Lenuţa Podariu, o femeie în vârstă de 47 de ani dintr-un cătun uitat de lume din Sibiu, creşte singură nouă copii. Nu se plânge, însă, şi spune că nu şi-ar da copiii pentru nimic în lume, povestește  Ramona Găină într-un excepțional reportaj publicat de Adevărul.

Drumul până la Trainei, un cătun aflat al aproxiumativ trei kilometri de comuna Răşinari, judeţul Sibiu, se opreşte într-un vârf de pantă îngustă, pe care nu prea ai şanse s-o urci cu o maşină mică. Cu un microbuz sau o maşină de teren urci altfel şi uiţi de limba de pământ îngustă, neasfaltată, prinsă într-un peisaj sălbatic, de o frumuseţe fără pereche.

Ajuns în sat, drumul se îngustează şi mai tare, iar de-a lungul pantei se înşiră, cuminţi, câteva case uitate de vreme. În porţi se opresc, unul câte unul, cei câţiva copii care coboară din microbuzul şcolar. În Trăinei mai trăiesc vreo zece familii şi o mână de copii merg în fieacre zi, de-aici, la şcoala din Răşinari. Cei mai mulţi sunt ai Lenuţei, femeia care ne întâmpină zâmbind, în faţa unei case netencuite, aşezată pe buza unui deal. Nouă copii a adus pe lume şi, de 8 ani încoace, i-a crescut singură. ”Sufletul meu”, îţi spune, zâmbind.

Casă în vechea şcoală din sat

Povestea Lenuţei e simplă, la fel ca ea, la fel ca lumina din ochii copiilor care se strâng în jurul ei, într-o îmbrăţişare cât o mie de cuvinte. Casa lor e fosta şcoală din satul de odinioară. Au lăsat-o să stea aici toţi primarii din ultimii 12 ani, înduioşaţi de povestea ei. În sala de clasă şi-a amenajat camera ”bună”, o masă, o canapea, două dulapuri vechi, un frigider căpătat, care s-a stricat. În fosta cancelarie sunt două paturi înghesuite în care dorm copiii. Într-un hol mic a pus o sobă şi un pat, unde dorm ea şi copilul cel mic. ”Bucătăria”, rezumă Lenuţa, şi face un gest larg, de parcă ţi-ar prezenta o frântură de palat. Pentru ea, şcoala veche din capăt de deal e cel mai frumos loc de pe lume. Aici a crescut, singură, 9 copii. În urmă cu 8 ani, soţul a plecat şi de-atunci nu l-au mai primit acasă. ”Consumă băutură, bani nu ne dă în casă, mai bine singură”, rezumă scurt. Are 47 de ani şi îi dai cu cel puţin 10 în plus, dar are în ochi căldura unui copil fericit atunci când Iliuţă, 7 ani şi o poveste, o strânge în braţe şi-o sărută. ”Îmi rupe oasele, aşa mă strânge de mult”.

Cel mai frumos vis: să poată merge la liceu

Fetele mari ale Lenuţei s-au căsătorit şi-au plecat din cătun. Mai are acum, cu ea, şase copii. Maria (17 ani), Ionuţ (15 ani), Daniela (14 ani), Crăciunela (13 ani), Petru (11 ani) şi Iliuţă (7 ani). Maria şi Ionuţ au făcut 8 clase la şcoala din comună, după care au renunţat. N-a avut cu ce bani să-i ajute să poată merge mai departe la liceu, la Sibiu. Copiii regretă, ea şi mai mult decât ei. Dar de unde bani de şcoală, când s-a întâmplat să-i prindă iarna fără încălţări? ”De anul trecut am datorie pentru nişte încălţări la magazinul din sat, dar femeia a fost bună şi m-a ajutat”. Daniela e clasa a opta, Crăciunela, clasa a şaptea. Visează amândouă măcar la un liceu, apoi la o meserie, cât să-şi poată croi un rost. ”Îmi doresc să merg mai departe la liceu, la liceul textil, să am o meserie, să pot munci, să-i ajut şi pe ei”, rezumă Daniela. De după umărul ei, Crăciunela zâmbeşte şi o îmbrăţişează. Şi-ar dori să se facă poliţistă şi, până creşte, să primească măcar o bicicletă cu care să gonească până în sat. N-au alt mijloc de transport decât microbuzul şcolar aşa că, dacă e nevoie de ceva, se duc de obicei pe jos.

