România a importat 7,17 milioane tep ţiţei, în primele 10 luni din 2019

România a importat 7,17 milioane tep ţiţei, în primele 10 luni din 2019

România a importat, în primele 10 luni din 2019, o cantitate de ţiţei de 7,17 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 167.700 tep (2,4%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de ţiţei a totalizat 2,778 milioane tep, fiind cu 1,2% (33.500 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, producţia de ţiţei din România se află pe o pantă descendentă, cu un nivel de înlocuire a rezervelor subunitar, din cauza gradului ridicat de depletare al zăcămintelor. Creşterea gradului de recuperare este posibilă, însă eforturile investiţionale deloc neglijabile, necesită pachete de măsuri economice şi fiscale stimulative.

Proiectul mai menţionează că rezervele dovedite de ţiţei ale României se vor epuiza în circa 16 ani, la un consum de 3,4 milioane t/an. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin