Riscul de foamete este ''iminent'' în Afganistan, avertizează ONU

Riscul de foamete este ''iminent'' în Afganistan, avertizează ONU

''Situaţia din Afganistan este alarmantă'', iar riscul de foamete este ''iminent'' odată cu apropierea iernii şi întreruperea serviciilor odată cu revenirea talibanilor la putere, a avertizat într-un interviu acordat AFP şefa Fondului ONU pentru populaţie (UNFPA), Natalia Kanem.

''Cel puţin o treime din populaţie riscă o foamete iminentă în această ţară", a avertizat Kanem, exprimându-şi îngrijorarea în special cu privire la violenţele la care sunt supuse "femeile şi fetele", inclusiv femeile strămutate.

Ea a spus că vremea aspră de iarnă, care îngreunează transportul, şi pandemia vor exacerba o situaţie deja dificilă.

''Există multe îngrijorări cu privire la modul în care vom putea îngriji şi hrăni oamenii", a avertizat medicul panamez, la sediul UNFPA din New York, transmite AFP sâmbătă.

În acest context, primele victime vor fi femeile.

''Nu putem sublinia îndeajuns că femeile şi fetele au drepturi care trebuie respectate chiar şi în această perioadă de tranziţie", a avertizat ea, menţionând că Afganistanul are deja "una dintre cele mai ridicate rate de deces la naştere şi în timpul sarcinii" din lume.

''De ani de zile, femeile din Afganistan au spus clar că îşi doresc educaţie şi asistenţă medicală şi că sunt, de asemenea, pregătite, doritoare şi capabile să elaboreze programe pentru a-şi putea conduce comunităţile", a declarat Natalia Kanem.

În ciuda promisiunilor talibanilor de a fi mai deschişi şi mai puţin violenţi decât în timpul primului lor regim (1996-2001), semnele nu sunt foarte încurajatoare pentru femei.

Pe de o parte, aceştia sunt mai puţin stricţi, par să deranjeze mai puţin femeile pe străzi şi le permit să studieze. Pe de altă parte, desfiinţează Ministerul pentru Femei, înlocuiesc femeile cu bărbaţi în unele administraţii şi restabilesc neutralitatea de gen în universităţi.

Natalia Kanem reaminteşte că, în Afganistan, devastat de decenii de conflict, femeile sunt singurele care întreţin familia, mai ales în zonele cele mai afectate de violenţă.

De aceea, "sperăm cu adevărat să fim capabili să furnizăm bunuri şi produse de bază'' oamenilor din comunităţile mici şi "să menţinem un sistem de sănătate funcţional".

Oficialul ONU recunoaşte că este "dificil" să atingă acest obiectiv "deoarece aeroportul este închis" şi "unii profesionişti au părăsit ţara".

Dacă sistemul de sănătate se prăbuşeşte, va fi un dezastru total", a declarat Kanem. ONU a deblocat miercuri un ajutor de urgenţă în valoare de 45 de milioane de dolari pentru sistemul de sănătate din Afganistan.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”