Revoltă în online după tăierile anunțate în Educație: „Grevă!” / „Să ieșim din sindicate!” / „Refuzăm participarea la examene”
Cadrele didactice reacționează dur în mediul online după ce mai multe măsuri care ar urma să fie adoptate luni, 30 decembrie 2024, le vor afecta veniturile. „Un cadou de minus 3.000 lei. Cum procedăm?” este unul dintre mesajele cu zeci de reacții.
Profesorii au câștigat în stradă drepturi pe care riscă să le piardă FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre
Pe grupurile de socializare în care sunt înscriși zeci de mii de membri, în majoritate salariați din învățământul preuniversitar, spiritele deja s-au încins după ce în spațiul public au apărut informații privind anularea acordării voucherelor de vacanță în sistemul bugetar (între timp, au transmis sindicaliștii, sâmbătă, 28 decembrie 2024, la ieșirea de la discuții, s-a ajuns la varianta ca statul să acorde 800 lei dacă și angajatul este de acord să contribuie pentru vacanță cu alți 800 lei). O altă măsură despre care de asemenea se discută și care i-a nemulțumit profund pe profesori este eliminarea primei de carieră didactică, în valoare de aproximativ 1.500 lei, deși cea mai mare parte din această sumă se acordă din fonduri europene. Nici în privința anulării acesteia lucrurile nu sunt, la această oră, clare.
Oamenii nici nu mai știu pe cine sunt mai supărați: pe guvernanții care ar fi pregătiți să le ia din drepturile câștigate în stradă, în timpul grevei, sau pe liderii lor de sindicat care, cred profesorii, fac mai degrabă front comun cu patronatul. Ideea ieșirii din sindicat este, de altfel, intens promovată în discuțiile din aceste grupuri.
„După ce s-au șters la fund cu votul nostru, actualii (vechii) guvernanți vor să se șteargă tot acolo și cu ceea am obținut la grevă! Eliminarea primei de carieră didactică și a voucherelor de vacanță înseamnă un cadou de minus 3.000 de lei pe care fosta și actuala coaliție ni-l face de anul nou! Cum procedăm?” este unul dintre mesajele care i-a stârnit pe profesori.
„Să nu se înceapă școlile” este o propunere reluată de mai mulți comentatori. „Grevă!!!!” este de asemenea un răspuns repetat de zeci de membri ai grupului dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
„Sindicatul să se mobilizeze și să ia măsuri!” vine o altă propunere, care nu rămâne fără replică: „Care sindicate, stimată doamnă? Dacă învățământul avea lideri de sindicat nesubordonați politic, în secunda unu, când acești indivizi iarăși au furat dreptul oamenilor, luau măsuri!!!! Dar, atâta timp cât sunt protejați politic și au buzunarele pline, nu le pasă de oameni! Încă mai sunt persoane în rândul cadrelor didactice care n-au înțeles nici până în momentul de față faptul că sindicatele fac jocul politicului și arunca praf în ochii oamenilor”.
„Încă nu v-ați convins că învățământul a fost și va rămâne batjocura acestor indivizi? Păcat! Luați de la nea Ciolacu! Păi nu trebuia să plătească cineva banii aruncați la gunoi? Oare credeați că-i vor plăti ei?? Nu! Nu! Nu! Din păcate au pus iarăși biciul pe cei nevinovați”, continuă să-și răspundă profesorii.
„Sindicatele dorm, ca de obicei. Dacă se vor trezi și vom face grevă vor avea grijă s ă ne scoată tot ele din grevă și să ne trimită înapoi la treabă când e ordinul de la Șefi”, se redeschide și „rana” lăsată de încheierea bruscă a grevei profesorilor prin decizia liderilor lor care nu și-au consultat membrii de sindicat.
„Până în perioada examenelor avem timp suficient de organizare”
Intervin și comentatori care explică de ce greva nu este o soluție în acest moment al anului școlar și cum trebuie atent pregătit un astfel de moment pentru a avea efectul scontat.
„Grevă, iarna? Am mai stat de două ori iarna în două greve mari - una de 5 săptămâni și alta de 3 săptămâni. La una dintre ele, abia după două săptămâni de la declanșare au fost chemați liderii la un simulacru de negocieri. Fu mană cerească greva noastră pentru acele guvernări! Economie la combustibili, la salarii... Nu au ieșit foarte șifonați după ele. Și să recunoaștem, pe vremea aia sindicatele reprezentau o forță, liderii aveau cuvânt greu. Acum sindicatele nu mai au nici măcar jumătate din numărul membrilor de-atunci, unii și-au făcut titlu de glorie că au ieșit din sindicat și fac oarecare economii la bugetul personal fiindcă nu mai plătesc cotizația. Greva, ca să aibă oarecare rezultate, are sens doar făcând-o în perioadele de examene pentru ca presiunea asupra guvernanților să vină și din partea societății - părinți, elevi. Știu, există riscul să fim terfeliți, condamnați de Dana Budeanu et comp. că ne batem joc de elevi, de părinți, dar asta se va întâmpla oricum și de o facem iarna din moment ce am ajuns să fim priviți ca niște bone! Apoi până în perioada examenelor avem timp suficient de organizare, de eventuale schimbări la nivelul conducerii sindicatelor care au uitat care este rolul lor, să punem un bănuț deoparte din care să putem supraviețui pe perioada grevelor!”, scrie un membru al grupului. Alții spun chiar că greva nu mai este o soluție, cum nu mai este o soluție, spune același membru al grupului, nici mersul la vot.
„Prima de carieră didactică este dată din fonduri europene. Nu au voie să schimbe destinația banilor deși nu m-ar mira să renunțe la ei”, încearcă un alt membru al grupului să liniștească spiritele.
Și tot dezbătându-se pe marginea măsurilor care îi vizează direct, mai mulți profesori ajung să pună aceeași întrebare: „Dar cu pensiile speciale ce fac? Ele tot așa rămân?”. „Bineînțeles! Doamne! Doar nu vă așteptați să se atingă de așa ceva! Trebuie să plătească prostimea din țara asta. Din păcate!”, vine și răspunsul.
„Așa ne-au luat și al XIII -lea salariu și nu l-am mai obținut înapoi”, atrage atenția un alt profesor. „Dacă sindicatul cedează, cred că mulți dintre noi îl vom părăsi”, revine în discuție nemulțumirea legată de lipsa de reacție fermă a liderilor de sindicat.
Profesorii spun că acum doar se continuă măsurile de tăiere de drepturi, pentru că s-au operat astfel de reduceri și în timpul examenelor, atunci când „au plătit o singură funcție în comisiile examenelor naționale chiar dacă îndeplineai mai multe atribuții”. Rezolvarea este simplă, mai spun profesorii: „vin competențele, refuzăm participarea. Simulările cu cine le fac? Dar, din păcate sunt destui care vor să presteze pentru 2 lei, ca să dea bine”, își răspund singuri care va fi soluția găsită.
„Mai rău ne trebuie”, scrie un alt profesor, acesta continuând: „medicii, judecătorii/avocații nu ar accepta așa ceva în veci! Nici lucrătorii în transport comun nu ar înghiți „găluștele” așa cum facem noi”.
Sursa: adevarul.ro