România a avut cea mai ieftină mâncare din UE în 2022
România a avut cea mai ieftină mâncare din UE în 2022, conform datelor Institutului Național de Statiscă (INS). De asemenea, am avut și cea mai ieftină mobilă.
Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2022 în România, fiind cu 42% mai mic decât media UE, urmată de Bulgaria (41% sub media UE) și Polonia (38% sub media UE).
Cel mai ridicat nivel s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) și Finlanda (27% peste media UE).
Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii.
În anul 2022, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda și 58 euro în România.
Citând datele Eurostat, INS spune că România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa “Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (66%), “Îmbrăcăminte și încălțăminte” (80%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (37%), urmată de Polonia, pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (73%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (40%).
Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (216%) și respectiv „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (212%).
În România este mai ieftină mobilă
România are cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (70%) dintre țările UE, alături de Bulgaria (71%).
Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele “Transport” (72%) și “Recreere și cultură” (64%) iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa servicii de cazare și restaurante (51%).
Luxemburg are cel mai mare nivel al prețurilor pentru “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (126%) dintre statele membre.
În ceea ce privește grupa “Transport”, Danemarca (127%) și Suedia (126%) sunt cele mai scumpe țări din UE. Danemarca se detașează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă țară la grupa “Recreere și cultură “(141%) și la serviciile de cazare și restaurante (156%).
La același nivel cu Portugalia și Ungaria la indicele de volum al PIB pe locuitor la PPC
România, împreună cu Portugalia și Ungaria înregistrează aceeași valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC și se situează la nivelul de 77% față de media Uniunii Europene.
Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 41% sub media UE.
Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 161%. Acest lucru se explică parțial prin faptul că un număr mare de cetățeni străini au o pondere mare în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă.