Președintele organizației PNL din municipiul Brăila și mai mulți primari liberali din județ au demisionat din funcțiile politice din organizația județeană a partidului, după ce pe listele de candidați la alegerile parlamentare au fost puse persoane extrem de controversate.
Astfel, votul secret al organizației județene PNL Brăila de joi (organizație condusă de președintele interimar Cătălin Boboc) l-a propulsat cap de listă pentru Senat pe Alexandru Bucălău (33 de ani), notar în Ianca abia ales consilier județean la alegerile locale din 27 septembrie. Bucălău s-a remarcat în 2012 prin plecarea de la PNL la PRM, alături de mai mulți liberali, pentru că erau nemulțumiți de faptul că nu au fost puși pe listele de candidați la alegerile locale din acel an. Cum nici la PRM nu a prins vreo funcție, Bucălău s-a întors în PNL, iar acum a fost desemnat primul pe lista de candidați la Senat.
În ceea ce privește lista de candidați la Camera Deputaților, liberalii din Brăila l-au desemnat pe Alexandru Popa cap de listă. Popa este fiul primarului liberal din comuna Cireșu și a fost implicat în mai multe scandaluri cu bătăi în diverse localități din județ, fiind supranumit “Șmecherul Făureiului”, potrivit presei locale .
În 2016, un bărbat l-a acuzat pe Popa că l-a bătut într-o discotecă din Făurei, după ce în 2014 avusese loc un scandal similar în care a fost implicat atât actualul candidat Alexandru Popa, cât și fratele său ( Sursa ).
Ca urmare a desemnărilor controversate de candidați la alegerile parlamentare, președintele organizației municipale Brăila, Adrian Tabarac, și-a dat demisia din funcție, acuzând nereguli în procesul de vot. ”Având în vedere faptul că la ședința în care ar fi trebuit validate listele pentru parlamentul României, ni s-a cerut aprobarea pentru ca cea mai mare parte a listelor sa fie completată cu persoane după încheierea ședinței, precum și alte aspecte procedurale care nu au fost respectate, am luat decizia de a contesta validitatea ședinței CDJ a PNL Brăila de ieri 15.10.2020. Tot astăzi voi depune o plângere penală pentru fals și uz de fals în ceea ce privește trimiterea listelor către biroul national în altă formă decât cea votată. Acestea au fost completate ilegal cu persoane care în conformitate cu calendarul pentru alegeri, nu s-au înscris în competiția pentru un post de parlamentar”, a anunțat el, citat de Jurnalul de Brăila .
Alți doi lideri ai liberalilor brăileni au demisionat din conducerea partidului în semn de protest față de desemnările de candidați: e vorba despre Petrică Andrei, primarul comunei Grădiștea, și Ionel Meiroșu, primarul comunei Surdila Greci.
Alexandru Popa, un tânăr brăilean care a apărut de mai multe ori în presa locală din cauza unor altercații în care a fost implicat, va deschide lista la Camera Deputaților din partea PNL, au declarat surse pentru GÂNDUL.RO.
Alexandru Popa a bătut un om pentru că nu dorea să voteze cu PNLViitorul cap de listă al PNL pentru Camera Deputaților, Alexandru Popa, a bătut un om pentru că nu a dorit să voteze cu PNL, scria presa locală în luna august a acestui an.
La alegerile locale, acesta a candidat pentru funcția de consilier județean.
Alexandru Popa este fiul primarului din comuna Cireșu, județul Brăila, și, potrivit Infobraila , este un apropiat al lui Cătălin Boboc, cel care conduce de facto filiala brăileană a PNL.
În anul 2014, presa locală scria că fii primarului din comuna Cireșu ar fi fost implicați într-o bătaie cu răngi și cuțite, în fața unei discoteci dintr-o localitate din județul Buzău.
Mihai și Alexandru Popa, de 23 de ani, respectiv 27 de ani la acea vreme, ar fi petrecut ore bune în clubul din comuna Largu, fiind însoțiți de aproximativ 25 de persoane, băieți și fete. În anturajul celor doi se afla si Antonel Bardas, originar din comuna Ulmu, condamnat în anul 2008 la 8 ani de închisoare, dupa ce și-a ucis un vecin, iar pe un altul l-a înjunghiat, potrivit Infobrăila .
Același ziar local scria că un bărbat l-ar fi călcat din greșeală pe Alexandru Popa pe picior la petrecerea care a avut loc în județul Buzău, după care, prietenii săi l-au snopit în bătaie pe bărbatul neatent.
„Când am zis că sun la 112, mi-a tras un pumn. Nu știu cine, unul din grup. Mi-a zis : „Ce faci, fă, suni la poliție?” și mi-a dat un pumn în față și în umărul drept. Ei dădeau în continuare în soțul meu, iar fii primarului din Brăila le spuneau „Dați-le, mă! Dați-le!”. Fii primarului strigau la prietenii lor să îi dea” spunea soția celui bătut în 2014 de prietenii viitorului candidat la alegerile parlamentare.
După bătaia de lângă club, Radu Popa, tatăl celor doi și primarul comunei Cireșu, declara: „Nu știu nimic. E organ de poliție, să își facă meseria. Nu am habar. E organ de poliție, e procuratură. Nu pot să zic nimic rău, în calitate de părinte. Sunt majori, vor răspunde, dacă au greșit”.
Alexandru Popa a apărut în presă și atunci când și-a parcat autoturismul de lux în locuri neregulamentare din orașul Brăila.