România, cu ochii spre sediul UEFA din Elveția: Evenimentul care ne ține cu sufletul la gură

România, cu ochii spre sediul UEFA din Elveția: Evenimentul care ne ține cu sufletul la gură

După un întreg sezon de scandaluri, acuze și, trebuie subliniat și acest plus, mai multe meciuri spectaculoase comparativ cu anii trecuți, pentru premiantele Superligii vine etapa cu adevărat importantă!

Gheorghe Hagi, manager Farul Constanța

Gheorghe Hagi, manager Farul Constanța

Pentru că, marți și miercuri, la sediul UEFA, de la Nyon (Elveția), sunt programate tragerile la sorți pentru noul sezon al competițiilor intercluburi. Unde avem patru echipe: campioana Farul Constanța ne va reprezenta în preliminariile Ligii Campionilor, în timp ce FCSB (vicecampioana), CFR Cluj (câștigătoarea barajului) și Sepsi (câștigătoarea Cupei României) vor evolua în preliminariile Conference League. De pe tabloul Ligii Europa lipsim, deocamdată.

Mai întâi, emoțiile vor începe pentru Farul! Pentru că, marți (ora 13.00, Digi Sport, Orange Sport, Prima Sport), „marinarii“ lui Hagi vor afla numele echipei pe care o vor întâlni, în dublă manșă, 11/12 iulie (tur) și 18/19 iulie (retur), în turul I preliminar al Ligii Campionilor.

Farul va fi în urna outsiderilor și poate întâlni una dintre aceste echipe, aflate în urna capilor de serie:

Ferencváros (Ungaria), Qarabağ (Azerbaidjan), Slovan Bratislava (Slovacia), Ludogoreț (Bulgaria), Șerif Tiraspol (Moldova), BATE Borisov (Belarus), Astana (Kazahstan), Maccabi Haifa (Israel), Zalgiris (Lituania), HJK Helsinki (Finlanda), Flora (Estonia), Shamrock Rovers (Irlanda), The New Saints (Țara Galilor), Olimpija Ljubljana (Slovenia) și Zrinjski Mostar (Bosnia).

Șanse bune pentru FCSB și CFR Cluj

În ceea ce privește Conference League, a treia competiție intercluburi ca importanță, reprezentantele noastre vor porni în competiție, în turul II preliminar. FCSB și CFR Cluj vor fi plasate în urna capilor de serie și vor avea șanse mai bune, în această fază. Sepsi, în schimb, va fi în urna outsiderilor. Tragerea la sorți e programată pentru miercuri, de la ora 14.00 (Digi Sport, Orange Sport, Prima Sport).

Partidele din turul II preliminar sunt programate pentru 27 iulie (tur) și 3 august (retur). Mai departe, țintarul UEFA arată așa:

*Turul III preliminar – 24 iulie (tragerea la sorți): 10 august (tur), 17 august (retur)

*Play-off – 7 august (tragerea la sorți): 24 august (tur), 31 august (retur)

*Etapa grupelor – 1 septembrie (tragerea la sorți): Prima rundă (21 septembrie)

Posibile adversare din Conference League, turul II preliminar

Pentru FCSB și CFR Cluj

*Echipe accesibile: Petrocub Hîncești (Moldova), Tórshavn (Feroe), Drita (Kosovo), Auda (Letonia), Kecskemét (Ungaria), Sabah (Azerbaidjan)

*Echipe redutabile: Beitar Ierusalim (Israel), Hammarby și Kalmar (Suedia), Bohemians (Cehia), Aarhus (Danemarca), Vojvodina (Serbia)

Pentru Sepsi Sfântu Gheorghe

*Echipe accesibile: Neftçi Baku (Azerbaidjan), KuPS (Finlanda), AEK Larnaca și Omonia Nicosia (Cipru)

*Echipe redutabile: Club Brugge (Belgia), Basel (Elveția), Fenerbahce (Turcia), PAOK Salonic (Grecia), Djurgårdens (Suedia), Legia Varșovia (Polonia)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!