România a trimis noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România a trimis noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza, a precizat, luni, Executivul, anunțând trimiterea unui nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament, în valoare de 8,2 milioane de lei.

Noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza Foto: Facebook/ DSU

Noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza Foto: Facebook/ DSU

Având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Fâșia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Astfel, potrivit Executivului, în cursul dimineții de luni a fost trimis un nou transport, în Fâșia Gaza, cu produse alimentare și articole de cazarmament (corturi, saci de dormit, paturi etc.) în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, iar tansportul se realizează cu resurse naționale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru.

Ulterior, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, transportul acestui ajutor umanitar pe relația Republica Cipru – Fâșia Gaza se face cu ajutorul agențiilor specializate ONU.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…