D: Franța, Slovenia, Angola, Islanda

*Grupa E: Danemarca, ROMÂNIA, Serbia, Chile

*Grupa F: Germania, Polonia, Japonia, Iran

*Grupa G: Brazilia, Spania, Ucraina, Kazahstan

*Grupa H: Țările de Jos, Cehia, Argentina, Congo

Primele trei clasate vor avansa în Grupele Principale. Ocupantele ultimelor locuri vor merge în Cupa Președintelui, urmând să joace pentru locurile 25-32 în ierarhia finală a Mondialului.

Lotul României

Portari: Ciucă (Rapid), Dumanska (Bistrița), Hosu (Rm Vâlcea)

Extreme stânga: Dincă (Bistrița), Dindiligan (CSM)

Interi stânga: Bazaliu (Bistrița), Neagu (CSM), Pașcan (Craiova), Lixăndroiu (Slatina)

Centri: Buceschi (Rapid), Laslo (Bistrița), Popa (Brăila)

Interi dreapta: Bucur (Buzău), Gogîrlă (Rm Vâlcea)

Extreme dreapta: Badea (Rapid), Seraficeanu (Bistrița)

Pivoți: Balog (Brăila), Ostase (Rapid), Pintea (CSM)

Selecționer: Florentin Pera

Ultimele rezultate ale fetelor la Mondiale

Ediție Gazda Clasarea României

2021 Spania Locul 13

2019 Japonia Locul 12

2017 Germania Locul 10

2015 Danemarca Locul 3

România a fost campioană mondială în 1962 și mai are în palmares două medalii de argint, cucerite în 1973 și în 2005.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!