România exporta peste 200 de MW vineri după-amiaza; turbinele eoliene sunt principala sursă de producţie

România exporta peste 200 de MW vineri după-amiaza; turbinele eoliene sunt principala sursă de producţie

România exporta peste 200 de MW de electricitate vineri după-amiaza, în contextul în care energia eoliană este principala sursă de producţie, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.

Astfel, la ora 14:00, peste graniţă mergeau 244 de MW de energie electrică. Producţia naţională era de 7.357 MW, iar consumul, de 7.113 MW.

De altfel, România a fost exportator de energie pe tot parcursul dimineţii de vineri, în condiţiile în care în această vară importurile au fost preponderente.

Pe primul loc în topul producătorilor se aflau, la ora menţionată, cei din sectorul eolian, cu 1.813 MW (24,6% din total), urmat de hidrocentrale - 1.732 MW (23,5%).

Centrala nucleară de la Cernavodă genera 1.354 MW (18,4%), centralele pe cărbune - 1.065 MW (14,4%), cele pe hidrocarburi - 960 MW (13,5%), panourile fotovoltaice - 960 MW (5%) şi biomasă - 37 MW (0,5%).

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod portocaliu şi unul galben, valabile până vineri la ora 23:00, care includ intensificări ale vântului în sud-estul ţării, unde sunt concentrate majoritatea turbinelor eoliene din România. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...