România ar urma să primească 1.705 de solicitanți de azil și 657 de refugiați, conform propunerilor Comisiei Europene

România ar urma să primească 1.705 de solicitanți de azil și 657 de refugiați, conform propunerilor Comisiei Europene

România ar urma să primească în următorii doi ani 1.023 de solicitanți de azil ajunși în Italia și 682 veniți în Grecia, precum și 657 de refugiați din afara UE care au nevoie de protecție internațională, dacă propunerile făcute publice miercuri de Comisia Europeană vor deveni efective în următoarea perioadă.

Conform anexelor la propuneri făcute publice de site-ul CE, România ar urma să primească în următorii doi ani 1.023 de solicitanți de azil din Siria și Eritreea ajunși în Italia, ceea ce reprezintă o proporție de 4,26%, și respectiv 682 de candidați la un statut similar proveniți din aceleași două țări și care au avut ca țară de primire Grecia (același procent).

Mecanismul de relocalizare propus de CE se va aplica în cazul a 40.000 de sirieni și eritreeni, sosiți în Grecia și Italia după 15 aprilie, fiind vorba de 24.000 de oameni ajunși în Italia și 16.000 sosiți în Grecia.

În acest caz, CE a propus activarea în premieră a articolului 78(3) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (UE), care prevede adoptarea de măsuri provizorii atunci când unul sau mai multe state membre se confruntă cu 'o situație de urgență caracterizată de un aflux brusc de cetățeni ai unor state terțe'.

Pentru a deveni efectivă, propunerea Comisiei trebuie adoptată de Consiliul UE cu majoritate calificată, după consultarea prealabilă a Parlamentului European. Marea Britanie, Irlanda și Danemarca nu vor participa la vot, întrucât dispun în baza tratatelor de aderare de dreptul de a nu participa la anumite mecanisme.

Potrivit site-ului Comisiei, statele participante vor primi 6.000 de euro pentru fiecare solicitant de azil relocat de la Fondul pentru azil, migrație și integrare (AMIF).

De asemenea, CE a propus preluarea de către statele UE a 20.000 de persoane recunoscute ca având nevoie de protecție internațională și aflate în prezent în afara Europei, care se va face de asemenea în funcție de un algoritm de repartiție. În cazul României, este vorba de o proporție de 3,29%, respectiv 657 de refugiați.

În acest caz este vorba de o recomandare a CE, ceea ce înseamnă că statele membre trebuie să se angajeze voluntar să primească numărul de refugiați calculat în conformitate cu algoritmul, lucru pe care sunt invitate să-l facă până în septembrie acest an. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...