România coboară pe locul 61 în topul mondial al capacității de a dezvolta, reține și atrage talentele

România coboară pe locul 61 în topul mondial al capacității de a dezvolta, reține și atrage talentele

România coboară cinci poziții în topul mondial al capacității de a dezvolta, reține și atrage talentele, pe locul 61 din 63 de țări analizate de IMD World Competitiveness Center, se arată într-un comunicat al INACO, remis marți AGERPRES.

Conform clasamentului realizat de IMD World Competitiveness Center în anul 2017, Europa domină și în acest an, primele cinci poziții în top fiind ocupate de Elveția, Danemarca, Belgia, Austria și Finlanda. Ultimele poziții în clasamentul mondial al competitivității talentelor sunt ocupate de Ucraina (59), Croația (60), România (61), Mongolia (62) și Venezuela (63).

"Spune-mi cum îți tratezi talentele umane ca să-ți spun ce șanse ai de dezvoltare ca națiune. Nu există nu pot! Există nu vreau! INACO — Inițiativa pentru Competitivitate readuce în atenția publică alternativa românilor talentați la erorile actuale și cheamă la aplicarea regulii de aur a 'omului potrivit la locul potrivit' pentru lucrul bine făcut dacă ne dorim să performăm ca economie, educație, sănătate sau infrastructură, dacă ne dorim să nu mai plătim atât de scump costurile sociale și economice ale incompetenței și inacțiunii", a spus Andreea Paul, președintele INACO.

În Europa de Est, Estonia performează pe locul 29, Lituania pe locul 33, iar Polonia pe locul 34. Ungaria este pe locul 54, iar Bulgaria pe locul 58.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin