Revolta se amplifică!/Cercurile militare și naționaliste rusești, furioase din cauza pierderilor și a schimbărilor de abordare a războiului

Revolta se amplifică!/Cercurile militare și naționaliste rusești, furioase din cauza pierderilor și a schimbărilor de abordare a războiului

Disensiunile interne din cadrul cercurilor militare rusești, care susțin că Kremlinul nu face suficient pentru a câștiga războiul, continuă să crească, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare privind situația invaziei.

Artilerie ucraineană pe frontul războiului cu RusiaFoto: Twitter

Fostul ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) Igor Girkin (cunoscut și sub numele de Strelkov) a condamnat declarațiile ministrului rus de externe Serghei Lavrov cu privire la faptul că prioritatea „operațiunii speciale" din Ucraina este eliberarea Donbasului.

Girkin a afirmat că Moscova a uitat de fundamentele ideologice ale conflictului, concentrându-se asupra Donbasului, și nu asupra întregii Ucraine.

Cercurile militare și naționaliste rusești, furioase din cauza pierderilor și a schimbărilor de abordare a războiului

Girkin s-a plâns că oficialii de la Kremlin nu mai pun la îndoială legitimitatea existenței Ucrainei și că au fost uitate conceptele de „denazificare" și „demilitarizare" și a declarat că amenințarea înfrângerii continuă să crească.

Dizidența lui Girkin este reprezentativă pentru schimbările de spirit continue din cadrul cercurilor de entuziaști militari și foști militari ruși.

După cum ISW a raportat anterior, Kremlinul și-a revizuit în mod repetat în scădere obiectivele pentru războiul din Ucraina din cauza eșecurilor de pe câmpul de luptă.

Kremlinul se confruntă din ce în ce mai mult cu nemulțumirea nu din partea rușilor care se opun războiului în ansamblu, ci a militarilor și a figurilor naționaliste furioase din cauza pierderilor rusești și frustrate de schimbările de abordare a războiului de către Kremlin.

Oficialii ruși sunt din ce în ce mai puțin capabili să folosească aceleași justificări ideologice pentru invazie în fața unor eșecuri clare, iar lipsa unor câștiguri militare concrete în Ucraina va continua să alimenteze nemulțumirea internă față de război.

Numărul tot mai mare de pierderi în rândul ofițerilor ruși de rang inferior va degrada probabil și mai mult capacitățile rusești și va duce la noi probleme de moral, spune Institutul pentru Studiul Războiului, amintind și de evaluarea britanică de ieri în care se sublinia că trupele rusești au avut „pierderi devastatoare” în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior

ISW a evaluat anterior că demoralizarea continuă și comanda și controlul deficitare în rândul forțelor ruse ar putea oferi forțelor ucrainene oportunități de a desfășura contraofensive prudente, în special în condițiile în care armata rusă continuă să verse resurse în bătălia de la Severodonetsk în detrimentul altor linii de efort.

Concluzii cheie de la Institutul pentru Studiul Războiului:

  • Forțele rusești au continuat să captureze treptat părți din Severodonețk, dar nu au încercuit deocamdată complet orașul.
  • Trupele de invazie s-au concentrat pe o regrupare în apropiere de Izium pentru a reînnoi ofensivele spre Slovyansk și Barvinkove și au efectuat doar atacuri minore, fără succes.
  • Forțele Moscovei fac progrese treptate spre Slovyansk și vor încerca să atace orașul în sine în următoarele săptămâni, dar este puțin probabil să obțină progrese decisive.
  • Trupele ruse din Harkov continuă să își concentreze eforturile pentru a împiedica o contraofensivă ucraineană să ajungă la granița internațională dintre Harkov și Belgorod, iar forțele ucrainene nu au desfășurat nicio operațiune semnificativă în zonă în ultimele zile.
  • Contraatacul ucrainean limitat din nordul regiunii Herson nu a mai câștigat teren în ultimele 48 de ore, dar a perturbat operațiunile rusești. Forțele ruse au lansat mai multe atacuri nereușite împotriva capului de pod ucrainean de pe malul estic al râului Inhuleț.
  • Numărul tot mai mare de pierderi în rândul ofițerilor tineri ruși va degrada și mai mult moralul și capacitățile de comandă și control ale Rusiei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”