Românca ucisă de rechin în Egipt lipsea de două zile din hotelul de 5 stele în care era cazată
Românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, într-o stațiune din Egipt, era suceveancă.
Roxana Donisan, funcționară la Direcția de Finanțe, își cumpărase două sejururi în Egipt, pentru o vacanță mai lungă, potrivit surselor monitorulsv.ro .
Femeia lipsea de două zile din hotelul de 5 stele din Egipt în care se cazase, au declarat surse din stațiunea de la Marea Roșie, unde a fost ucisă de rechin.
Potrivit presei din Italia, este posibil ca românca să fi fost prima victimă a rechinului care a mai ucis o femeie din Austria.
Trupul mutilat al româncei de 40 de ani a fost găsit pe coral, la cel puțin două zile după ce a fost dată dispărută, scrie The Sun.
Turiștii ruși au susținut că o echipă de recuperare i-a împiedicat să filmeze rămășițele umane devastate ale victimei, ambalate în pungi pentru cadavre.
Un rezident rus din Hurghada – pe nume Zhanna – a dezvăluit cum românca a dispărut de la hotelul Premiere Le Reve, destinat exclusiv adulților.
„A fost găsită pe corali. Trupul ei era desfigurat. Era cetăţean al României”, a dezvăluit ea, adăugând că femeia „dispăruse de două zile din camera ei”.
„După prima victimă, nimeni nu a închis nicio plajă. Am înotat liber", a adăugat aceasta.
Ea a declarat pentru presa rusă gazette.ru: „S-a format un grup de lucru de specialiști pentru a afla motivele comportamentului rechinilor. Consulatul rus i-a avertizat pe turiștii ruși.Să vedem cum reacționează guvernatorul Mării Roșii. Nu vor să piardă turiști, dar nici nu fac nimic pentru a preveni acest lucru.”
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Extrene, Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unei românce aflate în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.
„În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin. Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România”, se arată în comunicat.