România e în Africa? Gâdea și Ciuvică le cer lui Tăriceanu, Găurel și Iordache să le SCHIMBE JUDECĂTORII în procesul cu Kovesi!

România e în Africa? Gâdea și Ciuvică le cer lui Tăriceanu, Găurel și Iordache să le SCHIMBE JUDECĂTORII în procesul cu Kovesi!

România s-a mutat în Africa? Sau asta este țara în care va trebui să trăim după 11 decembrie?

„D-lui presedinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu,

D-lui presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea,

D-nei presedinte a CSM, Mariana Ghena,

Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, presedintele Camerei Deputatilor Liviu Dragnea, presedintele CSM judecatoarea Mariana Ghena si ministrul Justitiei Florin Iordache trebuie sa ia masurile legale care se impun pentru a monitoriza un dosar de notorietate in care sefa DNA Laura Kovesi (foto) a chemat in judecata jurnalistii Antena 3, Mihai Gadea, Radu Tudor si Bianca Nae, precum si pe Mugur Ciuvica si pe Razvan Savaliuc. Jurnalistii enumerati au solicitat printr-o scrisoare deschisa inaltilor demnitari sa intervina in limita competentelor legale pentru a preveni o executie judiciara impotriva unor jurnalisti care nu au facut decat sa apere statul de drept. Viitorul termen al acestui dosar are loc miercuri 11 ianuarie 2017 la Sectia I Civila a Curtii de Apel Pitesti. Intr-o scrisoare deschisa transmisa celor mai importante institutii din tara, jurnalistii Mihai Gadea, Radu Tudor si Bianca Nae de la Antena 3, analistul politic Mugur Ciuvica si senior-editorul Lumeajustitiei.ro Razvan Savaliuc cer indepartarea judecatorilor Mircea Stan si Corina Postelnicescu de la Curtea de Apel Pitesti din dosarul nr. 6043/3/2015 – in care sefa DNA Laura Kovesi a solicitat jurnalistilor daune de 1.000.000 lei pentru simple comentarii si opinii de bun simt exprimate intr-o emisiune de televiziune – pe motiv ca cei doi magistrati se manifesta doar in sensul solutionarii cat mai rapide a dosarului, fara sa arate nici cel mai mic interes pentru aflarea adevarului in acest dosar asa cum ii obliga legea.”, scrie pe site-ul lui Savaliuc,  Luju.ro .

Scrisoarea INTEGRALĂ:

„D-lui ministru al Justitiei Florin Iordache,

Solicitare de indepartare a judecatorilor Mircea Stan si Corina Postelnicescu din dosarul civil intentat de sefa DNA Laura Kovesi, pentru incalcarea flagranta a dreptului la un proces echitabil

 Stimati domni,

Suntem printre putinii jurnalisti care de ani de zile vorbim public in Romania despre abuzurile unor institutii de forta, prezentand numeroase cazuri cu probe de netagaduit. In dese randuri, dezvaluirile noastre au fost confirmate de organele judiciare, de organisme internationale si de exponenti ai clasei politice si institutii publice, profesionalismul nostru fiind demonstrat si de audienta publica castigata.

Din pacate insa, in urma cu mai multi ani, am devenit tinta personala a sefei DNA Laura Codruta Kovesti, care pentru simple comentarii si opinii de bun simt exprimate intr-o emisiune de televiziune ne hartuieste in instanta, cerandu-ne fabuloasa suma de 1.000.000 lei, in scop de a ne falimenta si intimida sa nu mai scriem despre abuzurile DNA care iata, azi sunt recunoscute si de organisme internationale.

Dupa un simulacru de proces civil instrumentat la fond de judecatoarea Crina Buricea de la Tribunalul Bucuresti am fost obligati sa-i platim sefei DNA suma imensa de 250.000 lei (echivalentul a 60.000 euro – pretul unui apartament in Capitala) printr-o hotarare nemotivata, care a incalcat toate regulile unui proces echitabil si a facut abstractie de apararile noastre, fara sa le mentioneze, ca si cand nu ar fi existat.

Am declarat apel cu speranta ca vom avea parte de un proces echitabil si ca alti judecatori superiori ierarhic vor constata ca potrivit jurisprudentei europene nu pot fi sanctionati si intimidati jurnalisti pentru intrebari si opinii. Am avut parte de o instanta la Curtea de Apel Bucuresti care ne-a calcat pur si simplu in picioare, respingandu-ne absolut toate probele, pana si eroarea constatata de CSM intr-un document folosit de reclamanta Kovesi impotriva noastra, care atesta ca unii dintre noi nu am participat la respectiva emisiune.

