România cere extrădarea fostului deputat PSD Cristian Rizea, fugar în Republica Moldova

România cere extrădarea fostului deputat PSD Cristian Rizea, fugar în Republica Moldova

România a cerut miercuri extrădarea fostului deputat PSD Cristian Rizea, care a fugit în Republica Moldova după ce a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare. Cererea vine la o zi după ce Rizea a rămas fără cetățenia moldovenească și a fost reținut de autoritățile de peste Prut.

„Ministerul Justiției din România (...) a întocmit și transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetățeanului român Cristian Rizea în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție”, potrivit unui comunicat al ministerului, care precizează că „termenele și modalitatea de soluționare a cererii sunt supuse legislației statului solicitat, în speță, legislația Republicii Moldova”.
Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor și a fugit la Chişinău.

Președintele Igor Dodon a anunțat luni că i-a retras cetățenia lui Rizea. Anterior, Dodon a negat că i-ar fi acordat protecție lui Rizea și a afirmat că acesta a depus actele pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2017 motivând că ar avea rude în autonomia găgăuză. Pe 28 decembrie 2017, Rizea deja obţinuse paşaportul moldovenesc. Dodon a sugerat că politicianul român a obţinut cetăţenia în urma unei înţelegeri cu oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Într-o intervenție telefonică făcută imediat dupa anunțul privind retragerea cetățeniei, Cristian Rizea a făcut mai multe declarații la Realitatea de la București.

„Infractorii din Romania au plătit milioane de euro mafiei politice patronate de Igor Dodon si Vladimir Plahotniuc care vor sa secătuiască Republica Moldova, asa cum au făcut-o pana acum. Avocatii mei deja completează si fac sesizări către Curtea Constitutionala. E un fapt abuziv de a retrage cetățenia fără niciun motiv, la presiunea banilor negri. Vladimir Plahotniuc este cel care i-a dat bani lui Ponta in campania pentru alegerile prezidentiale. De aceea era prezent (Ponta - n.r.) la toate întâlnirile din Chisinau chiar si atunci cand nu mai era prim-ministru. Acest om (Vladimir Plathoniuc - n.r.) a devalizat în ultimii zece ani in Republica Moldova. Igor Dodon este sub papucul lui Plahotniuc. Este un om șantajabil. (Plahotniuc - n.r.) Ii controleaza pe toți, mai putin pe Maia Sandu si Andrei Nastase. In rest ii controleaza pe toți. Si poate câțiva mai sunt. Asta e rezultatul: oameni care pot fi controlați ușor”, sunt o parte din declarațiile făcute de Rizea.

Întrebat dacă se teme că va fi extrădat, fostul deputat a răspuns: „Nu am cum, există un proces”.
Fostul deputat PSD Cristian Rizea a scos o carte, ”Spovedania lui Rizea” în care acuză mai mulți oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști sau ofițeri din servicii că sunt organizați în grupuri infracționale care au ”jefuit România”.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…