Româncă ucisă la comanda soțului, fost procuror. Femeia acuzată de complicitate, declarată nevinovată

Româncă ucisă la comanda soțului, fost procuror. Femeia acuzată de complicitate, declarată nevinovată

O femeie acuzată de complicitate la omor în dosarul în care avocatul Victor Teodorescu, fost procuror, a fost condamnat la 25 de închisoare pentru că, în 2011, a plătit un asasin care să îi ucidă soția, a fost declarată nevinovată. Sentința nu este definitivă.

Jolan Pulcă a fost declarată nevinovată în dosarul de complicitate la omor FOTO Arhivă

Jolan Pulcă a fost declarată nevinovată în dosarul de complicitate la omor FOTO Arhivă

Tribunalul Brașov a pronunțat o primă sentință în dosarul în care inculpata Jolan Pulcă a fost trimisă în judecată pentru complicitate la omor în cazul în care Victor Teodorescu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a angajat un asasin, pe Erwin Preșmereanu (fiul lui Jolan Pulcă), să îi ucidă soția, pentru a încasa asigurarea de viață a femeii și banii din conturi, în valoare de 150.000 de euro.

Dosarul de complicitate a lui Jolan Pulcă (mama lui Erwin Preșmereanu) a fost disjuns din dosarul principal, iar în anul 2021 femeia a fost trimisă în judecată pentru complicitate la omor.

Procurorii Parchetului General o acuză pe Jolan Pulcă (condamnată într-un alt dosar la 10 ani de închisoare pentru înșelăciune și fals) că l-a ajutat pe Teodorescu „prin sprijin moral, întărirea ideii infracționale și demersuri repetate în vederea găsirii unui autor care să ucidă victima în mod nemijlocit”.

A căutat un asasin, dar nu e vinovată de complicitate

Tribunalul Brașov a dispus achitarea lui Jolan Pulcă (condamnată într-un alt dosar la 10 ani de închisoare pentru fals și înșelăciune), cu justificarea că fapta nu există.

Astfel, Tribunalul a constatat că „materialul probator reflectă doar faptul că inculpata a luat la cunoștință la începutul lunii martie 2011 despre ideea instigatorului (n.r. Victor Teodorescu) și singurul demers al inculpatei a fost acela de identificare a unui posibil autor care l-a vizat pe martorul …”.

Concret, judecătorul a reținut că Jolan Pulcă, după ce a aflat de intenția lui Teodorescu de a găsi un asasin dispus să îi ucidă soția, a luat legătura cu un bărbat (martor în dosar) pe care l-a pus în legătură cu Teodorescu. Planul nu s-a concretizat, cel care a ajuns să comită crima la comandă fiind fiul lui Jolan Pulcă, Erwin Preșmereanu.

„Excluzând așadar altă contribuție materială sau morală a inculpatei, instanța reține că acuzația formulată de Ministerul Public privind implicarea inculpatei în infracțiunea de omor calificat săvârșită de Preșmereanu Erwin nu se întemeiază pe probe directe și certe de vinovăție, ci se bazează pe împrejurări precum: pretinsa relație afectivă dintre Pulcă Jolan și Teodorescu Victor, datoria în cuantum de 50.000 euro pe care Pulcă Jolan o avea la Teodorescu Victor; influența pe care Pulcă Jolan o avea asupra fiului său, Preșmereanu Erwin, demersul inculpatei de a identifica un autor al omorului”, se arată în sentința de achitare.

Judecătorul a mai arătat în sentința de achitare că avocatul lui Pulcă Jolan „a reușit să facă dovada că între Pulcă Jolan și Victor Teodorescu era o relație apropiată, dar nu avea natura și nici manifestările unei relații intime, că datoria de 50.000 euro avea la bază un contract fictiv de împrumut, iar inculpate, ca mamă a unui adolescent extrem de rebel, crescut în principal de tată, nu ar fi avut așteptata influență asupra propriului fiu”.

Instanța și-a format convingerea că, în fapt, contribuția inculpatei nu are relevanță penală.

„Au fost dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil doar împrejurările că inculpata a cunoscut despre intenția lui Teodorescu Victor de a-și ucide soția, că inculpata a făcut un singur demers de identificare a unui posibil asasin plătit, pe care l-a contactat și cu care s-a întâlnit în acest scop, discutând în concret despre planul infracțional. (…) Activitatea inculpatei reprezintă în realitate un sprijin dat instigatorului, iar nu autorului, sprijin care, în opinia instanței, nu are relevanță penală câtă vreme această contribuție faptică nu s-a materializat cu nimic în sfera infracțiunii cercetate”, se mai arată în sentința Tribunalului Brașov, care nu este definitivă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”