Riabkov nu exclude instalarea unor baze ruseşti în Cuba şi Venezuela în cazul unui eşec al negocierilor cu Occidentul
Nu este exclus ca în cazul unui eşec al negocierilor cu Occidentul cu privire la garanţiile de securitate pe care Rusia le-a cerut din partea SUA şi NATO, Moscova să ia unele măsuri de retorsiune precum desfăşurarea unei infrastructuri militare în Cuba şi Venezuela, a avertizat joi ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă rusă Interfax.
"Nu vreau să confirm nimic sau să exclud nimic", a declarat Riabkov într-un interviu acordat joi postului de radio rusesc RTVi, întrebat despre o astfel de evoluţie a evenimentelor.
"Totul depinde de acţiunile colegilor americani", a afirmat Riabkov, adăugând că preşedintele rus (Vladimir Putin) s-a exprimat în repetate rânduri pe tema măsurilor Moscovei, bunăoară, pe linia Forţelor sale maritime în cazul în care vor continua provocările la adresa Rusiei şi va creşte presiunea militară împotriva sa.
Totuşi, Riabkov nu a oferit detalii în acest sens, limitându-se să spună că "noi nu dorim aceasta, diplomaţii trebuie să se pună de acord".
În acelaşi interviu, Riabkov a declarat că Rusia nu vede nicio raţiune de a organiza "în zilele următoare" o nouă rundă de discuţii cu Occidentul cu privire la garanţiile de securitate , după primele două runde de negocieri marcate de divergenţe, potrivit AFP.
"Fără a clarifica dacă există rezerve de flexibilitate de cealaltă parte pe teme importante, nu există niciun motiv de a ne aşeza la masa (negocierilor) în următoarele zile, de a ne aduna din nou şi a începe aceleaşi discuţii", a afirmat viceministrul rus de externe.
Statele Unite şi ţările aliate lor în cadrul NATO nu sunt sub nicio formă dispuse să îndeplinească cerinţele cheie ale Rusiei în ceea ce priveşte garanţiile de securitate, a adăugat el.
"Principala problemă a SUA şi a ţărilor aliate din NATO este că nu sunt pregătite, sub nicio formă, sub niciun motiv, să vină în întâmpinarea cererilor noastre cheie ca Alianţa Nord-Atlantică să nu se mai extindă şi să-şi evacueze infrastructura (din noile state membre) pentru a reveni la situaţia din 1997", a declarat Serghei Riabkov, citat de TASS.
Aceeaşi lipsă de disponibilitate se observă şi în privinţa garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic cerute de Rusia privind nedesfăşurarea unor sisteme strategice în imediata vecinătate frontierelor ruse, a adăugat viceministrul rus.
Declaraţiile sale intervin chiar în ziua desfăşurării celei de-a treia runde de discuţii între Rusia şi Occident, la Viena, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Serghei Riabkov a condus prima rundă de negocieri între Rusia şi SUA luni, la Geneva. De partea americană, delegaţia a fost condusă de subsecretarul de stat al SUA, Wendy Sherman. Cea de-a doua rundă de discuţii cu privire la securitate a avut loc miercuri pe platforma Consiliului NATO-Rusia, în finalul cărora părţile au constat divergenţe profunde în problemele cheie. AGERPRES