România era cea mai bună în acest domeniu

România era cea mai bună în acest domeniu

Fizicianul Gerard Mourou, laureat cu Premiul Nobel în 2018, a declarat, luni, că şi-a dorit ca Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), centrul de la Măgurele în care este cel mai puternic laser din lume, să fie construit în ţara sa natală, dar la începutul proiectului a fost clar că România este cea mai bună în domeniul fizicii nucleare.

Foto: Arhiva Adevărul

Foto: Arhiva Adevărul

Mourou a participat la o întâlnire cu presa în centrul internaţional pentru cercetări de cel mai înalt nivel în domeniul laserelor, de lângă Bucureşti.

"Ideea mea era să fie în Franţa", a mărturisit el şi a detaliat că, la începutul proiectului Extreme Light Infrastructure, au fost vizate ţări emergente care să găzduiască centre de cercetare. Statele care au rămas în proiect au fost Ungaria - ELI Alps, Cehia - ELI Beamlines şi România.

ELI-NP a apărut atunci când experţii au subliniat nevoia existenţei unui centru dedicat fizicii nucleare. "România era cea mai bună în acest domeniu", a spus Mourou.

Directorul ELI-NP, Călin Alexandru Ur, a explicat că acest centru este rezultatul unei investiţii de 320 de milioane de euro de la Comisia Europeană şi Guvernul României.

Sistemul de laser de la ELI-NP este dezvoltat, instalat şi operat de Thales, care asigură mentenanţa.

"Am instalat laserele şi vrem să le folosim. Suntem un centru care pune la dispoziţie facilităţile pentru utilizatori, dar în acelaşi timp intenţionăm să dezvoltăm sistemul de lasere. Pentru că este clar că acum suntem în vârf, avem cel mai puternic laser din lume, 10 petawaţi, dar există şi alte ţări care acum construiesc lasere ce vor deveni mai puternice decât al nostru. Deci trebuie să ne menţinem poziţia de lideri în domeniu în două moduri. Unu - să dezvoltăm expertiză, pentru că acum avem cele mai puternice lasere, ştim cum să le folosim, avem două, vom învăţa să le sincronizăm în aşa fel încât să aibă o putere şi mai mare şi în acelaşi timp avem perspectiva de dezvoltare de tehnologie", a explicat Ur. El a menţionat aplicaţiile fizicii nucleare în domeniile medical, industrial, de explorare a cosmosului sau energetic.

"Misiunea noastră este să practicăm ştiinţa la ultima frontieră a cunoaşterii. Avem o tehnologie foarte puternică şi trebuie să facem progrese în domeniul ştiinţei. În acelaşi timp, trebuie să fim o inspiraţie şi pentru tânăra generaţie. Trebuie să îi întoarcem pe tineri la ştiinţă, deoarece ştiinţa, în prezent, pare lăsată deoparte. Trebuie să îi convingem pe tineri că ştiinţa este cea mai importantă activitate umană", a subliniat directorul ELI-NP.

Gerard Mourou a câştigat, în 2018, alături de Donna Strickland, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile lor în domeniul laserelor.

Expertul apreciază că studiile în domeniu vor avea utilizare medicală "relativ rapid". "Dacă vorbim de crearea de energie ... o să mai dureze ceva", a spus fizicianul. El a relatat, în timpul prezentării sale, şi despre întâlnirea pe care el şi colega sa au avut-o cu Papa Francisc.

"Când primeşti Premiul Nobel, ajungi să te întâlneşti cu multă lume. Ne-am tot gândit ce putem să îi spunem Papei. Până la urmă, i-am spus ce v-am spus şi dumneavoastră - tot ce vedeţi aici este spre binele societăţii", a mai afirmat Gerard Mourou.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…