Roland Garros: Adversarele jucătoarelor din România. Simona Halep vs Alison Riske, în primul tur

Roland Garros: Adversarele jucătoarelor din România. Simona Halep vs Alison Riske, în primul tur

Simona Halep (1 WTA), principala favorită, își va începe aventura la Roland Garros împotriva americancei Alison Riske (105 WTA), potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Paris. Irina Begu, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan sunt pe aceeași jumătate de tablou cu liderul WTA, relatează  HotNews.ro.

Halep și Riske s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, victoria revenindu-i de fiecare dată româncei. Prima confruntare a avut loc în 2015, în runda a doua a turneului de la Roma (zgură), Simona impunându-se cu 6-3, 6-0. Ultima dată, cele două jucătoare s-au duelat în 2017, în runda inaugurală de la Beijing (hard): a fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru Halep.

În turul doi, Halep ar putea evolua cu învingătoarea disputei Taylor Townsend (SUA, 71 WTA) vs Myrtille Georges (Franța, 218 WTA).

Halep a ajuns de două ori în finala de la Roland Garros, însă a pierdut de fiecare dată. În 2014 a fost învinsă de Maria Sharapova (scor 4-6, 7-6 (7/5), 4-6), iar în 2017 de Jelena Ostapenko (scor 6-4, 4-6, 3-6).

Posibilul traseu al Simonei Halep la Roland Garros:

Turul I: Riske
Turul II: Townsend/M.Georges
Turul III: Mladenovic
Optimi: Mertens/Sorana Cîrstea
Sferturi: Garcia/Kerber/Begu/Bertens
Semifinale: Muguruza/Pliskova/Serena
Finală: Svitolina

Meciurile româncelor aflate pe tabloul principal:

Simona Halep (1 WTA) vs Alison Riske (SUA, 105 WTA)
Meciuri directe: 2-0 pentru Halep

Mihaela Buzărnescu (32 WTA) vs Vania King (SUA, 1267 WTA)
Meciuri directe: 0-0

Irina Begu (41 WTA) vs Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 78 WTA)
Meciuri directe: 3-1 pentru Schmiedlova

Sorana Cîrstea (45 WTA) vs Daria Gavrilova (Australia, 24 WTA)
Meciuri directe: 0-0

Ana Bogdan (65 WTA) vs Marketa Vondrousova (Cehia, 90 WTA)
Meciuri directe: 0-0

Pe tabloul principal de la Roland Garros pot ajunge şi Irina Bara (161 WTA), care mâine o va întâlni în ultimul tur de calificări pe Caroline Dolehide (SUA, 126 WTA)), dar şi Alexandra Dulgheru (160 WTA), care o va întâlni în aceeaşi fază pe Tamara Korpatsch (Germania, 145 WTA).

Cu cine vor juca primele cinci favorite în turul I:

[1] Halep vs Riske
[2] Wozniacki vs Collins
[3] Muguruza vs Kuznetsova
[4] Svitolina vs Tomljanovic
[5] Ostapenko vs Kozlova

Alte dueluri interesante din prima rundă:

Kristyna Pliskova vs. Serena Williams
Katerina Siniakova vs. Victoria Azarenka
Laura Siegemund vs. CoCo Vandeweghe
Julia Goerges vs. Dominika Cibulkova
Venus Williams vs. Wang Qiang
Daria Kasatkina vs. Kaia Kanepi
Kiki Bertens vs. Aryna Sabalenka
Johanna Konta vs. Yulia Putintseva
Kristina Mladenovic vs. Andrea Petkovic

Posibile sferturi, dacă favoritele își vor respecta statutul:

[1] Halep vs [7] Garcia
[3] Muguruza vs [6] Ka. Pliskova
[5] Ostapenko vs [4] Svitolina
[8] Kvitova vs [2] Wozniacki

Va fi ediția cu numărul 117 a competiției de la Roland Garros, turneul urmând să se dispute în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”