Româncă înjunghiată de iubitul irakian în Austria. Agresorul a rănit și doi agenți de poliție

Româncă înjunghiată de iubitul irakian în Austria. Agresorul a rănit și doi agenți de poliție

Un bărbat de 41 de ani, de origine irakiană, și-a rănit cu un cuțit partenera româncă, cu un an mai mare, și a atacat alte persoane, printre care și doi agenți de poliție, în orașul austriac Linz.

Bărbatul a început să-și atace soția din cauza geloziei, acesta fiind doar începutul unui lung șir de violențe desprinse parcă din filme. Românca a fost înjunghiată într-un apartament. Vecinii susțin că ce doi se certau frecvent din cauza geloziei bărbatului, conform stirileprotv.ro.

Surse din poliţie, citate de publicaţiile austriece, spun că în locuinţă în care a avut loc atacul se afla și o copilă de 11 ani, cel mai probabil fiica româncei.

La câteva ore distanță, agresorul a ajuns la locul de muncă al femeii, unde l-a amenințat cu două cuțite pe unul dintre colegii iubitei sale. Bărbatul a fugit de acolo cu o mașină, fiind urmărit de polițiștii care au fost alertați. A lovit autospeciala de poliție, iar doi agenți, o femeie de 21 de ani și un bărbat de 26, au fost răniți. Agresorul a reușit să fure de la unul dintre ei o armă de foc. A amenințat șoferul unui autoturism pe care l-a sustras și a fugit.

Agresorul de origine irakiană a fost capturat după un schimb de focuri Foto: Twitter

Agresorul de origine irakiană a fost capturat după un schimb de focuri Foto: Twitter

A fost capturat după un schimb de focuri

Bărbatul și-a continuat goana nebună și a provocat un alt accident, astfel că a furat în același mod o dubă și și-a continuat cursa.

Polițiștii l-au găsit într-un final pe bărbatul de origine irakiană în preajma unui hotel. Acesta a fost capturat de forțele de ordine după un schimb de focuri. Anchetatorii susțin că bărbatul nu e străin de problemele cu legea și că a mai fost arestat.

Iubita lui, înjunghiată în spate și în stomac, dar și cei doi agenţi d poliție răniţi în accident sunt în stare stabilă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA