Robert Fico îl iartă pe cel care a vrut să-l omoare. „Nu am niciun sentiment de ură faţă de necunoscutul care a tras asupra mea“ VIDEO
Prim-ministrul slovac Robert Fico a afirmat miercuri, 5 iunie, într-un mesaj video că își va relua activitatea încetul cu încetul și că îl iartă pe individul care a încercat să-l omoare, transmit agenţiile internaţionale de presă.
În mesajul video făcut public pe contul său de Facebook, premierul slovac susține că nu consideră că tentativa de asasinat a fost o acțiune a unui „nebun singuratic”, caracterizându-l pe autor drept un activist al opoziţiei şi un „mesager" al „urii" acestei opoziţii. Cu toate acestea, Fico susține că îl iartă şi nu va lua măsuri legale împotriva suspectului, în prezent arestat, scrie Agerpres.
„Pe 15 mai, un activist al opoziţiei slovace a încercat să mă asasineze din cauza opiniilor mele politice", a declarat premierul în mesajul cu pricina, vorbind calm. Dar „nu am niciun sentiment de ură faţă de necunoscutul care a tras asupra mea", a mai adăugat premierul. „Îl iert şi îl las să mediteze în capul său asupra a ceea ce a făcut şi de ce a făcut-o", a ținut să sublinieze Robert Fico.
Robert Fico susține că-l iartă pe cel care a încercat să-l omoare. FOTO Profimedia
Amintim faptul că Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost miercuri, 15 mai, victima unei tentative de asasinat. Incidentul a avut loc în timp ce prim-ministrul ieșea de la o ședință de Guvern ținută în orașul Handlova. Bărbatul înarmat, care se afla într-un grup de oameni spre care s-a îndreptat Fico, a deschis focul. Din cele cinci gloanțe trase, patru l-au nimerit pe premier.
Prim-ministrul slovac a fost dus în stare critică la un spital din orașul Banska Bystrica și a trecut prin două operații. Fico a fost externat vineri, 31 mai, și acum se recuperează la domiciliu.
În mesajul video, acesta susține că ar putea să-și reia treptat activitatea: „Dacă totul decurge conform aşteptărilor, aş putea să-mi reiau lucrul progresiv la cumpăna lunilor iunie şi iulie".
Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani , un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale, a recunoscut motivaţia politică a atacului său. Mai mult, suspectul a spus că este mândru de atacul său armat şi a pretins că voia să-i facă rău lui Fico, nu să-l ucidă.
Sursa: adevarul.ro