Istoriografia oficială din perioada comunistă nu a vorbit niciodată despre perioada de tristă amintire din istoria României din vara anului 1940. Timp de zeci de ani U.R.S.S.-ul a fost „marele prieten de la răsărit”, cel căruia îi datorăm „dezrobirea din jugul fascist”, scrie hotnews.ro .

1940 a fost probabil cel mai negru an din istoria României. În vara acelui an, țara noastră pierde teritorii importante în favoarea vecinilor. În acest climat tulbure, are loc una dintre cele mai excepționale fapte de arme din istoria militară românească.

Eroul acestei întâmplări este căpitanul Ion Tobă, poreclit Hatmanu, comandantul celui de-al 25-lea escadron de cavalerie. În general, viața acestui om a fost precum un film hollywoodian. Din păcate, numele sau nu figurează în nicio carte de istorie. A fost uitat.

Contextul istoric al atacului de la Putna

Este un lucru cunoscut faptul că regale Carol al-II-lea nu s-a ridicat la nivelul de clarviziune al înaintașilor săi , Carol I sau Ferdinand. În perioada regimului sau totalitar, România va suferi, în vara anului 1940, cele mai inseminate pierderi teritoriale din istoria să.

Astfel, în urmă pactului Ribbentrop-Molotov, semnat cu un an înainte, la 23 august 1939, România va fi obligată să cedeze importante teritorii Rusiei sovietice. Ne referim aici la Basarabia, Bucovina și Ținutul Hertei.

Protocolul adițional numărul 5 al acestui pact împărțea Europa de Est între cele două mari puteri, U.R.S.S. și Germania nazistă. Partea sovietică reclama aceste teritorii pentru a se apropia de gurile Dunării, obiectiv strategic esențial pentru ei. Deși aceste regiuni erau locuite de populație majoritar românească, acest lucru nu a contat.

De altfel, ulterior, românii din Basarabia au fost în masă deportați, populația fiind parțial înlocuită cu etnici ruși, până la intrarea României în război, un an mai târziu în vara lui 1941.

În acest context dramatic, au loc evenimentele din preajma Putnei al căror protagonist este căpitanul Ion Tobă. În urma ultimatului sovietic, România trebuia să retragă armata și administrația din Basarabia. Acest lucru a fost acceptat deoarece armata română nu era în poziția de a se opune colosului sovietic.

Ca urmare, trupele române au primit ordin să nu deschidă focul asupra sovieticilor, autoritățile române dorind să evite vărsarea de sânge inutilă.

Trebuie precizat că linia exactă a noii granițe era destul de vagă, ceea ce a dat prilej sovieticilor să comită numeroase abuzuri. Un astfel de moment tensionat a fost și în cazul mănăstirii Putna, care era situată în apropiere de noua frontieră româno-sovietică, trasată în urma ultimatumului dat de dictatorul Stalin.

Al doilea razboi mondial-reconstituire Foto: Boris Zhitkov / Alamy / Alamy / Profimedia

O conversație norocoasă îl readuce în atenție pe Ion Tobă-Hatmanu, „Vânătorul de partizani bolşevici“

Mănăstirea Putna a fost ocupată vremelnic de rușii care aveau de gând să acapareze toată Bucovina, în iulie 1940.

Născut la Bordei Verde/Plasa Viziru, județul Brăila în anul 1903, despre perioada timpurie a Hatmanului nu se cunosc foarte multe lucruri, parțial și datorită uitării de care au avut parte faptele sale. Arhivele militare arată că Ioan Tobă a făcut Şcoala de Ofiţeri Activi şi Cavalerie, având şi studii de Drept, fiind în Armată din 1925.

Existența sa a fost cunoscută publicului larg datorită unei discuții întâmplătoare între Dan Giju, fostul director al Editurii Militare și Mariana Dragescu, una dintre membrele faimoasei ‘Escadrile Albe’, unitatea sanitară aeriană care a salvat atâția soldați români răniți de pe frontul de est.

Astfel, Mariana Dragescu a fost cea care a povestit și despre porecla pe care Ion Tobă a purtat-o cu mândrie, Hatmanul. Aceasta s-a datorat faptului că, ulterior intrării României în război, pe frontul de est, acesta a activat în fruntea unei unități care vâna partizanii ruși care atacau trupele de intendență ale armatei române.

