Robert Sighiartău: Unii colegi din PNL s-au transformat în lideri de opoziţie la Guvernul României

Robert Sighiartău: Unii colegi din PNL s-au transformat în lideri de opoziţie la Guvernul României

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat sâmbătă că "unii colegi s-au transformat în lideri de opoziţie" la guvernul condus de Florin Cîţu şi a cerut ca atacurile la adresa premierului să înceteze.

"Această competiţie internă, că este la nivel naţional, că este la nivel local, nu are voie să afecteze guvernarea PNL. Aşa ar trebui. Din păcate, constat că unii colegi s-au transformat în lideri de opoziţie la Guvernul României, ceea ce nu este în regulă. (...) Fac un apel la responsabilitate, de aici, din Bistriţa, ca cei care au responsabilităţi în funcţiile de conducere ale PNL să înceteze orice atac la prim- ministrul României şi la membrii Guvernului PNL. Aste pentru că nu face bine partidului", a spus Sighiartău, în cadrul conferinţei judeţene de alegeri a PNL Bistriţa-Năsăud.

Secretarul general al PNL a adăugat că şi-ar fi dorit ca alegerile interne din filiale să nu fie influenţate de competiţia de la nivel naţional şi că obiectivul principal al tuturor acestor alegeri este ca membrii de partid să aleagă "cea mai bună resursă umană".

La conferinţa de alegeri din cadrul organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud, desfăşurată în prezenţa a 390 de delegaţi, au mai participat, din conducerea naţională, preşedintele Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele Raluca Turcan, vicepreşedinţii Lucian Bode, Adrian Oros şi Virgil Guran, dar şi preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru. AGERPRES (A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?