România, bătaia de joc a scursurilor/Ce fac, și-au făcut, aceste două jigodii, dovada că statul român e sat fără câini
Fiul vitreg al fugarului Daniel Dragomir a cumpărat, cu 600.000 de euro, o firmă de la mama sa, și ea condamnată în dosarul fostului ofițer SRI/Banii vor fi achitați în următorii zece ani/Ce sens ar putea avea tranzacția.
În octombrie 2020, doi dintre membrii familiei fugarului Daniel Dragomir, care s-a predat joi autorităților italiene din Bari, au semnat o tranzacție de 600.000 de euro. Student în anul I, fiul vitreg al fostului ofițer SRI s-a angajat să achite mamei sale 600.000 de euro pentru părțile sociale ale unei firme cu activitate modică. Ce sens ar putea avea aceasta ciudată tranzație în familie? ”Se dorește introducerea în circuitul civil și justificarea unor bani obținuți prin modalități netransparente”, a declarat, pentru G4Media.ro , un jurist cu mare experiență în domeniul penal.
”Averea” societății o reprezintă 17 cupoane emise de Regatul României în 1931 și evaluate la peste 77 de milioane de lei de unul dintre inculpații dintr-un dosar ANRP. Daniel Dragomir este dat în urmărire generală din iunie 2020, dată la care a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, în același dosar primind o pedeapsă cu suspendare și soția sa, Marinela Zoica.
Conform unei decizii din 12 octombrie 2020, Marinela Zoica Dragomir a cedat toate părțile sociale ale Peer House Communication SRL București fiului ei, Ianis Mihai Ivan, contra sumei de 600.000 de euro. Banii urmează să fie achitați în rate egale în decurs de 10 de ani. Ianis (19 ani) este fiul vitreg al lui Daniel Dragomir, provenind dintr-o căsătorie anterioară a Marinelei Zoica. Cei doi au și un copil minor.
Sursa Foto: Monitorul OficialÎnființată de Daniel Dragomir în 2013, sub alt nume, Peer House Communication are ca obiect de activitate ”consultanța în domeniul relațiilor publice și al comunicării”.
A fost fondată la puțin timp după ce Dragomir a fost trecut în rezervă din funcția de ofițer SRI, loc unde a lucrat, până în 2010, și soția sa. Firma nu a avut cifre de afaceri spectaculoase (foto jos), fiind în declin în trecutul recent. Astfel, între 2017 și 2019, cifra de afaceri a fost de 0 lei, 3.421 lei, respectiv 3.000 de lei.
Un eveniment important în activitatea Peer House Communication a avut loc în 2016, atunci când Dragomir și soția sa, care preluase jumătate din societate, i-au majorat capitalul social cu 77,2 milioane lei, reprezentând valoarea a 17 cupoane emise de Regatul României în 1931.
Evaluatorul cupoanelor a fost Gheorghe Vișoiu, inculpat din 2015 într-unul dintre ”dosarele ANRP”: anchete DNA în care mai mulți factori de decizie din sistemul de despăgubire pentru proprietăți confiscate de comuniști au avizat, în mod ilegal, plata unor sume uriașe către personaje dubioase din mediul de afaceri, deseori cumpărători de drepturi succesorale.
Într-unul dintre aceste dosare, Vișoiu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu deoarece a avizat evaluări ”umflate”, prejudiciul adus Statului fiind de peste 300 de milioane de lei.
Anul trecut, în acest dosar au fost aplicate mai multe condamnări, dar Vișoiu a scăpat cu o amendă administrativă de 1.000 de lei după ce, în timpul procesului, Curtea Constituțională a dezincriminat infracțiunea de care era acuzat. Evaluarea avizată de el a fost anulată, iar beneficiarii trebuie să restituie banii.
