Revoluția lui Dan Șucu la Rapid: acționarul majoritar a anunțat ce urmează după ultimele rateuri

Revoluția lui Dan Șucu la Rapid: acționarul majoritar a anunțat ce urmează după ultimele rateuri

Rapid e o echipă emblematică, dar și enigmatică din fotbalul românesc! Concret, formația giuleșteană are în istoria ei foarte multe sezoane în care a pornit cu mari speranțe, însă, la final, a ratat mai toate obiectivele. Inclusiv această stagiune pare că se îndreaptă spre un astfel de deznodământ. Pentru că, în campionat, Rapid e deja la 6 puncte de liderul FCSB, iar în Cupa României, trupa pregătită de Bergodi a și fost eliminată după faza grupelor.

Dan Șucu. FOTO: Mediafax

Dan Șucu. FOTO: Mediafax

Așadar, în acest moment, Rapid are o serie de patru partide fără victorie. Dintre care trei s-au încheiat la egalitate, cu același scor: 0-0. Fix acest rezultat evidențiază marea problemă a Rapidului, la ora actuală: lipsa unui vârf autentic. Așa se întâmplă când, în mijlocul sezonului, îl vinzi pe Dugandzici, iar apoi ghinionul face ca singurul tău vârf de calitate rămas în lot, vorbim despre Albion Rrahmani, să se accidenteze.

Acum, convins și el că Rapid are probleme de efectiv, dar și de atitudine, acționarul majoritar, Dan Șucu, a promis mari schimbări în pauza competițională de iarnă. Omul de afaceri și-a expus planul, pe larg, printr-o postare pe rețelele de socializare.

Ce a scris Dan Șucu?

Dragi Rapidiști,

Știm că sunteți dezamăgiți. Ratarea unui obiectiv, oricare ar fi acela, nu este un lucru cu care suntem obișnuiți și nici nu vrem sa ne obișnuim.

Pentru Victor (n.r. - acționarul Victor Angelescu) și pentru mine, ca acționari, dezamăgirea se transformă automat în frustrare, știind cât de adânc am băgat mâna în buzunar, rezultatele fiind încă neconcludente.

Da, considerăm că Rapid este, în mod cert, mai matur anul acesta decât în anul anterior, dar nu suficient de puternic! Încă nu este la nivelul pe care ni-l dorim cu toții.

Sigur, orice echipă se bazează pe fani, pe inima cu care ei se alătură. Dar ne uităm și la o altă echipă de tradiție din București, cu un număr mare de susținători, dar care, cu resurse insuficiente, se luptă cu disperare pentru evitarea retrogradării.

De aceea, nu vom lasă frustrarea sa ne împiedice să alocăm bani în continuare, ba chiar ne convinge să investim mai mult și mai rapid.

Ne-am propus ca echipa noastră să devină cea mai puternică, serioasă și respectată din România, pentru mulți ani de aici înainte, și vom contribui financiar cu orice sumă este nevoie pentru a ajunge la acest rezultat.

Suntem hotărâți să avem și să păstram sub contract doar jucători, antrenori, staff sau angajați care înțeleg această exigență, o respectă și o adoptă! Cine nu-și dorește să fie cel mai bun, cine nu-și dorește să fie campion, nu are ce căuta alături de noi!

Echipa noastră tehnică ne-a semnalat nevoia de a îmbunătăți cinci-șase poziții din lotul existent. Cel puțin doi, poate chiar trei, jucători de valoare vor veni în următoarea fereastră de transferuri.

Lor li se vor alătura, începând cu luna Ianuarie 2024, și băieții noștri valoroși care acum, din nefericire, sunt accidentați.

Până atunci însă, mai sunt trei etape de campionat și ne așteptăm ca fotbaliștii noștri care intră în teren să înțeleagă dezamăgirea pe care ne-au produs-o și să joace la nivelul la care au jucat împotriva FCSB-ului.

Nouă, ca și fani, ne ramâne plăcerea de a-i susține, de a-i încuraja și de a-i împinge spre victorie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!