Rezerviștii lui Putin, trimiși la război fără veste antiglonț. Trebuie să și le cumpere singuri

Rezerviștii lui Putin, trimiși la război fără veste antiglonț. Trebuie să și le cumpere singuri

Mulții dintre rezerviștii chemați la război de Putin probabil vor fi nevoiți să își cumpere singuri veste antiglonț, în contextul în care prețul acestora a crescut foarte mult, arată cea mai recentă evaluare a serviciilor de informații britanice.

Militari rusi încojurati de zăpadă cu puștile în mână

Prețul unei veste antiglonț a crescut considerul în ultimele luni. FOTO Ministerul rus al Apărării

Totodată, Ministerul britanic al apărării susține în evaluarea sa zilnică că o cauză cheie a „performanței slabe” a Rusiei în Ucraina rămân „corupția endemică și logistica slabă”.

De asemenea, se mai punctează faptul că, în ceea ce privește echipamentul personal pe care Rusia îl furnizează rezerviștilor săi, cantitatea este „aproape sigur mai mică decât cea deja slabă furnizată trupelor desfășurate anterior”.

„Mulți rezerviști sunt probabil nevoiți să își achiziționeze propriile veste antiglonț, în special vesta modernă 6B45, care ar trebui să fie distribuită în general unităților de luptă ca parte a programului de echipament personal Ratnik”, arată sursa citată.

Ministerul britanic al apărării precizează că prețul unei veste antiglonț pe site-urile rusești de cumpărături online este de 40.000 de ruble (aproximativ 640 de dolari), potrivit vânzărilor recente, în contextul în care prețul din aprilie se situa la 12.000 de ruble.

În 2020, autoritățile ruse au anunțat că a furnizat armatei sale 300.000 de seturi de armură Ratnik, ceea ce ar fi „suficient pentru a echipa forța desfășurată în prezent în Ucraina”, mai arată serviciile britanice de informații.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”