Salvarea Putnei

Dar fapta pentru care Hatmanul va rămâne în istorie este, fără îndoială, alungarea soldaților ruși care ocupaseră Putna, pe 6 iulie 1940. Deşi nu se află consemnat în arhivele militare, incidentul e totuşi susţinut de martorii acelei zile.

Şi nu numai atât, Ioan Tobă descrie amănunţit, în propriul jurnal de luptă, mişcările trupei pe care o conduce, dintr-o localitate în altă, nu departe de Putna, în jurul datei de 6 iulie.

Faptul că întâmplările nu sunt simple fabulație, locurile indicate sunt confirmate în documentele operative ale Diviziei 25 Infanterie, în componenţa căreia se află escadronul comandat de cel supranumit Hatmanul.

Incidentul în cauza este cu atât mai remarcabil cu cât mănăstirea Putna trebuia să rămână în granițele României, în urmă redesenării forţate a hotarelor ţării. Între 5 și 7 iulie are loc o situație extrem de confuză în zona, arhivele vorbind prea puțîn despre ce s-a întâmplat.

Ce se știe cu exactitate, parțial din arhivele diviziei 25 Infanterie, parțial din jurnalul personal al Hatmanului este că acesta, aflând de situația de la Putna, a galopat în fruntea escadronului de cavalerie pe care îl conducea eliberând mananstirea de ocupanții sovietici, după care a predat controlul zonei grănicerilor români. Este cert faptul că fără acțiunile lui, Putna nu ar fi fost nici astăzi românească.

Trupa ajunge la mănăstirea Putna la ora 21.10 şi „se face recunoaştere, apoi curăţirea terenului. Se eliberează forţat satul şi mănăstirea, suspecţii sunt arestaţi, elementele trupelor roşii sunt dezarmate şi aruncate peste linia de demarcaţie. Se instalează o unitate pentru paza sfântului mormânt al lui Ştefan cel Mare şi a odoarelor mănăstirii”, scrie în jurnalul său Tobă.

Ulterior, Hatmanul va activa pe frontul de est, unde, așa cum am spus, va lupta contra partizanilor bolșevici, misiune extrem de periculoasă, unde ăși va căpăta supranumele de „vânătorul de bolșevici”. Este perioada în care va fi de multe ori decorat, remarcându-se Virtutea Militară, clasa I - de Aur, precum şi Steaua României.

Evenimentele de la 23 august îl prind în Germania

La 29 iulie 1944 a plecat la specializare în Germania, unde a şi fost surprins de evenimentele de la 23 august 1944.

În consecinţă, maiorul Ion Tobă a decis să se alăture unităţillor speciale de comando “Jagdverband Kommando Skorzeny Sud-Ost” ale celebrului Otto Skorzeny (cel care l-a salvat pe Mussolini din mâinile partizanilor italieni).

Istoricul clujean Ottmar Trașcă spune că maiorul Ion Tobă nu a fost implicat în crime de război, chiar dacă a făcut parte dintr-o unitate SS.

”În ce priveşte încadrarea maiorului Ion Tobă în SS, mulţi au pus la îndoială acest fapt. Ei bine, informaţia este cât se poate de reală. Chiar dacă Ion Tobă a făcut parte din „SS-Jagdverband Südost”, el nu a fost implicat în crime de război, atrocităţi, etc. Așa cum am arătat anterior, „SS-Jagdverbände” erau unități regulate, subordonate formal SS, dar ofiţerii, subofițerii şi militarii proveneau în mare parte din celebra divizie „Brandenburg”.

Pentru aceste fapte, Ion Tobă, dar și familia sa, a avut de suferit. După întoarcerea în țară, Hatmanul a fost predat sovieticilor care l-au deportat în Siberia, de unde s-a întors abia în 1955. La întoarcerea în țară a fost închis în temnițele comuniste, de unde a fost eliberat în urma amnistiei din 1964. Ion Tobă a trăit până în 1979, locuind în Brașov.

Distribuie Distribuie Comentarii