Rezoluția USR de la Timișoara: România trebuie să facă parte din ''nucleul dur'' al UE
Uniunea Salvați România a adoptat, în cadrul conferinței pe tema viitorului Uniunii Europene, o Rezoluție prin care susține poziționarea țării noastre alături de statele care formează ''nucleul dur'' economic și politic al UE.
Rezoluția conține 12 puncte care reflectă concluziile temelor dezbătute alături de experți în politică europeană și reprezentanți ai partidelor europene, printre care ALDE Europa, En Marche și Grupul Verzilor din Parlamentul European.
''Credem cu tărie că locul nostru este în mijlocul familiei statelor europene, în centrul discuțiilor privind viitorul UE și ca parte activă în procesele și transformările care aduc o uniune tot mai strânsă. România este Europa, iar românii sunt cetățeni europeni care trebuie să beneficieze atât de oportunități socio-economice, cât și de valorile avansate și de cetățenia activă pe care acest statut le implică'', se precizează în primul punct al documentului.
USR susține aderarea fără întârziere la spațiul Schengen și ''pregătirea temeinică'' pentru aderarea la zona euro.
Prin Rezoluția adoptată la Timișoara, Uniunea solicită Guvernului să ducă o politică conformă cu principiile și valorile Uniunii Europene în toate sectoarele de activitate și în special în privința garantării statului de drept și a independenței justiției.
"Susținem implementarea concluziilor raportului Comisiei Europene privind progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare din 15 noiembrie 2017. Mai mult decât atât, cerem Guvernului României să folosească oportunitatea oferită de găzduirea Consiliului European la Sibiu în mai 2019 pentru a promova tema statului de drept și a apărării fundamentelor democrației pe agenda europeană — atât în interiorul Uniunii, cât și în vecinătatea sa — ca o prioritate a Președinției României a Consiliului UE", se mai arată în document.
USR atrage atenția asupra importanței istorice a Președinției României a Consiliului UE, a cărei pregătire trebuie asigurată în mod profesionist.
Punctul 8 al Rezoluției evocă punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, în sensul reprezentării echitabile a cetățenilor. În acest sens, USR susține reforma electorală atât la nivel național, cât și la nivel european, prin reducerea pragului electoral de la 5% la 3% pentru alegerile europene și adoptarea listelor transnaționale pentru ocuparea locurilor din Parlamentul European.
Prin documentul adoptat la Timișoara, USR se angajează să promoveze pe agenda publică din România proiectele europene, cum ar fi inițiativa PESCO, dar și să sprijine diaspora pentru a contribui la bunăstarea țării și a Europei Unite.
În cadrul conferinței ''Viitorul Europei este viitorul României: Primul pas spre Sibiu 2019'', care a avut loc sâmbătă, la Timișoara, a fost lansată și Platforma EUSR, ''o structură prin care toate resursele umane de la nivelul Bruxellesului sunt invitate să susțină pozițiile, inițiativele din România, coroborate și alineate cu ceea ce se întâmplă în Europa'', declara liderul USR, Dan Barna.
AGERPRES