REVOLTĂTOR! TVR NU DIFUZEAZĂ un interviu cu Cioloș! În 2014, la aceeași emisiune, televiziunea PUBLICĂ s-a făcut PREȘ pentru CANDIDATUL Ponta!
În luna mai a acestui an, Irina Radu(foto) a fost impusă de PSD, cu susținerea explicită a lui Liviu Dragnea, și votată de Parlament ca președinte și director general al TVR deși Consiliul de Administrație o susținea pe Monica Ghiurco pentru această funcție. Astăzi, deși premierul Cioloș nu candidează în alegeri, TVR a anunțat printr-un comunicat că premierul va putea fi prezentat la TVR doar pe spațiul acordat PNL.
UPDATE 14.40 Ciolos nu este de acord ca TVR sa dea interviul de la "Viata Satului" pe spatiul publicitar electoral
Premierul Dacian Ciolos apreciaza ca a onorat cu buna credinta o invitatie adresata de televiziunea publica premierului in functie, iar inregistrarea interviului a avut loc miercuri, au declarat HotNews surse guvernamentale.
Potrivit acestora, nu a existat nicio comunicare din partea TVR privind interviul acordat de Ciolos - unul pur informativ - pana sambata seara.
De aceea, premierul nu este de acord ca acesta să fie difuzat pe spațiul electoral al vreunui partid si nici ca emisiunea sa fie difuzată in avans pe internet, au mai spus sursele citate.
Incredibil! TVR anunță că nu mai difuzeaza acum interviul lui Ciolos pentru "Viata Satului"! Dupa campanie sau pe spatiul electoral! Asta deși Cioloș nu este candidat și nu este membru de partid! Mai mult, ca să creeze și confuzie și loc de speculații, TVR spune, cu tupeu, că ar putea difuza interviul pe spațiul electoral aferent PNL!
Conducerea SRTv a decis amanarea difuzarii interviului acordat de premierul Dacian Ciolos emisiunii Viata Satului, informeaza un comunicat de presa al TVR, citat de HotNews.ro , precizand ca s-a luat in considerare perioada de campanie electorala si s-a dorit "evitarea oricaror interpretari”.
UPDATE 13.08 In octombrie 2014, candidatul PSD, și prim-ministru în funcție, Victor Ponta a beneficiat la "Viata satului" de o ora de publicitate electorala mascata cu un pahar cu lapte in fata
Ca invitat la emisiunea cea mai longeviva a televiziunii publice, asa cum a descris-o moderatorul Gabriel Gherghescu, lui Victor Ponta i s-a oferit prilejul sa intretina confuzia intre conditia de premier si cea de prezidentiabil si sa isi sporeasca vizibilitatea pe bani publici. Timp de o ora, Ponta si-a promovat asa-numitele succese, cel mai adesea la persoana intai, aratand ca este sustinatorul providential al agriculturii romanesti.
UPDATE 12.14 Sambata seara televiziunea publica a anuntat echipa premierului ca nu il difuzeaza duminica, au declarat pentru News.ro surse oficiale, care au precizat ca temele au fost exclusiv agricole, iar propunerea ca acesta sa fie difuzat pe un spatiu electoral va fi refuzata categoric.
Interviul va fi difuzat dupa campanie sau in timpul unei emisiuni electorale, in spatiul alocat PNL, daca liberalii doresc acest lucru.
Pe de alta parte, comunicatul aminteste ca "premierul a fost invitat deja la TVR, in timpul acestei campanii electorale, participand la o emisiune live, pe TVR 1, o ora, saptamana trecuta, pentru a face bilantul unui an de guvernare."
Interviul a fost filmat miercuri, cand pe pagina de Facebook a emisiunii au fost postate imagini cu interviul luat lui Ciolos.
De asemenea, pe pagina de Facebook a emisiunii a aparut in noaptea de sambata spre duminica un anunt ca inregistrarea va fi transmisa in prima duminica de dupa alegeri.
Comunicatul TVR ( sursa ):
„Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloș emisiunii Viața Satului. Dorim evitarea oricăror interpretări care s-ar putea naște din mai multe motive.
Primul motiv decurge din faptul că Premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie — și ar fi incorect; imaginea Premierului apare atât pe afișele cât și în clipurile electorale care se difuzează pe toate posturile, inclusiv la TVR. Un alt motiv este faptul că în interviul acordat nu există știri la zi sau comunicări importante și urgente, care să nu poată fi difuzate post-campanie electorală.
Nu în ultimul rând, adăugăm că Premierul a fost invitat deja la TVR, în timpul acestei campanii electorale, participând la o emisiune live, pe TVR 1, o oră, săptămâna trecută, pentru a face bilanțul unui an de guvernare.
Emisiunile electorale la TVR se desfășoară pe spații bine definite, respectând toate legile și regulile de desfășurare — Legea nr. 208 din 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și Decizia nr. 592 a Consiliului Național al Audiovizualului. Spațiile destinate partidelor au fost anunțate din timp, împărțirea timpilor de antenă fiind discutată cu acestea iar ordinea a fost trasă la sorți și comunicată.
Faptul că anunțăm această reprogramare acum, nu face decât să confirme că a fost o decizie luată după analizarea tuturor aspectelor și pe care ne-o asumăm în primul rând în fața publicului nostru. Și pentru ca informația să circule mai repede, în cazul în care prin discuții cu reprezentanții Premierului se va considera util, ne manifestăm disponibilitatea de a difuza emisiunea pe TVR+ (în mediul on line) înaintea difuzării pe TVR 1.
Tot în scopul echilibrului dorit, vom propune PNL (partid care este asociat și reprezentat de imaginea Premierului Cioloș) să folosească spațiul electoral care i se cuvine prin distribuția mai sus amintită, și pentru a difuza interviul premierului, sau părți considerate importante din acesta.
Serviciul Comunicare, Relații Publice și Protocol”