În ceea ce privește valoarea cupoanelor emise de Regatul României în perioada interbelică, subiectul a fost abordat în mai multe articole de presă, pornind inclusiv de la majorarea de capital social de la Peer House Communication , purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu, declarând că ”Punctul meu de vedere este că acele obligațiuni nu valorează atât de mult. (…) Deci teoretic, e posibil ca acele obligațiuni să nu mai aibă nici o valoare. (…) Sunt mulți care au venit și pe la mine pe la bancă cu cearșafuri întregi de astfel de hârtii de valoare, dacă ele mai pot fi numite hârtii de valoare.”
Cu ocazia documentării acestui articol, G4Media a descoperit la vânzare, pe diferite site-uri, astfel de cupoane, emise tot în 1931 de Regatul Românei, prețurile fiind de 389 de lei, 100 de euro și 1.800 de lei.
Descrierea cupoanelor lui Dragomir (stânga) și o ofertă de cupoane din 1931 de pe Internet, din aceste zile
G4Media a aflat că Ianis Mihai Ivan nu deține, în acest moment, în România, niciun bun imobil pe numele său și nu mai este asociat la vreo societate comercială, în afară de Peer House Communication SRL.
”Este mai mult decât evident că se încearcă ascunderea sursei banilor. Se dorește introducerea în circuitul civil și justificarea unor bani obținuți prin modalități netransparente. Este ciudat cum un tânăr abia ieșit de pe băncile liceului dispune de asemenea sumă de bani”, a declarat, pentru G4Media, un jurist cu mare experiență în domeniul penal.
Sursa Foto: Captură Antena 3Nici Marinela Zoica Dragomir, și nici fiul ei nu au putut fi contactați pentru a răspunde la întrebări legate de această tranzacție, cea mai importantă fiind legată de sursa banilor. Avocatul femeii, Daniel Caraman, a declarat că, din câte știe, aceasta se află în străinătate și că îi va transmite că am căutat-o și că i-am trimis un e-mail cu întrebări.
Pe de altă parte, în sentința din iunie 2020 a Curții de Apel București prin care tatăl său vitreg a fost condamnat, se arată că o parte din banii pe care acesta i-a primit de la un om de afaceri pentru a-și folosi influența au ajuns într-un cont al lui Ianis Mihai Ivan. Este vorba de 50.329 euro, respectiv 445 de euro.
”Modul insidios în care inculpatul Dragomir Daniel a înțeles să se folosească de propria soacră (C.D.), dar și de fiul vitreg (Ivan IANIS-Mihai), pentru a disimula proveniența ilicită a sumelor de bani, obiect al infracțiunii de corupție, denotă în opinia Parchetului lipsa de scrupule, dar și persistența în atingerea scopului ilicit inițial propus și anume, acela de a ascunde sume de ordinul sutelor de mii de euro”
În iunie 2020, Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 de luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Alături de soția sa, care a primit 2 ani și 8 luni, cu suspendare, pentru aceleași acuzații, Dragomir a fost găsit vinovat pentru că, în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013, în calitate de ofițer activ SRI, a pretins și, ulterior, în perioada decembrie 2012 – octombrie 2013, a primit de la un martor denunțător suma totală de 2,03 milioane lei pentru a-și folosi influența, prin prisma funcției deținute, asupra unor funcționari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară, promițând, totodată, determinarea acestora să-i ramburseze martorului, la timp, sumele solicitate cu titlu de TVA sau stoparea unor controale fiscale.
Prin sentință, soților Dragomir le-au fost confiscați cei 2,03 milioane lei, pentru garantarea executării confiscării speciale și a cheltuielilor judiciare fiind menținut sechestrul pus în 2015 pe bunurile familiei. Polițiștii l-au căutat pe Dragomir pentru a-l încarcera, dar acesta a fost de negăsit și este dat în urmărire internațională.
În iulie 2020, Daniel Dragomir a fost trimis în judecată într-un nou dosar, de data aceasta de către DIICOT. În așa-numitul ”Dosar Black Cube”, el este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice și complicități la alte operațiuni ilegale. Conform rechizitoriului, Daniel Dragomir a încercat o acțiune de compromitere a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care o considera responsabilă de arestarea sa în dosarul în care, în final, a fost condamnat definitiv.