 Din fericire, Inalta Curte a decis stramutarea cauzei, de la Curtea de apel din Bucuresti, la cea din Pitesti, insa din pacate avem parte de acelasi gen de judecatori ca si cei din Bucuresti, care resping pe banda toate probele in aparare. La fiecare termen din apel, din cele cinci de pana acum, ni s-au schimbat judecatorii. Doi s-au pensionat subit, iar alti doi s-au abtinut. La fiecare termen, sefa DNA Laura Kovesi vine la proces si nu face decat sa se uite fix in ochii judecatorilor, care se comporta ca si cand ar fi paralizati de teama ca ar putea devenit tinta unei anchete penale a DNA. Nu ne explicam cum este posibil ca actualii judecatori ai cauzei Mircea Stan si Corina Postelnicescu sa incalce dispozitiile instantei de stramutare si sa refuze sa administreze probele cerute. Sa refuze sa se pronunte asupra cererii noastre de amendare a Laurei Kovesi pentru faptul ca nu a produs probe in sprijinul dovedirii pretentiilor sale asa cum o obliga legea. Este impardonabil gestul presedintelui de complet, care atentionat ca are obligatia potrivit Codului procedura civila sa se pronunte prin incheiere executorie asupra cererii de amendare pentru exercitarea unei actiuni si unui apel cu rea-credinta, sa refuze acest lucru cu explicatia “de ce vreti sa ma obligati sa ma antepronunt?” De cand a solicita un lucru prevazut de lege, devine o cerere care nu se mai ia in seama atunci cand e vorba de sefa DNA?

 In pofida faptului ca i-am recuzat in doua randuri pe cei doi judecatori, pentru refuzul de a administra probe, inclusiv pentru incalcarea dreptului de a ne da cuvantul pe cereri in aparare, colegii acestora de la Curtea de Apel Pitesti au respins cererile de recuzare pe motive menite sa acopere comportamentul favorizant la adresa Laurei Kovesi manifestat de cei doi. S-a refuzat vizionarea in instanta pana si a inregistrarii emisiunii in care voiam sa dovedim ca sunt jurnalisti care nu au spus nimic la adresa sefei DNA.

Completul de judecata compus din judecatorii Mircea Stan si Corina Postelnicescu se manifesta doar in sensul solutionarii cat mai rapide a dosarului, fara sa arate nici cel mai mic interes pentru aflarea adevarului in acest dosar asa cum ii obliga legea. Desi in acest dosar exista o actiune paralela in care DNA si Laura Kovesi au calitatea de parati, actualul complet a refuzat pur si simplu sa acorde cuvantul pe probe, respingand din start cererea, iar cand a fost avertizat ca a comis o grava incalcare a drepturilor noastre procesuale, a persistat in a nu ne da cuvantul pe probatoriul in acuzarea DNA.

Stimati domni,

In ultimii 10 ani, DNA a fost un vanator de institutii de presa, actionari si jurnalisti deopotriva. In prigoana pornita de DNA si SRI impotriva presei din Romania, dupa ce in timpul regimului lui Traian Basescu presa a fost introdusa in mod abuziv de CSAT in categoria vulnerabilitatilor la siguranta nationala, au fost incarcerati numerosi patroni de presa si inchise numeroase publicatii si posturi de televiziune ca efect al falimentarii generate de anchetele penale.

 Constatam ca in Romania este imposibil sa fii judecat corect intr-un proces cu sefa DNA Laura Codruta Kovesi, intrucat teama generata de aceasta institutie ii face pe judecatori sa abdice de la apararea drepturilor fundamentale ale omului.

 Constatam ca sefa DNA Laura Kovesi a depasit demult stadiul unui sef de parchet care instrumenteaza zeci de dosare penale impotriva unor patroni de presa, jurnalisti si institutii de presa si duce un razboi nepermis, la nivel personal cu anumite reprezentanti ai unor institutii de presa care nu ii lauda activitatea. In numeroase randuri Laura Kovesi a actionat prin declaratii publice impotriva Trustului Intact, si a Antenei 3 in special, insistand pentru evacuarea din sediu, si asta in conditiile in care pe zi ce trece apar dovezi zdrobitoare ca procesul intentat patronului Trustului Intact Dan Voiculescu si altor persoane a fost o facatura, confirmata pana si de fostul Presedinte al Romaniei Traian Basescu.

 Constatam ca sefa DNA Laura Kovesi a formulat pana in prezent zeci de plangeri impotriva presei la CSM si Inspectia Judiciara, la Consiliul National al Audiovizualului, precum si actiuni civile in instanta, fapt absolut nemaintalnit in niciun stat democratic, unde nu se concepe ca un demnitar sa duca asemenea razboaie cu presa.

 Constatam ca nu avem parte de un proces echitabil in conditiile in care DNA a demonstrat ca poate deschide dosare penale oricarui judecator din Romania, precum si unor membrii ai CSM investiti prin lege sa-i cerceteze activitatea, stiind ca procurorii DNA, desi au inregistrat mii de achitari in activitatea de la infiintarea acestui parchet in 2003 si pana in prezent, nu a raspuns niciun procuror pentru erorile comise.

 Nu vrem decat sa fim judecati corect in acest dosar, dar tot ceea ce cerem este respins apriori.

 Solicitam inca o data celor doi judecatori Mircea Stan si Corina Postelnicescu, de la Curtea de Apel Pitesti, sa se abtina din aceasta cauza in care au demonstrat ca nu sunt interesati de aflarea adevarului.

Solicitam domniilor voastre sa luati masurile legale care se impun pentru a monitoriza acest dosar si a interveni in limita competentelor legale pentru a preveni o noua executie judiciara impotriva unor jurnalisti care am riscat pentru apararea statului de drept.

Mihai Gadea

Radu Tudor

Bianca Nae

Mugur Ciuvica

Razvan Savaliuc

Antena 3”




populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”