Rogojinaru (MEEMA): Harta economică a României ar trebui să fie gata în cel mult o lună
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Liviu Rogojinaru, a declarat, sâmbătă, că în cel mult o lună se va finaliza harta economică a României, care va cuprinde oferta fiecărui judeţ din punct de vedere al producţiei şi al capacităţii forţei de muncă.
"Poate ar fi trebuit să încep cu el - programul de internaţionalizare - pentru că la momentul actual facem nişte analize foarte clare vizavi de modul în care putem să exportăm mai mult, cum putem să producem mai mult. Încercăm să luăm partea mai puţin urâtă a acestei crize, şi să ieşim foarte repede din criză printr-o încercare de a exporta şi de a internaţionaliza mai mult firmele din România. Am început deja analiza cu reprezentanţii comerciali, economici, ai României, în ţările unde avem aceşti reprezentanţi. Avem un nou timp de abordare a modului în care vom internaţionaliza firmele româneşti, am început să creăm o aşa-numită hartă economică a României, pentru că trebuie să plecăm de la premisa: ce mai putem să facem şi ce mai putem să exportăm", a precizat Rogojinaru, la Antena 3.
În opinia sa, harta economică a României va cuprinde informaţii despre companiile fiecărui judeţ, iar finalizarea ei este estimată în maximum o lună.
"Harta economică a României ar trebui să fie gata în cel mult o lună de zile. Va cuprinde detalii despre fiecare judeţ şi care mai este oferta pe care poate să o aibă din punct de vedere a ceea ce produce, care sunt companiile, pe ce coduri CAEN sunt aceste companii puse, precum şi capacitatea de forţă de muncă a fiecărui judeţ", adăugat el.
De asemenea, Rogojinaru susţine că la nivelul ministerului se face o analiză "foarte serioasă" în privinţa importurilor pe care le face România şi cererile actuale în condiţiile crizei provocate de coronavirus.
"O să facem o analiză foarte serioasă în privinţa importurilor pe care le face România, ca să ştim ce anume trebuie să producem ca să acoperim noi, din producţie proprie, necesităţile noastre. Analizăm care sunt cererile actuale în condiţiile de coronavirus, care vedeţi că acoperă întreaga planetă, care sunt cerinţele ca să putem să producem aşa ceva. Vă pot da şi un exemplu: până acum noi avem o mare problemă vizavi de acele aparate de respirat - ventilatoare - avem prea puţine. Sunt deja trei firme din România care încep să le producă în maximum două săptămâni, să avem capacitatea de a exporta noi acest tip de aparat medical, şi de ce nu, să încercăm şi altele", a explicat oficialul de la Economie.AGERPRES