”Să ştiu că n-am ce mânca şi eu copiii nu mi i-am dat”

”Iliuţă, tu cât de mult o iubeşti pe mami?”. ”O iubesc mult, mult, mult” spune copilul, şi braţele lui se deschid într-o îmbrăţişare cât toate visurile lor. Şi-o ochii mamei, femeie hotărâtă care-a trecut prin atâtea, îşi face loc, stingheră, o lacrimă. ”Să ştiţi că eu nu-mi dau copiii. Niciodată, să ştiu că n-am ce mânca, dar eu copiii nu mi i-am dat. Am avut 9 şi nu i-am lăsat, i-am luat cu mine, nu i-am împărţit cu bărbatul. Să ştiu să sap cu nasul în pământ şi nu i-aş lăsa. Un cartof dacă-l am, îl pun pe blat şi îl mâncăm toţi. Şi tot nu-i las!”. Dintr-un colţ de cameră, Maria o priveşte şi zâmbeşte. ”Eu cel mai mult îmi doresc sănătate pentru mami, şi pentru noi toţi, tot aşa. Şi-mi pare rău că n-am avut posibilitatea să merg mai departe, la liceu, mi-aş fi dorit dar n-am avut cu ce”.

”Mami e bună şi o iubesc mult, mult”

Lenuţa şi copiii ei trăiesc din alocaţii, 80 de lei de copil, şi din ajutorul social, 165 de lei pe lună. Iar femeia a adunat într-un ţarc, lângă casă, toate caprele din satul cu 10 familii şi drum fără asfalt. Sunt 60 de capre şi umblă cu ele de dimineaţa până seara, le îngrijeşte, şi fiecare familie îi dă, pentru asta, ceva bănuţi, în total 500 de lei pe lună. ”Greu ne descurcăm cu hainele şi încălţările, de mâncare le fac ciorbă de cartofi, legume, carne nu prea. Iarna ne încălzim cu lemne din pădure, apă aducem de la izvor, de la munte”, povesteşte femeia. La şcoală, lui Petru îi place matematica şi visează să se facă fermier.

”Mami e bună şi o iubesc mult, mult” spune, apăsat şi mami uită pentru o clipă de toate lipsurile lor şi privirea se înseninează, odată cu zâmbetul de copil. ”Şi fraţii mei sunt buni, şi ne ajutăm unii pe alţii”, adaugă Crăciunela, iar mama povesteşte cum pun mâna să ajute toţi, fetele mai fac şi mâncare, se sprijină unii pe alţii. În casa din vârf de deal, timpul curge altfel iar speranţele lor sunt simple. Încălţări, rechizite pentru şcoală, haine, o bicicletă, multe zâmbete, sănătate pentru mama, câteva cărţi de poveşti. ”Eu îmi doresc pentru ei să fie sănătoşi, să le dea Dumnezeu minte şi putere să se poată întreţine, să-şi câştige pita”, încheie mama.

Cum putem ajuta

Lenuţa şi copiii ei nu cer nimănui nimic, dar cu siguranţă au nevoie de foarte multe. Le-ar prinde bine haine, încălţări, rechizite, alimente. Cei care vor să le dea o mână de ajutor le pot trimite pachete pe adresa: Sat Trainei nr. 16, comuna Răşinari, judeţul Sibiu, Lenuţa Podariu. Mama poate fi contactată la numărul de telefon 0753/962154.

Citeste mai mult: adev.ro/o5w1nw

Distribuie Distribuie Comentarii