România, fără Cristina Neagu, meci senzațional contra Serbiei, la Campionatul Mondial de handbal

România, fără Cristina Neagu, meci senzațional contra Serbiei, la Campionatul Mondial de handbal

După încălzirea cu Chile (44-19), în prima partidă de la Campionatul Mondial de handbal, găzduit de Danemarca, Norvegia și Suedia, România a trecut cu brio de primul test important de la turneul final, cu Serbia.

Româncele, cu o clasă peste Serbia la Mondialul de handbal. Foto Facebook

Româncele, cu o clasă peste Serbia la Mondialul de handbal. Foto Facebook

Handbalistele din țara vecină ne-au speriat în primul lor meci de la Mondial, după ce practicat un joc impecabil și au condus timp de 50 de minute favorita Danemarca. Numai că româncele le-au pus rapid la respect, distanțându-se la 8-3. Cu o apărare solidă și un joc de atac inspirat , ”tricolorele” și-au mărit constant ecartul, ajungând la plus 7: 17-10, apoi chiar la 19-11. Serbia a reușit două goluri pe final de repriză, astfel că s-a intrat la vestiare cu 19-13.

Repriza secundă a fost tot la discreția fetelor noastre, care au făcut uitată absența vedetei Cristina Neagu, încă nerefăcută după accidentarea care o chinuie de aproape trei săptămâni. Cu Eliza Buceschi la timonă - a fost desemnată și în această partidă ”omul meciului”, la fel ca în întâlnirea cu Chile - româncele au avut probleme doar aproape de mijlocul părții a doua, când Serbia s-a apropiat la 3 goluri (22-19). Însă a venit o serie perfectă de 4 goluri pentru naționala noastră, astfel că nu s-a mai pus problema victorie (26-19). ”Tricolorele” au încheiat meciul en fanfare, la 9 goluri distanță de sârboaice, 37-28, rezultat care ne permite să visăm frumos mai departe.

Cristina Neagu, lăsată în afara lotului, din cauza accidentării. Foto Facebook

Cristina Neagu, lăsată în afara lotului, din cauza accidentării. Foto Facebook

Marți, de la 21.30, ”tricolorele” vor juca împotriva naționalei-gazdă, Danemarca, în ”finala” grupei. Un rezultat pozitiv ne-ar duce cu 3-4 puncte în grupa principală, și elevele lui Florentin Pera ar putea spera chiar la mai mult decât obiectivul propus la începutul Mondialului, acela de a ajunge în fazele superioare, care asigură accederea la un turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Mergem cu puncte în grupa principală

Grație victoriei de astăzi, România s-a calificat în a grupa principală, unde i se vor alătura două echipe din actuala grupă, cel mai probabil Danemarca și Serbia, plus primele 3 clasate din grupa F. Două dintre acestea sunt deja cunoscute, Germania și Polonia. A treia va fi stabilită de duelul Japonia - Iran, programat luni. În grupa principală, România va juca încă 3 meciuri, împotriva echipelor din grupa F (Germania, Polonia și Japonia / Iran).

În partida cu Serbia, golurile României au fost marcate de Eliza Buceschi 8, Sonia-Mariana Seraficeanu 7, Nicoleta Dincă 4, Crina Pintea 4, Cristina Laslo 4, Alexandra Dindiligan 2, Lorena-Gabriela Ostase 2, Andreea- Cristina Popa 2, Alicia-Maria Gogîrlă 2, Daria Bucur 1, Bianca-Maria Bazaliu 1.Diana Ciucă a apărat 5 şuturi (31%), Yuliya Dumanska a apărat un şut (13%), iar Daciana Hosu 4 (29%).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…