România a preluat Preşedinţia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării

România a preluat Preşedinţia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Robert Eugen Szep este noul preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării (International Commission for the Protection of the Danube River - ICPDR), potrivit unui comunicat remis miercuri de ministerul de resort.

Evenimentul de preluare a mandatului de preşedinte al ICPDR de către România i-a reunit, fizic şi online, pe reprezentanţii României, Muntenegrului şi Austriei.

Noul preşedinte al ICPDR a prezentat direcţiile de acţiune şi obiectivele mandatului său, concentrându-se pe importanţa reuniunii Ministeriale a Dunării din 2022, a aplicării prevederilor Declaraţiei Dunării 2022, cât şi a iniţierii măsurilor prevăzute în Planul de Management al Bazinului Fluviului Dunărea şi în Planul de Management al Riscului la Inundaţii, planuri actualizate în 2021.

Astfel, Robert Eugen Szep a subliniat că România va face tot posibilul pentru protejarea biodiversităţii Dunării.

"Este o mare onoare şi totodată o mare provocare pentru România să preluăm preşedinţia ICPDR şi să ne asumăm responsabilităţile acestui rol în 2022. Chiar dacă traversăm o perioadă pandemică, ambiţiile în materie de climă cresc tot mai mult peste tot în lume şi trebuie să răspundem acestor realităţi cu implicare şi seriozitate. Poziţia României în bazinul Dunării este una extrem de importantă şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru protejarea biodiversităţii şi a mediului înconjurător", a declarat noul preşedinte al ICPDR, citat în comunicat.

Potrivit Ministerului Mediului, priorităţile României la Preşedinţia ICPDR sunt: găzduirea Reuniunii Ministeriale a Dunării 2022 (Danube Ministerial Meeting 2022), care are loc din şase în şase ani şi acordă fiecărui membru şansa de a contribui la bunăstarea continuă a bazinului dunărean; susţinerea obiectivelor Declaraţiei Dunării 2022 (Danube Declaration 2022) - document semnat în cadrul Reuniunii Ministeriale care stabileşte priorităţile pentru Bazinul Dunării, împreună cu obiectivele Comisiei pentru perioada următoare; sprijinirea lansării şi a diseminării Planului de management al Bazinului Dunării (Danube River Basin Management Plan - DRBMP) actualizat în 2021, care ghidează priorităţile specifice şi obiectivele Comisiei referitoare la modul în care problemele Significant Water Management Issues (SWMIs) ar trebui abordate în următorii şase ani; sprijinirea lansării şi a diseminării Planului de Management al Riscului la Inundaţii al Dunării (Danube Flood Risk Management Plan - DFRMP), actualizat în 2021 şi axat, în mod special, pe aspecte referitoare la inundaţii.

În cadrul ceremoniei de preluare a Preşedinţiei ICPDR de către România, ambasadorul şi reprezentant permanent al Muntenegrului pe lângă ONU, OSCE şi pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Veselin Sukovic, s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Irina-Elena Donciu.

Ceremonia a inclus, conform tradiţiei, predarea unei sticle cu apă din Dunăre, simbolizând modul în care preşedinţii ICPDR ţin în mâini viitorul apelor din bazinul Dunării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”