România care moare TĂCUTĂ sau TRAGEDIA din SPATELE TRAGEDIEI

România care moare TĂCUTĂ sau TRAGEDIA din SPATELE TRAGEDIEI

V-o mai aduceți aminte, dragilor, pe femeia căreia Dumnezeu nu i-a mai dat speranță și s-a aruncat în gol, sărmana, după o zi de stat cățărată pe un bloc din București? Pe ea, zdrobită sufletește și mental de greutățile vieții, am putut-o vedea. Am putut, preț de câteva clipe, să empatizăm cu drama ei simplă, de biet om care n-a reușit, după aproape o viață, să găsească, într-o societate nenorocită și nedreaptă, RĂSPUNSUL.

Ca ea sunt sute de mii de români. Care trăiesc, NEȘTIUȚI, cu acest rechin al dramei înfipt în inimă și în creier. Și pe care SOCIETATEA nu-i știe. Pentru că societatea trăiește într-un stat josnic și condus prost. De hoți. Care nici măcar din furtișagurile agonisite n-ar face un gest omenesc.

De ce am scris aceste rânduri? Pentru a vă atrage atenția că în spatele tragediei de la Clubul Colectiv s-a petrecut o tragedie și mai mare. 

O femeie văduvă, mamă a cinci copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte, ea mergând la serviciu în locul unei colege, care o rugase să îi facă această favoare pentru că se simţea rău. 

Potrivit Digi24, printre cei care au murit în incendiul de vineri seară, soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor aproape 200, se numără şi una dintre angajatele care se ocupau de curăţenia localului.

Familia acesteia a declarat că era angajată la negru şi că primea 100 de lei pe zi, iar vineri seară a mers la muncă în locul unei alte colege.

"Erau mai multe fete pe care le trimitea cu rândul. Şi ea se număra printre ele. În acea zi, nu trebuia să fie ea. Colega ei a sunat-o şi i-a spus: "Te rog frumos, poţi să îmi faci în loc, că eu mă simt foarte rău? Şi atunci ea a mers”, au spus membri ai familiei văduvei, în urma căreia au rămas cinci copii minori.

"A preferat pentru un milion să meargă acolo pentru că este prea amărâtă. Vă daţi seama: soţul decedat, o mamă decedată, un tată paralizat la pat şi cinci copii. Avea 38 de ani. Şi copiii minori toţi. Cei mai mici sunt în vârstă de 11 ani, gemeni”.

În aceste zile grele pentru toți un gând și-o rugăciune simplă pentru sufletul ei și pentru cei cinci copii poate că nu ne-ar strica...


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…