România a solicitat Comisiei Europene prelungirea cu 6 luni a termenului de rambursare a plăților prin PNDR 2007-2013

România a solicitat Comisiei Europene prelungirea cu 6 luni a termenului de rambursare a plăților prin PNDR 2007-2013

Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a fost notificat, luni, de către ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, cu privire la interesul României ca termenul de rambursare a plăților în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene prin PNDR 2007-2013 să fie prelungit cu șase luni, după 31 decembrie 2015, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale /MADR/ remis AGERPRES. Inițiativa avut loc în timpul unei întrevederi pe care Daniel Constantin a avut-o cu oficialul european programată în marja reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit din Luxemburg.

Conform ministerului de resort, posibilitatea de a prelungi cu șase luni termenul de rambursare ar permite României să ajungă la un procentaj cât mai bun de absorbție al fondurilor europene.

'Reamintim că proiectele de investiții realizate prin intermediul fondurilor europene alocate agriculturii românești în exercițiul financiar 2007-2013 mai pot fi implementate până la finele acestui an, după regula n+2', precizează MADR.

În cadrul întâlnirii dintre cei doi oficiali s-au mai adus în discuție identificarea de soluții pentru îmbunătățirea gradului de absorbție, precum și posibilitatea ca banii de la anumite axe de finanțare care nu au fost accesați să fie realocați către alte axe ale Programului.

Potrivit datelor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, plățile totale efectuate până în prezent din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 — 2013 au depășit 7,4 miliarde de euro pentru proiecte de investiții și pentru decontarea plăților directe către fermieri, iar România a ajuns la un gradul de absorbție al fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală de peste 83%.

Valoarea totală a PNDR 2007-2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocate pentru proiecte de investiții prin 12 măsuri și trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăți directe prin patru măsuri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri