Rezistența ucraineană din Herson: Cum au contribuit ucrainenii la înfrângerea trupelor ruse
Doi tineri care fac parte din rezistența ucraineană au povestit cum au contribuit la apărarea țării, dar și despre momentele de groază prin care a trecut unul dintre ei atunci când a fost capturat de forțele ruse, relatează CNN .
Herson a fost eliberat după opt luni de ocupație rusă. FOTO: captură video
Doi soldați ruși mergeau pe o stradă din Herson într-o seară de primăvară la începutul lunii martie, la doar câteva zile după ce Moscova a capturat orașul. Temperatura în acea noapte era scăzută, iar curentul era întrerupt, orașul fiind complet în întuneric, iar soldații se întorceau la tabăra lor după băuseră câteva pahare.
În timp ce unul dintre ei se tot împiedica, celălalt se oprise pentru a-și face nevoile la marginea trotuarului. Deodată, un cuțit i-a fost înfipt adânc în partea dreaptă a gâtului, iar apoi a căzut în iarbă. Câteva clipe mai târziu, al doilea soldat rus a avut aceeași soartă.
„L-am terminat pe primul imediat, apoi l-am prins pe celălalt și l-am ucis pe loc”, a povestit Archie, un luptător de rezistență ucrainean, mărturisind că a acționat instinctiv.
Tânărul în vârstă de 20 de ani, luptător de arte marțiale mixte, purtase și înainte un cuțit la el, dar nu omorâse pe nimeni.
„Adrenalina și-a spus cuvântul. Nu am avut nicio frică și nici timp să gândesc. În primele zile după nu mă simțeam bine cu ce am făcut, dar mi-am dat seama că oamenii aceia erau inamicii mei. Au venit în orașul meu pentru a mi-l lua”, a mai adăugat acesta.
Dezvăluirile lui Archie au fost susținut de surse militare ucrainene și de informații care s-au ocupat de comunicațiile cu el și alți partizani. El a fost unul dintre numeroșii luptători de rezistență din Herson, un oraș de 290.000 de locuitori înainte de invazie, pe care Rusia a încercat să-l supună, dar nu a reușit.
Oamenii din Herson și-au arătat clar intențiile la scurt timp după ce Rusia a preluat orașul pe 2 martie, ieșind în piața principală pentru proteste zilnice, afișând steagul ucrainean albastru și galben.
Dar Herson, primul oraș mare și singura capitală regională pe care trupele rusești au putut să o ocupe de la începutul invaziei, a fost un simbol important pentru Moscova. Disidența nu putea fi tolerată.
Protestatarii au fost întâmpinați cu gaze lacrimogene și împușcături, organizatorii și locuitorii mai vocali au fost arestați și torturați . Când demonstrațiile pașnice nu au funcționat, oamenii din Herson s-au îndreptat către rezistență, iar cetățenii obișnuiți precum Archie au început să ia măsuri pe cont propriu.
„Nu am fost singurul din Herson. Au fost mulți partizani deștepți. Cel puțin 10 ruși erau uciși în fiecare noapte. am un prieten alături de care conduceam prin oraș și căutam adunări de soldați urși. Le verificam rutele de patrulare și dădeam toate informații celor de pe linia frontului, iar ei știau cine este următoarea țintă”, a mai relatat tânărul.
Soldații ruși nu au fost singurii vizați ca ține pentru asasinare. Mai mulți oficiali guvernamentali instalați la Moscova au fost vizați în timpul celor opt luni de ocupație rusă. Afișele cu fețele lor erau plasate în tot orașul, promițând răzbunare pentru colaborarea lor cu Kremlinul, într-un război psihologic care a durat pe toată durata ocupației.
Multe dintre aceste promisiuni au fost respectate, unii dintre acești oficiali fiind împușcați, iar alții aruncați în aer în mașinile lor, în incidente pe care autoritățile locale pro-ruse le-au descris drept „atacuri teroriste”.
Ucrainenii prinși, torturați fără milă de trupele ruse
Archie a fost arestat de autoritățile de ocupație pe 9 mai, după ce a participat la o paradă în ziua victoriei, sărbătorind victoria Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial, purtând o dungă galbenă și albastră pe tricou.
El a fost dus la o unitate locală de detenție preventivă, care fusese preluată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) și folosită pentru a tortura soldați, ofițeri de informații și partizani ucraineni, potrivit lui Archie.
„M-au bătut, m-au electrocutat, m-au luat la pumni și m-au bătut cu bastoanele. Nu pot spune că m-au înfometat, dar nu dădeau cine știe ce de mâncare mâncare. Nu s-a întâmplat nimic bun acolo”, a mai relatat Archie.
Archie a avut norocul să fie lăsat să plece după nouă zile și după ce a fost forțat să înregistreze un videoclip în care spunea că este de acord să lucreze cu ocupanții ruși. Relatarea lui despre ceea ce s-a întâmplat în unitate a fost confirmată de surse militare ucrainene și de alți deținuți.
Dar mulți alții nu au plecat niciodată, potrivit lui Archie și altor luptători din rezistență, precum și surselor militare și de informații ucrainene.
Un alt partizan care a fost reținut de forțele ruse este Ihor, care a fost ținut captiv timp de 11 zile.
„Am fost ținut aici timp de 11 zile și în tot acest timp am auzit țipete din subsol. Oamenii au fost torturați, bătuți cu bețe în brațe și picioare, chiar conectați la baterii și electrocutați sau torturați prin înecare”, spune tânărul de 29 de ani. „”
Ihor a fost prins transportând arme și a declarat că „din fericire” a fost doar bătut.
„Am ajuns după perioada în care oamenii erau bătuți până la moarte aici. Am fost înjunghiat în picioare cu un taser ca salut ca bun venit. Unul dintre ei a întrebat pentru ce am fost adus și alți doi au început să mă lovească în coaste”, a mai povestit tânărul în vârstă de 29 de ani.
Cum a fost eliminat un obiectiv important pentru ruși
În timpul detenției, Ihor a putut să ascundă că este membru al rezistenței Herson și că transportul de arme nu a fost singurul lucru pe care l-a făcut. Ihor a furnizat și informații armatei ucrainene – o activitate care ar fi fost pedepsită mult mai brutal.
„Dacă găseam ceva, îi făceam o poză sau filmam și le trimiteam forțelor ucrainene, care decideau dacă să lovească acel obiectiv sau nu”, a explicat partizanul.
Printre coordonatele pe care le-a comunicat armatei ucrainene se numără și cele ale unui depozit din orașul Herson. „Armata rusă a ținut aici între 20 și 30 de vehicule - camioane blindate, transportoare blindate, iar unii ruși locuiau aici”, spune Ihor.
Forțele ruse care au plecat s-au grăbit să golească ceea ce a mai rămas din interior, dar clădirea distrusă poartă semnele atacului violent . Cea mai mare parte a acoperișului s-a prăbușit, unele părți din perete s-au prăbușit, iar sticla spartă acoperă încă cea mai mare parte a podelei. Structura a rămas în picioare, dar în unele părți metalul a fost deteriorat de explozie.
Ihor a folosit aplicația de mesagerie Telegram pentru a comunica coordonatele clădirii managerului său militar, pe care l-a numit „fumul”. Odată cu informațiile, a trimis un videoclip pe care l-a înregistrat în secret.
„Am pornit camera, am îndreptat-o către clădire și apoi am mers și am vorbit la telefon în timp ce camera filma. După, am șters videoclipul, desigur, pentru că dacă m-ar fi oprit undeva și verificau videoclipurile și fotografiile, m-ar fi luat la întrebări”, a mai relatat Ihor.
Tânărul a trimis informația la mijlocul lunii septembrie și, doar o zi mai târziu, obiectivul a fost vizat de artileria ucraineană.
Herson, din nou al Ucrainei după opt luni de ocupație
Statele Unite și NATO au apreciat că atunci când Rusia și-a început invazia în Ucraina, Kremlinul se aștepta ca forțele sale să fie întâmpinate ca salvatori și cu brațele deschise. Realitatea nu a fost la înălțimea așteptărilor, nu doar în teritoriile în care armatele Moscovei au fost respinse, ci și în zonele pe care le-a putut ocupa.
Atacul asupra depozitului la care a ajutat Ihor este unul dintre multele facilitate de partizanii ucraineni din Herson care lucrează neobosit și sub amenințarea de a perturba activitățile rusești în oraș.
La opt luni după ce a fost ocupat de Rusia , orașul Herson este acum din nou în mâinile Ucrainei, iar armatele Moscovei sunt forțate să se retragă de pe malul vestic al râului Nipro.
În același itmp, în aproape toate celelalte regiuni ale Ucrainei, sunt lansate aproape zilnic atacuri cu rachete, iar forțele ruse pun presiune în est.
Privind în urmă, Ihor, tatăl unei fetițe de trei luni, a mărturisit că a avut noroc că nu a fost prins - „Nu a fost greu, dar a fost periculos. Dacă m-ar fi prins filmând așa ceva, m-ar fi capturat și probabil că nu mi-ar fi dat drumul în viață.”
Sursa: adevarul.ro