România a pierdut patru poziții în clasamentul mondial al libertății economice, ajungând pe locul 61

România a pierdut patru poziții în clasamentul mondial al libertății economice, ajungând pe locul 61

România înregistrează un scor al libertății economiei de 65,6 puncte, cu un punct mai puțin decât anul trecut, care o plasează pe locul 61 în clasamentul celor 178 cele mai libere economii din lume, în scădere cu patru poziții față de anul trecut, potrivit concluziilor unui raport dat publicității luni de Heritage Foundation, o reputată organizație de analiză economică din Washington.

Conform Index of Economic Freedom pe 2016, România se clasează pe locul 29 din cele 43 de state din regiunea Europei, scorul său fiind mai mic decât media regională (66,9 puncte) dar mai mare decât media globală (60,7 puncte). Potrivit Heritage Foundation, scorul României s-a îmbunătățit la capitolele libertatea comerțului și libertate monetară, pe fondul progreselor realizate, însă există îngrijorări când vine vorba despre statul de drept și libertatea muncii.

''România are probleme în a îndeplini solicitările Uniunii Europene în domeniul anticorupției, din cauza rezistenței venite de la o mare parte a clasei politice. Tribunalele au resurse insuficiente și sunt afectate de corupție cronică și influență din partea mediului politic'', se arată în raportul Heritage Foundation.

România se clasează în top în fața unor state precum Portugalia (locul 64), Franța (75) sau Italia (86), dar este depășită de țări precum Bulgaria, care se situează pe poziția 60, Albania (59), Ungaria (58), Slovacia (56) și Polonia (39).

Și în acest an, Hong Kong se situează pe prima poziție, cu un scor de 88,6 puncte, în scădere cu un punct față de anul trecut. Urmează în ordine, Singapore, Noua Zeelandă, Elveția, Australia, Canada, Chile, Irlanda, Estonia și Marea Britanie.

Libertatea economică este evaluată în 10 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerțului, libertate fiscală, libertate față de intervenția guvernului, libertate monetară, a investițiilor, financiară, a pieței muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absența corupției.

La coada clasamentului se situează Coreea de Nord, care ocupă locul 178, cu un scor de 2,3 puncte, în timp ce Afganistanul, Irakul, Liechtenstein, Somalia, Sudan, Siria și Libia nu au primit niciun calificativ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor