Roma analizează introducerea unei taxe de acces la Fontana di Trevi, capodopera barocă vizitată anual de milioane de turiști

Roma analizează introducerea unei taxe de acces la Fontana di Trevi, capodopera barocă vizitată anual de milioane de turiști

Primăria Romei a declarat miercuri că ia în considerare introducerea unei taxe de acces la emblematica Fântână Trevi (Fontana di Trevi), vizitată anual de milioane de persoane, o măsură care este încă supusă analizei şi prin care se doreşte combaterea turismului excesiv ce afectează „Oraşul etern”, relatează AFP, transmite Agerpres.

Alessandro Onorato, adjunct responsabil de turism la Primăria Romei, ia în considerare impunerea unor ore de acces pentru vizitatori în piaţa în care este situată capodopera barocă.

„Aş fi în favoarea ideii de examinare a unui nou tip de acces, limitat în timp şi cu un număr fix (de vizitatori), cu un sistem de rezervare”, a declarat el pentru cotidianul Corriere della Sera. Declaraţia a fost confirmată de biroul său de presă.

Biletul de acces ar fi gratuit pentru locuitorii Romei şi ar costa un euro pentru turişti.

Scopul nu este acela de a câştiga de pe urma introducerii taxei, ci de a controla aglomeraţia şi, prin filtrarea intrărilor, de a-i împiedica pe turişti să mănânce îngheţată sau pizza pe trepte, conform cotidianului.

Fântâna Trevi, construită în secolul al XVIII-lea, a apărut în decorul celei mai cunoscute scene din filmul lui Federico Fellini „La Dolce Vita”, când actriţa Anita Ekberg înoată în apele ei, ceea ce este strict interzis.

Un purtător de cuvânt al municipalităţii a declarat pentru AFP că posibilitatea introducerii biletelor de acces este doar o „idee iniţială, nu există încă nimic concret”.

„Este o chestiune delicată şi dificilă, dar mai devreme sau mai târziu va trebui abordată. Turismul la Roma, care înregistrează cifre record, trebuie să fie sustenabil pentru oraş şi pentru mediu”, a adăugat el.

Se preconizează că numărul turiştilor va creşte în timpul Jubileului, un an sfânt celebrat de Biserica Catolică o dată la aproximativ 25 de ani, circa 30 de milioane de persoane fiind aşteptate în vizită la Roma şi Vatican în 2025.

În acest an, Veneţia a testat un sistem de bilete cu plată pentru vizitatorii de o zi, în timpul perioadelor de vârf, în încercarea de a gestiona mai bine fluxurile de vizitatori.

Guvernul condus de Giorgia Meloni ia, de asemenea, în considerare o creştere semnificativă a taxei de turism, însă ideea a stârnit critici din partea federaţiilor din turism, care se tem că o creştere excesivă va reduce interesul turiştilor.

Alessandro Onorato a adăugat că Roma caută, de asemenea, să limiteze deschiderea de noi spaţii de cazare pentru a proteja centrul istoric, afirmând însă că municipalitatea nu are această putere. „În prezent, putem limita numărul de restaurante sau de localuri fast-food în centrul istoric, dar nu putem împiedica deschiderea de structuri de cazare non-hoteliere”, a declarat el.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă